cursdeguvernare

marți

17 septembrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

SUA trimit un submarin nuclear și un portavion în apărarea Israel

12 august, 2024

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a ordonat trimiterea unui submarin nuclear cu rachete ghidate în Orientul Mijlociu, a anunţat duminică Pentagonul, potrivit Reuters. De asemenea, Austin a ordonat portavionului USS Abraham Lincoln să-şi „accelereze” deplasarea către Orientul Mijlociu.

Mișcarea are loc în contextul în care regiunea se pregăteşte pentru posibile atacuri din partea Iranului şi a aliaţilor săi după uciderea unor membri de rang înalt ai Hamas şi Hezbollah.

USS Georgia ajunge în apropierea Orientului Mijlociu

În timp ce USS Georgia, un submarin cu propulsie nucleară, se afla deja în Marea Mediterană în luna iulie, potrivit unei postări a armatei americane pe social media, a fost un gest rar de a anunţa public amplasarea unui submarin. Într-un comunicat după ce Austin a discutat cu omologul său israelian, Pentagonul a precizat că Austin a ordonat grupului de atac Abraham Lincoln să îşi accelereze desfăşurarea în regiune.


Ministrul american al apărării a cerut flotei conduse de portavionul Lincoln, care transportă avioane de luptă F-35C, să meargă mai repede, a spus purtătorul de cuvânt al Pentagonului Pat Ryder.

„Secretarul Austin a reiterat angajamentul Statelor Unite de a lua toate măsurile posibile pentru a apăra Israelul şi a remarcat consolidarea posturii şi capacităţilor forţelor militare americane în întregul Orient Mijlociu, având în vedere escaladarea tensiunilor regionale”, se adaugă în comunicatul armatei americane.

SUA consolidează apărarea Israel

Armata americană declarase deja că a trimis avioane de luptă şi nave de război suplimentare în Orientul Mijlociu, Washingtonul încercând să consolideze apărarea Israelului.

Ismail Haniyeh, liderul politic al Hamas, susţinut de Iran, a fost asasinat în capitala iraniană Teheran la 31 iulie, un atac care a atras ameninţări de răzbunare din partea Iranului împotriva Israelului, care luptă împotriva grupului islamist palestinian în Gaza


Iran a învinuit Israelul pentru acest asasinat. Israelul nu a revendicat responsabilitatea. Asasinatul şi uciderea comandantului militar de rang înalt al grupului libanez Hezbollah, susţinut de Iran, Fuad Shukr, de către Israel într-un atac asupra Beirutului, au alimentat îngrijorarea că acest conflict din Gaza se transformă într-un război mai larg în Orientul Mijlociu.

Iranul a declarat că SUA poartă responsabilitatea asasinării lui Haniyeh din cauza sprijinului său pentru Israel.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: