Producția de energie electrică din fermele eoliene și solare va crește rapid, urmând să reprezinte până în anul 2030 mai mult de o treime din consumul global de electricitate, cu 12% mai mult decât în prezent, potrivit unei analize efectuate de Rocky Mountain Institute (RMI), organizație nonprofit spaecializată în tranziția energetică.
Majorarea așteptată a capacităților de producție pe bază de energie eoliană și solară apropie sistemul energetic global de ținta ambițioasă a Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), a comunicat RMI în cadrul cercetării efectuate în parteneriat cu Bezos Earth Found.
Pe baza prognozelor, creșterea producției de energie din surse regenerabile, solară și eoliană, va atinge 12.000-14.000 terawați-oră (TWh) până în 2030. Aceasta ar fi de 3 până la 4 ori mai mare față de nivelurile din 2022 și ar depăși, de asemenea, țintele recente propuse la COP28. summit-ul privind schimbările climatice care anticipează o triplare a capacității globale de energie regenerabilă până în 2030, se arată în studiul RMI.
Scăderea costului de producție a centralelor eoliene și solare din ultimii 10 ani este de așteptat să continue, astfel încât să se înjumătățească până în 2030, scăzând până la 20 USD per megawatt-oră (MWh) pentru solar, comparativ cu peste 40 USD per MWh acum.
Luna trecută, Agenția Internațională pentru Energie (IEA) a aratăt într-un raport că criza energetică din Europa, Legea de reducere a inflației din Statele Unite și extinderea puternică în continuare a instalațiilor de energie regerabilă din China sunt de așteptat să contribuie la cel mai mare avânt de până acum al capacităților de energie eoliană și solară.
La nivel global, noile instalații de capacitate de energie regenerabilă sunt de așteptat să crească la 440 gigawați (GW) în acest an, în creștere cu 107 GW de la an la an și cea mai mare creștere a capacității noi înregistrate vreodată, a spus AIE în raportul său. Centralele noi fotovoltaice vor reprezenta două treimi din creșterea capacității de energie regenerabilă în acest an.
***