21 august, 2019

Ministrul Sănătății a anunțat miercuri că demarează procesul identificării spitalelor ce au beneficiat de fonduri publice pentru investiții, dar nu le-au folosit și riscă acum să le piardă.

Sorina Pintea a mai amenințat și anul trecut cu o verificare exhaustivă a modului în care au fost folosite fondurile de investiții alocate spitalelor. Motivul declanșator al deciziei era atunci că nu se văd investițiile realizate.

Deși au fost alocate fonduri, unele spitale nici măcar nu au demarat procedurile pentru achiziția de lucrări de reparații sau echipamente.  Pentru a nu fi pierduți, ministrul Sorina Pintea se gândește la posibilitatea redistribuirii acestor sume către unități cu proiecte și aflate în așteptarea unor alocări bugetare:


Banii sunt alocați și probabil că îi vom da înapoi la bugetul statului, dar eu sper să nu, ci îi vom da înapoi unor spitale precum Grigore Alexandrescu, care au proceduri cu clauză suspensivă și care vor absorbi acești bani.

Ministrul a mai precizat că vor fi aplicate sancțiuni: „Am să fac o listă neagră a celor care nu au înțeles ce au de făcut. Și nu vorbim de subordonarea spitalelor Ministerului Sănătății sau consiliilor județene. Vorbim de spitalele sistemului public din România”, a spus Sorina Pintea, citată de Mediafax. 

Nu este prima oară când ministrul Pintea amenință cu o astfel de operațiune amplă. Anul trecut, ea constata în timpul unei vizite la Constanța că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, că nu se observă unde s-au investit banii alocați acestei unități: “Din punctul meu de vedere, ori nu s-a investit suficient de mult în acest spital, ori s-a investit şi nu se vede, dar spitalul din Constanţa, din punctul nostru de vedere, nu corespunde nevoilor pe care regiunea Dobrogea le are în acest moment. Este un spital de interes regional, dar vara devine de interes naţional, având în vedere afluxul de turişti. Apoi avem baza NATO, avem migranţii. Se impun foarte multe lucruri de făcut în acest spital şi categoric este nevoie şi de finanţări”, declara în 2018 Sorina Pintea.

Ea avertiza atunci că se vor face verificări în cazul tuturor fondurilor alocate spitalelor din ţară, pentru a se vedea cum au fost cheltuiţi banii:


Vreau să precizez un singur lucru – anul acesta am făcut multe alocări bugetare pentru spitale din ţară, dar o filă de buget merge la spital şi una la Corpul de control. S-au investit foarte mulţi bani în sănătate, din păcate rezultatele se văd prea puţin. De aceea, nu avem de gând să nu verificăm pe ceea ce cheltuim şi nu o luaţi ca pe o ameninţare, deci este pentru fiecare spital valabil acest lucru.

Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, ministrul ar fi aflat că există și o categorie o spitalelor ce nu au folosit deloc banii și probabil multe alte probleme în cheltuirea acestor fonduri publice.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: