Premierul spaniol, Mariano Rajoy (foto), îi va trimite o adresă liderului regional Carles Puigdemont pentru ca acesta să explice Madridului dacă provincia și-a declarat sau nu independența marți seara.
Anunțul a fost făcut de premierul Spaniei, miercuri, într-o alocuțiune televizată în care Rajoy a precizat că acesta este primul pas pentru declanșarea Art. 155 din Constituția Spaniei, articol ce permite Madridului să preia controlul regiunii Catalonia, adică să suspende autonomia acesteia.
Carles Puigdemont a țin ut marți seara un discurs în parlamentul catalon, anunțând suspendarea efectelor declarării independenței. Discursul președintelui catalan a creat confuzie, întrucât nu a fost declarată unilateral independența privinciei, așa cum era de așteptat. S-a semnat un document pentru declararea independenței, dar ulterior discursului lui Puigdemont și fără ca documentul să fie datat.
Actul nu are valoare legală, au declarat pentru The New York Times parlamentari pro-secesiune, ci doar simbolică.
„Vă ofer rezultatele referendumului: Catalonia trebuie să fie un stat independent. Vreau să urmez voința poporului și accept să fim un stat independent sub forma unei republici”, a spus Puigdemont, marți seara, chiar înainte de a anunța suspendarea declarației de independență.
Ce spune Art. 155 și care sunt procedurile ce trebuie urmate pentru suspenadarea autonomiei Cataloniei
Articolul 155 din Constituţia spaniolă menționează că executivul Spaniei poate să dea ordine tuturor autorităților din comunitățile autonome și poate fi declanșat atunci când „o comunitate autonomă nu îndeplineşte obligaţiile impuse de Constituţie sau alte legi sau dacă acţionează în aşa fel încât să submineze grav interesul general al Spaniei”.
Prin acest articol, guvernul spaniol poate prelua controlul tuturor instituțiilor catalane, inclusiv al poliției locale.
Procedura:
- Pentru a putea activa acest articol, guvernul trebuie să se adreseze preşedintelui comunităţii autonome. Acest pas a fost anunțat miercuri de Mariano Rajoy și urmează a fi îndeplinit în următoarele ore.
- Dacă nu va fi primit niciun răspuns, sau dacă acesta nu va fi considerat acceptabil, guvernul poate iniția efectiv Art. 155, cu votul majorității absolute a Senatului.
Actuala Constituție a Spaniei datează din 1978 și de atunci Art. 155 nu a fost folosit niciodată, împotriva niciuneia din cele 17 regiuni existente.
Pe 1 octombrie, 90% din participanții la referendumul pentru independență au votat în favoarea formării satului independent catalan, dar participarea a fost de numai 43% din totalul alegătorilor.
Scrutinul a fost declarat ilegal de Curtea Constituţională a Spaniei, iar poliţiştii din trupele naționale au intervenit în forţă pentru a bloca desfăşurarea votului.
Catalonia are aproximativ 7,5 milioane de locuitori, din care 5,3 milioane cu drept de vot.