22 iulie, 2020

Aproximativ 40,5% dintre elevi spun că, după revenirea la școală, în toamnă, vor avea nevoie de ajutor direct pentru recuperarea materiei pierdute în timpul epidemiei de Covid-19, arată un sondaj al organizației Salvați Copiii România.

“Copiii vor la școală, asta e concluzia cea mai directă a sondajului realizat în rândul copiilor. Cei mai mulți dintre ei s-au confruntat deja cu diverse probleme emoționale, cu sentimente de izolare, panică și furie, iar în cazul celor care nu au avut acces la educația online sau au avut acces limitat, prin intermediul unui telefon, aceste stări sunt dublate de un sentiment dramatic de marginalizare. Aceste situații trebuie corectate. De aceea, Salvați Copiii România se adresează în special autorităților locale, pentru a le îndemna şi susţine să implementeze măsuri concrete care să asigure accesul la educație pentru cei mai vulnerabili dintre copiii care trăiesc în condiții de sărăcie și izolare socială.”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Studiul „Impactul crizei COVID-19 şi al carantinei asupra copiiilor din România”, prezentat marți, încearcă să măsoare efectul izolării asupra progresului educaţional al copiilor, dar şi asupra sănătăţii emoţionale a acestora.

Sentimente de plictiseală, tristețe și furie

  • plictiseală (22,3%)
  • urmată de oboseală (31,7%)
  • tristeţe (38,3%)
  • furie (38,6%)
  • sub 40% dintre copii afirmă că s-au simţit liniştiţi (37,5%) sau veseli (35,5%)
  • peste 50% au spus că unul dintre riscurile majore ale acestei perioade a fost dependenţa de internet şi, implicit, expunerea la conţinut agresiv şi la fake news

Copiii cu vârste mici, în special cei din ciclul primar, par a fi resimţit mai puternic impactul negativ al izolării, în timp ce adolescenţii spun într-o măsură semnificativ mai ridicată că s-au simţit singuri, trişti sau furioşi.

27,2% dintre copii au avut materii școlare neacoperite în perioada izolării

  • 72,8% dintre copii au răspuns că au participat la toate materiile
  • 21,5% – doar la unele materii
  • 4,1% – foarte rar
  • 1,6% – deloc.

Cei mai mulți copii au folosit telefonul pentru cursurile online

  • 72% dintre cei chestionaţi au folosit telefonul mobil pentru educaţia online
  • 42,3% – computer (laptop sau desktop)
  • 5,1% – tabletă
  • 1,4% – nu au participat
  • 4,2% nu au dorit sau nu au ştiut că se răspundă.

Implicarea profesorilor

Chestionaţi cum s-au implicat profesorii în educaţia online/la distanţă:

  • 68,2% din elevii chestionați au răspuns că acest lucru s-a întâmplat încă de la închiderea şcolilor în luna martie
  • 14,1% – mai târziu, după vacanţa de primăvară
  • 1,2% – foarte puţin, 12,2% – doar unii dintre ei s-au implicat
  • 0,4% – deloc
  • 2,7% nu au răspuns, în timp ce 1,2% au spus că au fost alte situaţii.

22,9% spun că au rămas în urmă cu materia…

  • 68,9% dintre elevi au spus că au parcurs toată materia fără probleme
  • 22,9% – au rămas în urmă
  • 8,25% – nu au dorit să răspundă.

dar 40,5% din elevi au nevoie de ajutor, la toamnă

  • 40,5% dintre elevi spun că vor avea nevoie de ajutor direct pentru recuperarea materiei după ce revin la şcoală
  • 42,8% afirmă că nu
  • 3,9% spun că vor avea nevoie de ajutor prin lecţii online
  • 7,2% – ajutor direct pe timpul verii
  • 5,6% nu au ştiut că să răspundă.

Timpul liber în perioada izolării

Principalele trei activităţi în timpul liber după suspendarea cursurilor în şcolii:

  • pentru 57,4% din copii – jocul pe telefon/tabletă/calculator
  • 44,9% – uitatul la televizor
  • 40% – diverse activităţi recreative împreună cu familia
  • 40,8% – reţelele sociale
  • 39,8% – au vorbit la telefon sau altfel cu prietenii şi rudele
  • 37,2% au citit.

Studiul, de tip „anchetă sociologică/sondaj de opinie”, a fost realizat pe un eşantion de 4.792 de copii în perioada iunie – iulie. Datele au fost culese online, iar grupurile ţintă au fost elevi din învăţământul primar, gimnazial şi liceal.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: