sâmbătă

27 aprilie, 2024

14 aprilie, 2021

Conferință de presă comună a miniștrilor Apărării din Germania, Annegret Kramp-Karrenbauer, și Statele Unite, Lloyd Austin

Statele Unite își cresc prezența militară în Germania cu 500 de soldați, a anunțat marți ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, anunță Politico.

Anunțul a fost făcut în cursul unei vizite la Berlin, acolo unde oficialul american s-a întâlnit cu omologul său german, Annegret Kramp-Karrenbauer, Lloyd Austin precizând că întărirea relațiilor SUA – Germania ”constituie o prioritate a Administrației Biden/Harris”.

Oficialul american a mai anunțat că a avut cu Kramp-Karrenbauer ”un dialog productiv asupra mai multor chestiuni de securitate”, insistând că este „bine pentru Statele Unite și bine pentru NATO” să aibă o prezență militară americană în Germania, pe care a numit-o unul dintre „cei mai fermi aliați” ai Washingtonului.


„În conformitate cu promisiunea de a mă consulta cu aliații și partenerii de astăzi, am informat ministrul cu privire la intenția noastră de a staționa în permanență aproximativ 500 de militari americani suplimentar în zona Wiesbaden, încă din această toamnă”, a anunțat Lloyd Austin.

Secretarul american al Apărării a lăudat, de asemenea, viitoarea misiune navală a Germaniei în regiunea Indo-Pacifică, pe care a numit-o „un semn tangibil al angajamentului Germaniei de a proiecta stabilitate și de a susține o ordine internațională bazată pe reguli”.

La începutul acestui an, președintele Joe Biden a anunțat că a anulat decizia predecesorului său în funcție de a retrage 12.000 de soldați staționați în Germania.

În mandatul său, Donald Trump a criticat frecvent Germania pentru ”lipsa ambiției” de a crește alocările pentru Apărare, mergând până la a numi Germania ”delicvent”. Lloyd Austin, prin contrast, a mulțumit ministrului Annegret Kramp-Karrenbauer pentru decizia de a crește cheltuielile de Apărare.


Germania, scrie Politico, a primit cu ușurare schimbarea de ton a Statelor Unite. „Este, desigur, o veste minunată că SUA nu numai că s-a distanțat de planurile de retragere a trupelor americane din Germania, ci că, dimpotrivă, trupele din Germania vor fi suplimentate cu 500 de soldați”, a spus Annegret Kramp- Karrenbauer.

„Prin prezența sa în Europa și aici, în Germania, și cu angajamentul său față de NATO, SUA este și va rămâne un pilon crucial pe care se bazează pacea noastră de acasă”, a adăugat ministrul german.

Retragere sincronizată din Afghanistan

Germania îşi va sincroniza cu SUA retragerea trupelor sale din Afganistan, a anunţat miercuri ministrul apărării german Annegret Kramp-Karrenbauer, care a adăugat că aşteaptă o decizie a NATO în această privinţă după o sesiune specială a Alianţei ulterior în cursul zilei de miercuri, transmite Agerpres.

Preşedintele Joe Biden va anunţa miercuri o retragere completă a trupelor americane din Afganistan până la 11 septembrie, potrivit unor surse oficiale de la Washington.

Miniştrii apărării şi afacerilor externe din NATO vor dezbate această chestiune miercuri după-amiază într-o videoconferinţă prezidată de secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, în prezenţa secretarului de stat şi a secretarului apărării ai SUA.

Annegret Kramp-Karrenbauer a indicat că militarii NATO prezenţi în Afganistan vor fi retraşi probabil în septembrie.

Și cotidianul britanic The Times a relatat miercuri că Regatul Unit îşi va retrage la rândul său trupele din Afganistan. Orice modificare a prezenţei britanice în Afganistan se va face ”în acord cu aliaţii şi după consultare cu partenerii noştri”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului britanic, pentru AFP, fără a confirma sau a dezminţi informaţia din publicaţia britanică.

În jur de 7.000 de forțe ale coaliției, în principal din țări NATO dar și din Australia, Noua Zeelandă și Georgia se află în prezent în Afganistan, acestea depășindu-i ca număr pe cei 2.500 de soldați americani. România are în prezent 619 de militari în Afganistan.

Articole recomandate:

Etichete: , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: