România mai are trei ani și jumătate la dispoziție pentru a finaliza cele 85 de proiecte fazate din fonduri europene, aferente exercițiului bugetar 2014-2020, valoarea totală a acestora ridicându-se la circa 4,2 miliarde de euro (20 de miliarde de lei), potrivit datelor transmise de Ministerul Fondurilor Europene la solicitarea cursdeguvernare.ro.
Oficialii se arată optimiști că proiectele vor fi finalizate la timp, în contextul în care multe se află în stadii avansate de execuție. Pe de altă parte, o serie de proiecte mari, în special din zona de infrastructură și mediu, au un stadiu de execuție de sub 50%.
”Având în vedere că proiectele finanțate în actuala perioadă de programare pot fi implementate până la finalul anului 2023, considerăm că este prematur să ne pronunţăm în legătură cu posibilitatea ca acestea să nu poată fi finalizate până la acel moment”, au transmis reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene.
(Citiți și: ”Cele 8 Agenții de Dezvoltare Regională au primit atribuții pentru gestionarea directă a programelor cu fonduri europene”)
În cadrul programelor operaționale gestionate de MFE în actuala perioadă de programare (2014-2020) sunt implementate proiecte fazate în cadrul Programului Operațional Competitivitate 2014-2020 (POC) și Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM).
- În cadrul POC au fost fazate 5 proiecte cu o valoare totală de 1,4 miliarde de lei.
- În cadrul POIM, sectorul de mediu, valoarea proiectelor fazate este de 6,5 miliarde de lei.
- În cadrul POIM, sectorul de transport, valoarea proiectelor fazate este de 12,1 miliarde de lei.
Pe zona de mediu, cel mai mare proiect fazat, ca dimensiune a finanțării, este finalizarea stației de epurare Glina (1,7 miliarde de lei). Acesta are și al doilea cel mai mic stadiu de execuție, de doar 21,4%.
Pe zona de transport, cel mai întârziat proiect fazat, cu un stadiu de execuție de doar 24,5%, este construcția variantei de ocolire Târgu-Jiu, faza II, cu o valoare de 184,7 milioane de lei.
Ca valoare, cel mai mare proiect de infrastructură fazat este construcția autostrăzii Lugoj-Deva lot 2, 3 și 4 (Dumbrava-Deva), cu un necesar de finanțare de aproape 2,5 miliarde de lei și un progres fizic de 62,6%. Autostrada Sebeș-Turda, cu o valoare totală aproape două miliarde de lei, are un stadiu de execuție de 83,7%.
Un alt proiect mare de infrastructură fazat și cu un stadiu de execuție ceva mai bun, de 93,7%, este reabilitarea liniei de cale ferată Brașov-Simeria pentru a asigura circulația trenurilor cu o viteză de 160 de km/h – valoarea proiectului fiind de 1,6 miliarde de lei.
Riscul dezangajării
Statul are la dispoziție până la sfârșitul anului 2023 să deconteze cheltuieli eligibile efectuate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene fazate aferente exercițiului bugetar anterior al UE.
-
Sectorul de transport
Din cele 29 de proiecte de transport fazate:
- 19 înregistrează un progres fizic de peste 90%,
- 4 au un progres fizic de peste 80%,
- 2 proiecte au un progres fizic de aproximativ 65%.
Cel mai scăzut progres fizic (între 25%-40%) se înregistrează în cazul a patru proiecte cu lucrări complexe dar care, ”se estimează, că vor fi finalizate în perioada de eligibilitate”.
-
Sectorul de mediu
”Luând în considerare progresul lucrărilor, se determină un risc minor ca proiectele să nu fie finalizate în actuala perioada de programare”, transmit reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene.
Din cele 51 de proiecte fazate:
- 13 proiecte sunt finalizate (progres fizic de 100%),
- 25 proiecte înregistrează un progres fizic de peste 90%,
- 4 proiecte înregistrează un progres fizic de peste 80%,
- 6 proiecte au un progres fizic curpins între 50%-80%,
- 3 proiecte înregistrează un progres fizic scăzut.
Detalii despre toate proiectele fazate din cadrul POIM 2014-2020 se regăsesc în Anexa atașată.
În cadrul POC 2014-2020 sunt finanţate două proiecte majore fazate şi patru proiecte nonmajore fazate, dintre care două au fost finalizate Detalii despre acestea pot fi consultate AICI.
”În concluzie, conform celor precizate anterior, datele ne indică faptul că riscul ca proiectele fazate să nu fie încheiate în actuala perioada de programare este foarte scăzut”, susțin oficialii MFE.
Un răspuns
<>
CORECT este: aferente exercițiului bugetar 2007-2013
AU FOST FAZATE pentru ca altfel se pierdeau banii cu totul, anume Etapele realizate in exercitiul anterior.
Si nefinalizate pana la N+3 adica 2013+3 = 2016.
E vorba INTEGRAL de proiecte de acum 7-14 ani !