16 august, 2024

SUA vor vinde Germaniei aproximativ 600 de rachete şi echipamente pentru sistemele sale de apărare antiaeriană Patriot, pentru suma de cinci miliarde de dolari, au anunțat joi oficiali americani.

Această vânzare „va consolida politica externă şi de securitate naţională a Statelor Unite prin întărirea securităţii unui aliat NATO, care este şi o forţă importantă pentru stabilitatea economică şi politică în Europa”, a precizat într-un comunicat Agenţia americană de cooperare în materie de apărare (DSCA).

Tranzacția va reface stocurile Germaniei, după ce, ca parte a ajutorului său militar pentru Ucraina, aceasta a donat Kievului câteva dintre sistemele sale Patriot.


Tranzacţia „va îmbunătăţi capacităţile Germaniei de a face faţă ameninţărilor prezente şi viitoare, şi va creşte capacităţile defensive ale forţelor sale armate”, a adăugat DSCA.

Congresul trebuie să aprobe vânzarea

După această aprobare de către Departamentul de Stat al SUA, DSCA a trimis, conform legii, o notificare către Congres, care trebuie să dea unda verde finală.

Germania a donat mai multe sisteme Patriot Ucrainei, a cărei infrastructură este vizată cu regularitate de incursiunile avioanelor şi a dronelor ruseşti, şi care cere mai multe mijloace de apărare antiaeriană.

După lansarea invaziei Rusiei în Ucraina în 2022, Berlinul a renunţat la poziţia sa tradiţional pacifistă şi a devenit al doilea cel mai mare furnizor de ajutor militar către Kiev, după Washington.


****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: