marți

26 martie, 2024

23 decembrie, 2018

Activitatea administraţiei federale din SUA este blocată parţial începând de la miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, întrucât congresmenii nu au reuşit să ajungă la un compromis pe tema bugetului.

Punctul asupra căruia nu se găsește un compromis este cel referitor la finanţarea construirii zidului de la frontiera cu Mexicul, pe care președintele Donald Trump l-a anunțat de la începutul mandatului.

Liderul de la Casa Albă atribuie democraților responsabilitatea acestui blocaj, care se opun planului său, și spune că situația ar putea dura „foarte mult timp”.


Efectele – sute de mii de funcţionari publici vor fi nevoiţi să lucreze fără să-şi primească salariile, iar unii vor intra în concediu fără plată cu doar câteva zile înainte de Crăciun.

Democraţii îl acuză pe Donald Trump pentru această situaţie, care joi a cerut finanţarea zidului după ce anterior susţinuse un proiect bipartizan, aprobat miercuri de Senat, care nu cuprindea alocări de fonduri pentru zid.

„Nu vei obţine zidul astăzi, săptămâna următoare sau pe 3 ianuarie, când democraţii preiau controlul Camerei (Reprezentanţilor)”, a declarat senatorul Chuck Schumer, liderul democraţilor din Senat, citat de Mediafax.

Camera Reprezentanţilor urmează să se reunească din nou sâmbătă după-amiază, în timp ce senatorii continuă să discute în încercarea de a obţine cele 60 de voturi necesare pentru aprobarea bugetului.


Articole recomandate:

Etichete: , , , , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: