25 octombrie, 2019

Statele Unite analizează posibilitatea consolidării poziției militare în Siria, prin trimiterea de noi trupe, pentru a împiedica preluarea câmpurilor petroliere de rămășițe ale grupării militante Stat Islamic, a declarat, joi, un oficial al apărării din SUA, potrivit Reuters.

Oficialul, care a vorbit sub protecția anonimatului, nu a precizat despre ce efective ar fi vorba.

Declarațiile sale sunt un semn nu doar că Statele Unite au renunțat la planurile de a se retrage complet din Siria, dar chiar că analizează posibilitatea întăririi capacităților militare din regiune.


”Unul dintre cele mai mari câștiguri pentru SUA și aliații noștri în lupta împotriva ISIS a fost obținerea controlului asupra câmpurilor petroliere din estul Siriei, sursa crucială de venit pentru gruparea teroristă”, a precizat oficialul.

Recent, președintele Donald Trump și-a nuanțat discursul privind retragerea trupelor americane din Siria, în urma criticilor venite din Congresul american, inclusiv din partea republicanilor, potrivit cărora decizia a deschis calea unei incursiuni turce împotriva forțelor kurde din Siria, principalii aliați ai SUA în lupta împotriva grupării teroriste Stat Islamic.

Spațiul lăsat liber de retragerea parțială a militarilor americani a deschis o intrare pentru Rusia, care a trimis trupe în regiune. Oficialii americani sunt îngrijorați că decizia ar putea fi speculată și de Iran.

Pe fondul temerilor că Stat Islamic și-ar putea reconstrui rețeaua, Trump a declarat miercuri că un număr redus de trupe americane va rămâne în regiunea ”unde se află petrolul”. 


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: