Donald Trump devine primul președinte din istoria SUA care este pus sub acuzare de două ori în timpul mandatului.
Camera Reprezentanților a decis, miercuri, pentru a doua oară, declanșarea procedurii de impeachment (punere sub acuzare) împotriva președintelui în exercițiu Donald Trump.
Președintele Trump este acuzat de „incitare la insurecție” pentru rolul pe care l-a avut în asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie, când o mulțime violentă a pătruns în sediul Congresului american, care se pregătea să valideze victoria lui Joe Biden în alegerile prezidențiale din 3 noiembrie 2020.
Au fost 232 de voturi pentru punerea președintelui sub acuzare, inclusiv din partea a 10 congresmeni republicani. Împotrivă au votat 197 de congresmeni, iar 5 s-au abținut. Dintre cei care nu au votat, patru au fost republicani.
Nancy Pelosi, lidera majorității democrate din Camera Reprezentanților, a semnat actul de acuzare votat miercuri, ceea ce îi conferă putere de lege. Acest act va fi transmis Senatului, care va trebui să se pronunțe dacă Donald Trump se face vinovat sau nu pentru incitare la violență.
În condițiile în care mandatul lui Donald Trump se încheie peste 5 zile, este foarte probabil ca votul din Senat să nu poată fi organizat înainte de 19 ianuarie, situație care va genera dezbateri de natură juridică: dacă nu mai este președinte, mai poate avea loc un vot de destituire a lui Donald Trump?
Liderul senatorilor republicani, Mitch McConnell, a refuzat miercuri să ceară convocarea de urgență a Senatului pentru dezbaterea actului de acuzare votat în Cameră și a transmis mesajul că acum lumea politică trebuie să se concentreze asupra învestirii viitorului președinte și asupra unei tranziții lipsite de haos.
Donald Trump a mai fost pus sub acuzare, la începutul anului 2020, pentru „obstrucționarea Congresului” și „abuz de putere”, dar a fost achitat de Senatul dominat de republicani. Anul trecut, Donald Trump a fost acuzat că a încercat să-l șantajeze pe președintele Ucrainei pentru a obține informații compromițătoare despre Joe Biden, contracandidatul său democrat în cursa pentru alegerile prezidențiale.
Donald Trump este al treilea președinte american care trece printr-o astfel de procedură ce poate duce la destituire, dar este singurul căruia i se întâmplă de două ori în același mandat.
În 1868, democratul Andrew Johnson a fost inculpat, în urma destiturii unuia dintre miniştrii săi. În 1998 a fost rândul lui Bill Clinton să fie inculpat, pentru sperjur, după ce a minţit cu privire la o legătură cu Monica Lewinsky, o stagiară de la Casa Albă.
Amândoi au fost achitați în Senat.
Impeachment-ul sau procedura de punere sub acuzare este o procedură înscrisă în Constituţia americană prin care Congresul poate, în urma unei investigaţii, să acuze un oficial al puterii executive de „infracţiuni şi delicte grave” şi apoi să îl demită în urma unui proces politic.
Prerogativa de acuzare aparţine Camerei Reprezentanţilor, în timp ce prerogativa judecării cazului aparţine Senatului. Ea presupune un larg acord al forţelor politice, pentru că destituirea necesită votul unei majorităţi a două treimi dintre senatori.