1 iulie, 2019

Statul a împrumutat în prima jumătate a acestui an echivalentul a peste 38,8 miliarde de lei, peste jumătate din necesar, reiese din calculele cursdeguvernare.ro pe baza informațiilor publice.

Deși în primele luni din 2019, statul a găsit cu greu investitori dispuși să finanțeze datoria publică, treptat, prospectele emise de Ministerul Finanțelor Publice (MFP) au devenit tot mai consistente, iar atunci când dobânzile au fost considerate avantajoase, sumele împrumutate au depășit cu mult planurile.


În ianuarie, statul a luat cu circa 1,5 miliarde de lei mai puțin decât își propusese, lipsa de apetit a băncilor fiind explicată de apariția OUG 114, care instituia pe atunci o taxă pe active ce includea titlurile de stat. Cu alte cuvinte, băncile datorau o taxă pe active mai mare dacă aveau un portofoliu mare de titluri de stat.

O lună mai târziu, Finanțele și-au ”ajustat” prospectul, anunțând că vizează atragerea a sub două miliarde de lei, în condițiile în care necesarul de finanțare al statului pentru acest an este de circa 72 de miliarde de lei. În medie, statul obișnuia să împrumute în jur de patru miliarde de lei pe lună de la investitorii locali, potrivit unor surse din piață. În 2019, sumele au consemnat variații semnificative.

Cum licitațiile au mers ceva mai bine, în martie Finanțele au publicat un prospect de 2,2 miliarde de lei și au împrumutat aproape 2,9 miliarde de la investitorii locali. La sfârșitul lunii, statul a reușit să obțină trei miliarde de euro de pe piețele internaționale, unde titlurile românești s-au dovedit atractive pentru investitori.


În aprilie, estimările din prospect s-au apropiat cel mai mult de realitatea din piață, statul asigurându-și 3,2 miliarde de lei de la investitorii locali.

În mai și iunie, Finanțele au început să recupereze, așa încât bilanțul împrumuturilor au fost mult peste nivelul prognozat.

În mai, statul a împrumutat cu 3,3 miliarde de lei mai mult decât anticipase în program, iar în iunie cu 2,6 miliarde de lei în plus.

La sfârșitul primelor șase luni, Finanțele împrumutaseră circa 54% din necesarul pentru acest an.

În luna iulie, Finanțele își propun să atragă 4,2 miliarde de lei de la investitorii autohtoni.

Costurile de împrumut au crescut, cresc și vor continua să crească

Evoluția dobânzilor la titlurile de stat denotă faptul că băncile au suficientă lichiditate, așa încât randamentele pe termen scurt sunt în scădere. Pe de altă parte, pe termen mediu și lung, costurile sunt în creștere pentru stat.

”În sfera pieței titlurilor de stat ratele de dobândă au consemnat evoluții divergente: scădere pe scadențele scurte și creștere pe cele medii-lungi: la 10 ani cu 2.3% la 4.535% (declin cu 5.4% de la începutul anului). În acest context, spread-ul de dobândăs-a majorat cu 15.6% la 1.7 puncte procentuale”, notează Andrei Rădulescu, senior economist la Banca Transilvania.

Rădulescu se așteaptă la o continuare a tendinței de creștere a randamentelor pe termen mediu și lung, ”pe fondul provocărilor din sfera finanțelor publice (riscul ca raportul deficit bugetar/PIB să depășească pragul de 3% în 2019), într-un context internațional caracterizat prin acumularea de semnale de final de ciclu economic post-criză”.

BCR anticipează o creștere a randamentelor pe zece ani de la 3,7% anul trecut, la 4,7% în acest an.

Economiștii notează că România este deja penalizată în privința dobânzilor, față de economiile din regiune.

”Deși acest lucru un pare evident datorită iureșului de scăderi de randamente de pe plan european și global, în realitate investitorii ne fac deja să plătim pentru păcatele noastre: titlurile de stat românești emise pe piața local se tranzacționează azi la prețuri ce implică un ecart de randamente de circa 2 puncte procentuale față de cele ungurești, poloneze sau cehe”, notează Horia Braun Erdei, economist șef BCR.

În primele patru luni ale anului, statul a plătit dobânzi de 5,8 miliarde de lei, în creștere cu circa 15% față de aceeași perioadă din 2018.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: