28 februarie, 2019

Summit-ul dintre Trump şi Kim s-a încheiat joi mai devreme decât era prevăzut. Prânzul dintre cei doi lideri a fost anulat, iar conferinţa de presă a preşedintelui american a fost mutată cu două ore mai devreme. Casa Albă a anunțat că nu s-a ajuns la niciun acord.

Nu s-a ajuns la niciun acord, nu este programată nicio ceremonie de semnare a vreunui document. Nu vor fi declarații comune. În mod cert, nu este rezultatul la care sperau mulți, cu precădere Seulul. Continuarea discuțiilor în viitor va pune presiune pe Trump, sunt de părere jurnaliștii prezenți la Hanoi. Atmosfera este pesimistă, scrie BBC.

Bursa din Coreea de Sud s-a prăbușit, în urma acestui anunț.


Secretarul de presă al Casei Albe, Sarah Sanders, a anunţat că după încheierea discuţiilor bilaterale cu liderul coreean Kim Jong-un, Donald Trump se va întoarce la Marriott, fiind anulat astfel prânzul de lucru dintre cei doi lideri, scrie și The Guardian. Publicația britanică scrie că liderul nord-coreean a cerut ultimativ Statelor Unite să ridice toate sancțiunile impuse Coreei de Nord.

În declarațiile făcute presei, președintele Trump a admis că discuțiile s-au blocat în momentul în care a început discuția legată de sancțiuni. ”N-am fost dispuși să acceptăm asta acum”, a afirmat președintele SUA, care a lăsat să se înțeleagă că acest summit a fost organizat poate prea devreme.

Liderul american a dat asigurări că discuțiile bilaterale vor continua, că are încredere în Kim Jong-un și în potențialul Coreei de Nord. În declarația sa, Donald Trump a mulțumit și Chinei pentru ajutorul acordat la organizarea întâlnirii, afirmând însă că liderul nord-coreean este ”un bărbat puternic”, care nu primește ordine de la nimeni.

Summit-ul SUA – Coreea de Nord, organizat în Vietnam, a fost programat pe durata a două zile, miercuri și joi. Președinții Trump şi Kim urmau, potrivit programului comunicat inițial, să participe la o ceremonie comună de semnare a unui acord.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. ”N-am fost dispuși să acceptăm asta acum”, a afirmat președintele Trump sugerand ca presedintele Kim ar fi cerut ridicarea totala si imediata a sanctiunilor.
    Comunicatul oficial al Coreei de N afirma contrariul – s-ar fi cerut ridicarea graduala a sanctiunilor.
    USA nu a dezmintit – inseamna ca Trump a mintit ca sa-si acopere incompetenta diplomatica dupa tot circul preliminar intalnirii.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. ”N-am fost dispuși să acceptăm asta acum”, a afirmat președintele Trump sugerand ca presedintele Kim ar fi cerut ridicarea totala si imediata a sanctiunilor.
    Comunicatul oficial al Coreei de N afirma contrariul – s-ar fi cerut ridicarea graduala a sanctiunilor.
    USA nu a dezmintit – inseamna ca Trump a mintit ca sa-si acopere incompetenta diplomatica dupa tot circul preliminar intalnirii.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: