miercuri

24 aprilie, 2024

9 aprilie, 2020

Încrederea analiştilor CFA® România în economie s-a prăbuşit în martie până la cel mai scăzut nivel din 2012 încoace, ca urmare a crizei coronavirus, iar media estimărilor privind deficitul bugetar s-a oprit la 6,5% din PIB, potrivit raportului privind Indicatorul de Încredere Macroeconomică, publicat joi.

Estimarea maximă plasează deficitul bugetar la 10%, iar cea mediană (fără estimările extreme) la 7%.

Impactul economic al epidemiei „se va resimţi puternic până în trimestrul 4 al anului”, potrivit estimărilor celor mai mulți respondenţi la sondaj (48%).


Anticipaţiile privind deprecierea leului în următoarele 12 luni duc moneda naţională la 4,9954 lei / euro ( faţă estimarea medie de 4,94 a sondajului pe februarie) pe 12 luni şi la 4,9370 lei / euro pentru orizontul de 6 luni.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (aprilie 2021/aprilie 2020) a înregistrat o valoare medie de 3,79%”, mai spune raportul CFA® România.

Aproximativ 87% dintre analiştii CFA® participanţi la sondaj prevăd o creştere primei de risc aferentă creditului suveran al României (a preţului instrumentelor CDS cu scadenţa de 5 ani, prin care se administrează riscul).


Preţurile proprietăţilor imobiliare din marile oraşe sunt supraevaluate, în opinia a peste 63% dintre analiştii participanţi la sondajul pe care se bazează raportul.

Pe de altă parte, creşte incertitudinea privind evoluţia principalilor indicatori economici, potrivit instrumentelor statistice de apreciere a rezultatelor sondajului (abaterea medie pătratică a răspunsurilor ), ceea ce poate însemna că indicatorii ar putea avea o evoluţie mai rea.

Prăbuşirea încrederii

Indicatorul de Incredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA Society România a scăzut cu 27,7 puncte în luna martie 2020 faţă de luna anterioară, până la valoarea de 20,8 puncte, cea mai mică valoare din iulie 2012 încoace.

Indicatorul a scăzut cu 14,1 puncte faţă de aceeaşi lună a anului anterior, în special componentei de condiţii curente a Indicatorului, care a înregistrat un record istoric de scădere faţă de luna anterioară de 57,5 puncte, până la valoarea de 13,1 puncte, cea mai mica valoare din august 2012.

Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 34,0 puncte faţă de aceeaşi lună a anului anterior.

Indicatorul anticipațiilor a scazut cu 12,8 puncte față de fenruarie, până la valoarea de 24,7 puncte și cu 4,2 puncte față de aceeași lună, a anului anterior, ceea ce înseamnă că estimările pesimiste au o vehcime de cel puțin un an.

Metodologia

Indicatorul de Încredere Macroeconomică CFA România cuantifică anticipaţiile analiştilor Chartered Financial Analyst (CFA®) din România şi a candidaţilor pentru nivelurile II si III ale examenului CFA.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a lunii, iar Indicatorul ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească) și este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la:

  • Condițiile curente – referitoare la mediul de afaceri și la piața muncii;
  • Anticipațiile, pentru un orizont de timp de un an privind mediul de afaceri, piața muncii, evoluția venitului personal la nivel de economie și evoluția averii personale la nivel de economie.

Titlul Chartered Financial Analyst (CFA®) este unul dintre cele mai prestigioase din lume pentru profesioniştii din domeniul financiar şi este administrat de către CFA Institute.

Programul CFA este un program post-universitar, care pregăteşte şi testează candidaţii în domeniul eticii și standardelor profesionale, al analizei situațiilor financiare, economiei, managementului de portofoliu, analizei și evaluării diverselor instrumente financiare și de investitii.

Astăzi, în lume exista peste 170.000 de deținatori ai acestui titlu, majoritatea fiind afiliați la cele peste 152 societăți membre ale CFA Institute.

CFA România are peste 250 de membri, majoritatea deținători ai titlului de CFA® sau candidați pentru unul din cele 3 niveluri ale examinării care conduce la acordarea acestui titlu.

Profesioniștii membri ai CFA România lucrează pentru instituții de reglementare, instituții supranaționale, instituții bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanță, sectorul public, instituții de învățământ, companii, etc.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: