La doi ani după ce maestrul haosului politic, fostul președinte Donald Trump, a ieșit de pe prima scenă politică a țării, republicanii au recâștigat în sfârșit puțină putere, dar arată că nu știu cum să o folosească, transmite CNN.
După săptămâni în care a promis că îi va cere socoteală președintelui Joe Biden, noua majoritate a Camerei Reprezentanților a sosit în oraș marți – și a eșuat prompt în cea mai de bază sarcină: alegerea unui președinte care să o conducă.
Kevin McCarthy (foto), parlamentar din California, este primul republican din ultima sută de ani nominalizat pentru șefia Camerei care nu reușește să câștige postul după primul vot. De fapt, el nu a reușit alegerea nici după alte două voturi succesive.
„Cea mai umilitoare zi a carierei sale politice”
Un consultant politic republican din California a spus că ziua de marți a fost, pentru Kevin McCarthy, „cea mai umilitoare zi a carierei sale politice”, un verdict care a fost făcut titluri în mai toate ziarele din statul natal al lui McCarthy.
Kevin McCarthy trebuia să obţină majoritatea de 218 voturi necesară pentru a-i succeda democratei Nancy Pelosi în funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor, a treia funcţie în stat. Republicanii dețin 222 mandate în Camera Reprezentanților.
Lucrările Camerei Reprezentanţilor au fost suspendate marţi, după ce McCarthy nu a reuşit să obţină suficiente voturi după trei tururi de scrutin, ca să devină preşedinte. În lipsa unui preşedinte, activitatea în Cameră este blocată şi nici măcar nu pot depune jurămândul noii membri aleşi la alegerile de la jumătatea mandatului prezidenţial, desfăşurate la 8 noiembrie.
Numărul record de tururi de scrutin pentru alegerea unui preşedinte al Camerei este de 133, pe o perioadă de două luni, şi s-a întâmplat în anii 1850.
O alegere prelungită a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor ar putea submina speranţele republicanilor de a avansa rapid cu agenda lor, inclusiv cu investigaţiile pe care vor să le deschidă asupra administraţiei şi familiei preşedintelui Joe Biden.
Blocajul lasă Camera în mare parte paralizată şi i-ar putea forţa pe legislatori să ia în considerare un alt candidat dacă Kevin McCarthy nu reușește nici miercuri să-și convingă colegii de partid să îl voteze.
***