17 octombrie, 2016

anunt-asalt-mosudPremierul irakian a anunțat luni dimineașa lansarea ofensivei împotriva ISIS în Mosul, oraș aflat de doi ani sub controlul organizației teroriste.

Asaltul, pregătit de mai multe luni, a început cu trimiterea de coloane blindate spre această localitatea ce reprezintă principalul bastion ISIS în Irak și, tottodată, orașul în care liderul SI, Abu Bakr al-Baghdadi, a proclamat în 2014 califatul instituit pe teritoriile cucerite de către jihadiști în Irak și Siria.

„A venit vremea victoriei și operațiunile pentru eliberarea Mosul au început”, a declarat premierul Haider al-Abadi, într-o alocuțiune rostită la televiziunea oficială irakiană, adresându-se locuitorilor din regiunea Mosul.


„Declar astăzi începerea acestor operațiuni victorioase pentru a vă elibera de violența și de terorismul Daesh” (acronimul arab al grupării Statul Islamic).

Secretarul american al apărării, Ashton Carter, a declarat că operațiunea constituie „un moment decisiv în campania noastră pentru a aplica Statului Islamic o înfrângere durabilă”.

„Avem încrederea că partenerii noștri irakieni îl vor învinge pe inamicul nostru comun și vor elibera Mosul și restul Irakului de ura și de brutalitatea Statului Islamic”, a spus Carter.

Nu au fost oferite detalii despre operațiunile militare, dar premierul le-a promis locuitorilor din Mosul că „forța care conduce operațiunile de eliberare este curajoasa armată irakiană împreună cu poliția națională și acestea sunt cele care vor intra în oraș, nu alții”.


Mosul, oraș cu populație majoritar sunnită, fusese cucerit cu o relativă ușurință în iunie 2014 de către jihadiștii sunniți ai Statului Islamic, în parte și datorită profundei neîncrederi a populației locale față de forțele de securitate irakiene, dominate de șiiți, csri Agerpres, care citează AFP.

Înaintea lansării ofensivei, gruparea paramilitară Hachd al-Chaabi, dominată de miliții șiite susținute de Iran, și-a declarat intenția de a participa la operațiune. Kurzi peshmerga s-au deplasat de asemenea dinspre est în direcția Mosul.

Coaliția internațională antijihadistă condusă de SUA furnizează sprijin aerian și terestru operațiunii. Iar Turcia, care are frontieră comună cu Irakul în nord, și-a oferit de asemenea sprijinul.

Armata irakiană  a aruncat din aer zeci de mii de manifeste deasupra Mosulului, înainte de declanșarea asaltului, manifeste conținând recomandări de securitate pentru cei aproximativ 1,5 milioane de locuitori aflați îm orașul asediat.

Imediat după anunțarea mișcărilor de trupe, secretarul general adjunct al Națiunilor Unite pentru probleme umanitare și ajutor de urgență, Stephen O’Brien, și-a exprimat „extrema preocupare pentru securitatea a circa 1,5 milion de persoane care trăiesc în Mosul și care ar putea fi afectate de operațiunile militare”.

Potrivit lui, „familiile sunt expuse unui risc extrem de a fi supuse unui tir încrucișat sau chiar luate drept ținte de către lunetiști”.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: