Suedia a anunțat achiziția a 4 sisteme de rachetă Patriot - CursDeGuvernare.ro
luni

25 octombrie, 2021

Suedia a anunțat achiziția a 4 sisteme de rachetă Patriot

2 august, 2018

Suedia va achiziționa din SUA sisteme defensive Patriot, a anunțat joi guvernul suedez, care urmărește să își consolideze sistemele de apărare ca urmare a tensiunilor sporite în relația cu Rusia, anunță Reuters.

Administrația Materialelor de Apărare din Suedia (FMV), instituție care se ocupă cu logistica militară, a început negocierile cu producătorul sistemelor Patriot în noiembrie anul trecut, cu scopul de a înlocui sistemele defensive aeriene pe care le deține în prezent Suedia, sisteme ce nu dețin capacitatea de a intercepta rachete balistice.

Negocierile au fost finalizate în aprilie 2018, iar guvernul urma să ia decizia de achiziție. ”Guvernul a autorizat FMV să semneze contractul cu Statele Unite pentru achiziția sistemelor defensive Patriot”, a anunțat joi Ministerul suedez al Apărării.


Contractul se referă la achiziția a patru sisteme lansatoare, două tipuri de rachete, echipament auxiliar și cursuri de specializare, precizează comunicatul, care mai anunță că livrările se vor finaliza în 2025.

În aprilie, FMV anunța costul estimat al contractului la 1,13 miliarde dolari. Costul s-ar putea tripla dacă Suedia va decide să cumpere mai multe rachete decât comanda inițială, Reuters avansând cifra maximă de 300 de rachete. Guvernul nu a făcut joi nicio precizare legată de numărul de rachete care urmează să fie cumpărate.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Guvernul de centru-stânga are suportul opoziției de centru-dreapta pentru această achiziție, singurele neînțelegeri fiind legate de sursa de finanțare- fie achiziția să fie inclusă în bugetul de apărare, ceea ce ar însemna reduceri la alte capitole, fie să fie făcută din fonduri bugetare separate.

Acțiunile agresive ale Rusiei în Ucraina au determinat Suedia, care nu este membru NATO, să înceapă reconstruirea capacităților de apărare care au fost neglijate după încheierea Războiului Rece.


citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

   ”Nu știm ce și unde vom fi atunci: dar timp de 25 de ani, această publicație trimestrială (format A4, peste 200 de pagini într-o realizare premium)...

rrr