SUA, națiunile industrializate G7 precum și statele UE vor revoca clauza ”națiunii celei mai favorizate” acordată Rusiei. Anunțul a fost făcut vineri seară de președintele Joe Biden.
„Nimic nu ar trebui să fie exclus”, declara comisarul UE Valdis Dombrovskis la începutul săptămânii. El a vorbit despre sancțiunile impuse Rusiei, confirmnd că UE dorește să elimine privilegiile comerciale ale Rusiei la OMC. Acest lucru „ne va permite apoi să impunem tarife atât importurilor rusești, cât și din Belarus”, a spus el.
Ce sunt privilegiile comerciale ale OMC
Cele 164 de țări membre ale OMC beneficiază reciproc de același regim al taxelor de referință atunci când companiile lor comercializează bunuri și servicii. Acest concept de egalitate este atribuit prin clauza „națiunii ceei mai favorizate”.
Există și excepții de la acest tratament: țările OMC pot reduce tarifele pentru semnatarii acordurilor comerciale bilaterale sau multilaterale. De asemenea, pot reduce unilateral tarifele pentru a încuraja țările în curs de dezvoltare să facă comerț.
Țărilor li se permite însă să impună noi taxe în situația în care sunt nevoite să își apere companiile împotriva concurenței neloaiale.
Care sunt consecințele
Eliminarea acestui statut fără nicio altă măsură suplimentară are doar o importanță simbolică pentru majoritatea membrilor OMC.
Acest lucru se datorează faptului că foarte puține țări ale OMC – cum ar fi Canada – au emis și decizii complementare de stabilire a altor tarife în vigoare pentru relațiile lor comerciale cu non-membri OMC.
În cazul Canadei, care a făcut această mișcare săptămâna trecută, întregul comerț cu Rusia este acum supus unui tarif de 35%.
Următorul pas ar fi ca statele G7 și UE să anunțe efectiv suspendarea privilegiului comercial al Rusiei la OMC. Vinerea trecută, Comisia Europeană a obținut acordul politic al țărilor UE pentru a anunța înghețarea privilegiilor comerciale ale Rusiei. Dar de atunci nu s-a mai întmplat nimic, scrie Politico.
Comisia Europeană ar trebui să propună noi tarife, interdicții suplimentare de import sau controale la export. Diplomații UE nu au primit încă propunerile concrete din partea Comisiei.
Sancțiuni suplimentare americane
Între timp, SUA au impus noi sancţiuni unui grup de personalităţi ruse, inclusiv miliardarului Viktor Vekselberg, celor trei membri ai familiei purtătorului de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin şi unor parlamentari, informează Reuters.
Printre cei afectaţi de sancţiunile de vineri se numără 10 persoane din consiliul de administraţie al VTB Bank, al doilea cel mai mare creditor din Rusia, şi 12 membri ai Dumei, camera inferioară a Parlamentului rus, a anunţat Departamentul de Trezorerie al SUA într-un comunicat.
Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a fost vizat de primele sancţiuni la 3 martie. Măsurile de vineri se extind asupra soţiei sale şi a celor doi copii adulţi.
Noi măsuri UE
Uniunea Europeană urmează să interzică exporturile de produse de lux către Rusia, a anunţat vineri și preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. De asemenea, în UE vor fi interzise importurile de fier şi oţel produse în Rusia.