sâmbătă

20 aprilie, 2024

5 septembrie, 2019

Dacă în urmă cu șapte ani, investitorii erau la un pas de a refuza să finanțeze Spania, acum sunt pe punctul de a gira progresele statului, acordându-i împrumuturi pe o perioadă 50 de ani, scrie Financial Times.

Joi, Spania lansează bonduri cu o maturitate de 50 de ani, anticipând dobânzi de 1,5%, dacă prețurile vor fi în linie cu piața secundară.

”Este destul de remarcabil”, comentează Michael Krautzberger, de la fondul de investiții BlackRock. ”Dacă mi-ai fi spus în urmă cu șapte ani că dobânzile din Spania se vor apropia de zero, cred că aș fi fost de partea cealaltă a acestui pariu”, a adăugat el.


Recent, Suedia a anunțat că explorează oportunitatea lansării unor obligațiuni pe 100 de ani. În iunie, Austria a vândut în iunie titluri de stat în valoare de 1,25 miliarde de euro cu o maturitate de 100 de ani. Germania a emis recent bonduri cu randament negativ pe 30 de ani.

Costurile de împrumut ale Spaniei, pentru obligațiunile cu o maturitate de zece ani, dar și cele ale vecinilor din Portugalia, au scăzut aproape de zero, față de peste 7% în urmă cu șapte ani, pe fondul evoluțiilor de la nivel global, care au dus la acumularea unui stoc de 17.000 de miliarde de dolari titluri cu dobânzi negative.

Asta în contextul în care în 2012, evoluția din piața titlurilor de stat spaniole a alimentat temeri că Madridul va avea nevoie de bailout și l-a determinat pe președintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, să lanseze deja celebrul angajament de a face ”orice e nevoie” pentru a salva euro.

”Foamea” de bonduri spaniole reflectă, pe de o parte, întărirea economiei a căror performanțe le-a depășit pe cele ale zonei euro în ansamblu, iar de pe altă parte disperarea investitorilor de a găsi un activ relativ sigur care să aibă randamente mai mari de zero.


Economia Spaniei crește cu peste 2%, iar guvernul a făcut eforturi de a reduce deficitul bugetar.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: