Statele Unite au anunţat marţi că sancţionează mai mulţi oficiali ruşi de rang înalt, în dosarul otrăvirii opozantului politic rus Aleksei Navalnîi, relatează News.ro, care citeazăAFP.
Aceste sancţiuni vizează şapte oficiali ruşi de rang înalt, dar agenția nu precizează numele și pozițiile celor șapte.
Sancțiunile au fost impuse ”în concert strâns cu cu partenerii noştri din UE” şi sunt ”un semnal clar” transmis Moscovei, declară un oficial american sub protecţia anonimatului.
”Ne reiterăm apelul la eliberarea imediată şi fără condiţii a domnului Navalnîi”, declară acest oficial.
Serviciile americane de informaţii au ajuns la concluzia că Guvernul rus se face vinovat de orăvirea cu un agent de tip noviciok, în Rusia, în august, a principalului opozant al lui Vladimir Putin, subliniază acest oficial.
Decizia americană apare la o zi după cea a UE, care a oficializat luni sancţiunile împotriva a patru înalţi funcţionari ruşi implicaţi în proceduri judiciare angajate împotriva lui Aleksei Navalnîi şi în reprimarea susţinătorilor săi.
Principiul acestor sancţiuni ţintite – interdicţia vizelor şi îngheţarea bunurilor din UE – a fost decis în cadrul unei reuniuni a miniştrilor europeni de externe pe 22 februarie.
Cei 4 sancționați de UE sunt: Aleksandr Kalaşnikov, director al serviciilor penitenciare, Aleksandr Bastrîkin, responsabil al Comitetului rus de anchetă, Igor Krasnov, procuror general, Viktor Zolotov, şef al Gărzii naţionale a Rusiei.