Cum stabileşte ANAF rata de colectare?
”Noi primim un plan pe care îl stabileşte Ministerul Finaţelor Publice, în funcţie de impozitele declarate, ponderea din arierate etc. E o formulă, în funcţie de inflaţie, în funcţie de previziunea pe creşterea sau descreşterea economică. Noi primim acest plan în fiecare an, desigur în cursul anului mai este o rectificare, în plus sau în minus. Ulterior îl împărţim pe direcţiile judeţene ale Finanţelor Publice.”.
De ce suntem pe ultimul loc în UE la colectarea taxelor?
„În România se colecteză aproximativ 32 la sută din PIB. În alte state rata este 37, 38 la sută. Această diferenţă de la 32 la 37 este datorată mai multor considerente. Nu avem lărgită baza de impozitare şi avem foarte multe excepţii de la impozitare. În primul rând pentru că avem un impozit mai mic decât în alte ţări, pentru că avem foarte multe activităţi exceptate de la plata impozitelor şi taxelor. Noi nu avem o agricultură fiscalizată corespunzător, de exemplu. Un al treilea motiv: un număr foarte mare de societăţi comerciale cu capital de stat sau majoritar de stat nu îşi achită obligaţiile fiscale de 20 de ani, sunt acei rău platnici la bugetul de stat. Un al patrulea motiv este evaziunea fiscală ridicată.”.
Multe instituţii de control, eficienţă mică. Soluţia?
„În subordinea ANAF-ului sunt Direcţiile Generale a Finanţelor Publice, Garda Financiară şi Autoritatea Naţională a Vămilor. Într-un judeţ există Direcţia Generală a Finanţelor Publice, există Garda Financiară, există Autoritatea Naţională a Vămilor. În scurt timp, suntem în faza finală cu proiectul, vom face o comasare a acestor activităţi, a acestor structuri în aşa fel încât la începutul anului viitor, într-un judeţ să avem o singură structură a Ministerului Finanţelor, a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Nu vor mai avea personalitate juridică, serviciile de suport vor fi unificate, bazele de date informatice vor fi unificate, departamentele juridice vor fi unificate. De fapt, vom face din trei instituţii o singură instituţie. Vor dispărea multe funcţii de conducere, multe administraţii financiare, pe unele le comasăm, pe altele le desfiinţăm cu trezoreriile aferente, iar o parte din personalul care nu îşi va mai găsi locul ori va pleca din sistem, ori va fi reorientat spre activităţile deficitare, de control, de exemplu. Noi avem foarte puţini oameni angrenaţi în activitatea de control, dar avem foarte mulţi oameni care sunt angrenaţi în serviciul suport, în trezorerie, în activiatea de administrare”.
Cum va funcţiona acesată nouă structură?
”În cadrul acelor structuri judeţene va rămâne structură de gardă, de vamă, de control. Ca structură, eu o văd la nivelul unui judeţ în felul următor: o structură judeţeană a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu un director general, care are în subordine patru directori adjuncţi: un director adjunct care coordonează garda financiară, un director adjunct care coordonează vama, un director adjunct care cooronează inspecţia fiscală, controlul de fond, un director adjunct care coordonează activitatea de colectare şi executare silită”.
Un răspuns
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea informează plătitorii de venituri din salarii şi asimilate salariilor că au obligaţia depunerii fişelor fiscale pentru anul 2010.Sursa Gold Press Media. Acestea se depun la unitatea fiscală în a cărei rază teritorială aceştia îşi au domiciliul fiscal sau unde sunt luaţi în evidenţă, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului 2011, în format electronic, însoţite de borderoul centralizator editat cu ajutorul programului de asistenţă, semnat şi ştampilat conform legii. Formatul electronic al formularului se obţine prin folosirea programului de asistenţă pus la dispoziţie de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, la adresa http://www.anaf.ro, categoria Asistenţă contribuabili, subcategoria Programe utile, sau de la administraţiile fiscale.
Angajatorii vor edita fişa fiscală în format hârtie, în două exemplare semnate şi ştampilate, conform legii: unul se păstrează de către angajator iar celălalt se înmânează angajatului.
Felix Ilie
Seful Departamentului de Comunicare