Introducerea sistemului de plată defalcată a TVA (Split TVA) „nu este o măsură folositoare şi nici oportună pentru economie”, în opinia a 98% dintre companiile care au răspuns la sondaj al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR), potrivit unui comunicat al organizației, emis miercuri.
Studiul CDR „confirmă dificultatea implementării sistemului de plată defalcată a TVA și întărește concluziile la care a ajuns și Guvernul României, și anume că acest sistem trebuie să fie opțional”.
De asemenea, plata defalcată a TVA „trebuie să se aplice doar în relațiile dintre persoanele juridice şi companiile aflate în insolvenţă şi faliment, iar cei care optează pentru acest sistem să primească stimulente, similar cu sistemul pe cale să fie introdus în Polonia.
„Considerăm că alte decizii în privința sistemului de plată a TVA-ului nu pot fi luate mai devreme de 1-2 ani de funcţionare, fără realizarea unor analize de impact și cost beneficiu”, spune comunicatzul CDR.
Mai mult de jumătate dintre companiile participante la sondajul CDR au estimat că ar avea nevoie de mai mult de 3 luni pentru a implementa noul sistem și că acesta va produce dificultăți majore în structura raportărilor în cadrul grupului.
În acelaşi timp, 9 din 10 companii consideră că măsura va avea un impact mic sau nesemnificativ în combaterea evaziunii fiscale în domeniul în care își desfășoară activitatea.
La sondajul realizat în luna septembrie au răspuns aproximativ 400 de companii cu o cifră de afaceri cumulată de peste 173 de miliarde de lei anual. Dintre respondenți, 20% sunt companii cu cifră de afaceri de peste 100 de milioane de lei anual, iar 80% sunt companii mici.
Rezultatele studiului confirmă punctele de vedere CDR din lunile august și septembrie, exprimate împotriva acestei măsuri.
Ele întăresc și poziția recentă a Guvernului care a realizat dificultatea implementării plăţii defalcate a TVA și a anunțat că pregăteşte câteva amendamente importante.
Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, la finalul CExN al PSD, că, în privinţa „Split TVA”, se va ţine cont de anumite propuneri ale patronatelor şi se va interveni cu amendamente în Parlament, iar măsura ar urma să vizeze, în primul rând, firmele aflate în insolvenţă şi faliment.
Mihai Tudose a mai spus că are în vedere introducerea unui sistem de premiere.
CDR reunește 45 de organizații și membri asociați ai investitorilor străini și români, ai oamenilor de afaceri și reprezentanți ai companiilor relevante pentru economie.