joi

18 iulie, 2024

22 aprilie, 2023

Diplomații și cetățenii din Statele Unite, Regatul Unit, Franța și China vor fi evacuați din Sudan, în contextul continuării luptelor și războiului civil din țara africană, anunță BBC.

Abdel Fattah al-Burhan, șeful armatei sudaneze și liderul de facto al țării, a fost de acord să faciliteze evacuarea personalului diplomatic și cetățenilor străini.

Diplomații saudiți, primii care au plecat din Sudan

Fattah al-Burhan se află într-o luptă dură pentru putere cu liderul unei grupări paramilitare, Forțele de Susținere Rapidă (RSF). Până acum, sute de oameni au fost uciși după o săptămână de război civil, care a divizat țara profund afectată de multiple crize.


Anterior, planurile de evacuare ale cetățenilor străini nu fuseseră puse în aplicare din cauza problemelor de securitate și a temerilor că situația poate degenera. Arabia Saudită a anunțat, de asemenea, că îi va evacua pe cetățenii săi și pe cetățeni altor state „frățești” din Sudan.

Armata sudaneză a confirmat că misiunea diplomatică saudită a fost evacuată.

Aeroportul internațional din Khartoum a fost închis din cauza violenței, ambasadele străine – inclusiv Marea Britanie și SUA – neputând să-și aducă cetățenii acasă.

Echipe medicale atacate

Conflictul a intrat în a doua săptămână, în ciuda faptului că ambele părți – armata și RSF – au convenit asupra unei încetări a focului de trei zile pentru a marca sărbătoarea musulmană Eid al-Fitr, începând de vineri.


Sâmbătă s-au auzit focuri de armă și lovituri aeriene sporadice în capitală, în ciuda armistițiului.

Fostul ministru de externe, Mariam al-Mahdi, care se adăpostește în Khartoum, a declarat pentru BBC că echipele medicale sunt atacate: „Există trupuri putrezite ale tinerilor noștri pe străzi”.

Lupte aprige de stradă au izbucnit în Khartoum pe 15 aprilie, după ce au apărut dezacorduri între liderii ambelor părți – generalul Burhan și Mohamed Hamdan „Hemedti” Dagalo de la RSF – cu privire la modul în care ar trebui să fie condus Sudanul.

Ambii au ocupat poziții de vârf în actualul guvern militar al Sudanului, format după lovitura de stat din 2019, care l-a înlăturat pe vechiul lider Omar al-Bashir.

20.000 de refugiați în Ciad

Organizația Mondială a Sănătății spune că peste 400 de oameni au fost uciși. Mii de persoane, în principal civili, au fost și ele rănite, centrele medicale fiind sub presiune pentru a face față afluxului de pacienți.

Întreaga regiune de vest a Darfur, unde RSF a apărut pentru prima dată, a fost grav afectată de lupte.

ONU a avertizat că până la 20.000 de persoane – majoritatea femei și copii – au fugit din Sudan pentru a căuta siguranță în Ciad.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: