28 mai, 2012

Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 0,83% din PIB estimat, potrivit datele comunicate de Ministerul Finanțelor, ceea ce se constituie într-un semnal de avarie. Pe acest trend, minusul ce va fi consemnat la finalul anului riscă să se ducă spre 2,5%, peste nivelul deja majorat recent ( cu aprobarea FMI) de la 1,9% la 2,2%.

Problema principală se conturează nu pe partea de venituri, care au crescut în primele patru luni ale acestui an față de aceeași perioadă a anului precedent cu 7,4%, ci pe partea de cheltuieli, unde majorarea a fost de 7,9%, mult peste nivelul de 0,6% prevăzut pentru întregul an.

Raportat la PIB, veniturile au crescut de la 10% la 10,3% , dar efectul a fost anulat de cheltuielile ce s-au dus de la 10,8% la 11,1%.


Astfel, deși urmărim o reducere la jumătate a deficitului bugetar pe execuție cash comparativ cu 2011, rezultatul pe prima treime a anului arată o ușoară majorare de la 0,75% din PIB la 0,83% din PIB. Gradul de acoperire al bugetelor sociale, a fost de 71% la asigurările sociale (pensii), 75% la șomaj și 93% la sănătate, diferența fiind acoperită prin subvenții de la bugetul de stat.

Acest fapt explică de ce deficitul bugetului de stat se situa la finele lunii aprilie la circa 8,7 miliarde lei, respectiv 1,4% din PIB, față de numai 5 miliarde lei pe total buget consolidate. Diferența se explică, în principal, prin excedentul deja tradițional impus ( dar cu efectele negative de rigoare în teritoriu) și situat la 2 miliarde lei al bugetelor locale și prin împrumuturi de aproape 1,5 miliarde lei.

  • Transferurile necesare pentru plata pensiilor au reprezentat peste jumătate din deficitul bugetului de stat (53%) și au constituit aproape tot deficitul bugetului general consolidat (92%).
  • ,Fonduri semnificative de la bugetul de stat au ajuns și pentru echilibrarea bugetului Companiei naționale de autostrăzi și drumuri naționale, respectiv 2,2 miliarde lei (25% din deficitul bugetului de stat sau 43% din cel al bugetului consolidate).
  • Surprinzător pentru dotarea materială precară și problemele cu care se confruntă sistemul de sănătate, statul a alocat doar 0,4 miliarde lei de la bugetul de stat pentru a acoperi necesitățile. Adică mai puțin de o zecime din sumele date pentru plata pensiilor, ceea ce ridică nu doar problema deficitelor acumulate dar și pe cea a prioritizării corecte a banilor, din perspectiva întregii societăți.

Cert este că, dincolo de aceste cifre seci, dar semnificative pentru starea la zi a finanțelor publice, se desprinde o concluzie diferită de promisiunile oficiale. Aceea că nu prea există suficienți bani pentru a majora veniturile provenite din bani de la buget ( cel puțin nu pe măsura promisiunilor) și, în nici un caz, nu se poate atinge obiectivul de deficit general dacă se accentuează deficitele componente, mai ales pe bugetele sociale. Alternativa împrumuturilor și a amanetării viitorului au verificat-o alții, ar fi mai bine să învățăm din greșelile lor.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Am mai spus-o, deficitul s-a marit si prin scoaterea obligatorie la pensii a mii de oamenii, specialisti in domeniile invatamant, cercetare, sanatate. Oameni care ar fi adus sume mari atat la fondul de pensii, csat si la buget.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Am mai spus-o, deficitul s-a marit si prin scoaterea obligatorie la pensii a mii de oamenii, specialisti in domeniile invatamant, cercetare, sanatate. Oameni care ar fi adus sume mari atat la fondul de pensii, csat si la buget.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: