Într-un text apărut în data de 17 decembrie 2019, sub titlul „Soluția rațională a majorării pensiilor, concomitent cu echilibrarea bugetară” lansam ideea de a indexa punctul de pensie în trei etape egale din diferența între 1.265 lei și 1.775 lei. Ceea ce ar fi dus la o valoare de 1.435 lei, adică 7 lei mai puțin față de indexarea cu 14%. Dar asta înainte de pandemie, fără a avea nici datele macroeconomice consemnate pentru anul trecut și nici estimările la zi pentru 2020:
„N-ar fi mai bine să lăsăm legea în pace, ca obiectiv deja votat la 1.775 lei punctul de pensie, dar să eșalonăm aplicarea ei pe parcursul a trei ani ?…O treime din creșterea spre 1.775 lei ar însemna un punct de pensie OPTIM de 1.435 lei, de la 1 septembrie 2020.
Această abordare ar fi similară eșalonării creșterilor salariale pentru bugetari ( acestea în patru tranșe, cu anumite excepții notabile, vezi sectorul sanitar) tot până în 2022. Evoluție sincronizată care ar crește semnificativ sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS) și ar depresuriza bugetul de stat în privința transferurilor care vor fi necesare pentru echilibrare.”
De fapt, nimeni nu ne obligă la asumarea unor obligații sociale, altminteri de salutat și dezirabile, ÎNAINTE de a avea sursele de asigurare a banilor pentru plata pensiilor. Adică fără a afecta deficitul bugetar, datoria publică și cu riscul major de a fi trimiși de agențiile de rating în categoria junk.
Prorogarea (sau, mai pe românește, amânarea) creșterii punctului de pensie, respectiv eșalonarea până în 2022, ar da posibilitatea bugetului public să „respire” și să reintre rapid în marja permisă.”
Aceasta părea să fie, la finele anului trecut, a fi o soluție de compromis între comandamentele economice și presiunile politice. Dar rostul acestui comentariu nu este de a semnala anticiparea unei decizii, cu o diferență minoră de șapte lei la valoarea punctului de pensie. Ci, dimpotrivă, necesitatea ajustării expectațiilor la realitatea din august 2020, când optimul de atunci devine deja o întreprindere la limita de risc maxim.
Între timp, deficitul bugetului general consolidat pe 2019, previzonat la acel moment la valoarea de -3,6% din PIB, a ajuns la -4,63% din PIB, potrivit datelor operative ale MF (-4,3% pe datele armonizate cu metodologia europeană. Ceea ce ne-a poziționat semnificativ peste limita permisă și ne-a trimis în procedura de deficit excesiv. De unde am fost „salvați” doar temporar numai de pandemie, pentru că, altminteri, ar fi trebuit deja să venim cu pachetul de măsuri pentru reintrarea în normalitate.
Cât se poate de concret, criza Covid19 ne-a schimbat perspectiva, de la o creștere economică prevăzută a fi de 4,1% și utilizată la construcția bugetului pe anul în curs la o scădere economică de -3,8%. Nivelul PIB estimat ( deocamdată) a fi realizat în 2020 a fost diminuat cu 83,4 de miliarde de lei, de la 1.141,4 miliarde lei la 1.058,0 miliarde lei. Prin raportare la un PIB diminuat, și cu un nivel al veniturilor publice afectat inevitabil de dificultățile provocate de criză, ne confruntăm cu adevărat „efect de forfecare” a ponderii veniturilor bugetare în rezultatul economic.
Ori, ponderea obligațiilor fixe în veniturile statului era deja la 84%, ceea ce nu mai poate lăsa spațiu pentru alte „rigidizări”. De fapt, am avea nevoie de mai multă „flexibilitate” în deciziile de investiții, pentru a putea cofinanța obiectivele de investiții ce s-ar putea realiza masiv cu fonduri europene și a obține o creștere economică durabilă. Creșterea taxării find inerent contraproductivă într-o perioadă de criză, tot ce am putea face ar fi măcar să limităm creșterea beneficiilor.
Dacă vom continua să fim mereu cu un pas în urmă și să marșăm, în termeni sportivi, pe fentele electorale, vom pierde cursa de relansare economică cu țările din regiune. Primele semne au început deja să apară în expandarea deficitelor externe. Soluția oferită acum se potrivea dacă nu aveam pe cap și epidemia Covid, care nu evoluează prea bine și se constituie într-un factor major de risc pentru rezultatul economic din partea a doua a anului. Forțarea aplicării întocmai a unor legi votate în cu totul alte condiții economice, pe sistemul „pielii ursului din pădure” se poate dovedi falimentară.
2 răspunsuri
Alo, dl. Marin, nu gasesc nici-o referire la ponderea incasarior din impozite si taxe in PIB. Atata timp cat aceste incasari sunt sub 30% restul e gargara PNL-ista.
Mai vere, pensiile in Ro sunt de cacao. Multi pensionari cu pensii de mizerie NU MAI POT astepta 2-3 ani pentru ca mor. Intreaba-i tu pe Iohannis, Orban si Citu in baza carei aprobari s-a imprumutat Citu cu peste 100 de miliarde de lei si ce-a facut cu acesti bani. Eu stiu ca Parlamentul Romaniei aproba anual un plafon de indatorare a RO pe baza unor justificari. Nu se poate ca RO sa fie un sat fara caini, iar ministrul finantelor face ce vrea de capul lui.
Pe de alta parte pensionarii astia au creat avutia nationala care era la 31.12.1989 si din care toate guvernele de dupa au supt cat a putut fiecare.
Nu stiu cati ani ai tu d-le Marin Pana, dar ai face mai bine sa te ocupi de strategia de dezvoltare a Romaniei si lasa pensiile pe seama unora mai in varsta pentru ca acolo e vorba de banii nostri, ai pensionarilor cu care am contribuit la fondul de pensii, nu sunt banii statului.
1.”De fapt nimeni nu ne obliga la asumarea unor obigatii sociale, altminteri de salutat si dezirabile, INAINTE de a avea sursele de asigurare a banilor pentru plata pensiilor”!
Asa cum comenteaza d-l Mihai, economistii trebuie sa iasa odata pentru TOTDEAUNA din paradigma BUGETARA a resurselor inexistente pentru alocari sociale si sa intre in cea a „Strategiei de dezvoltare” a Romaniei care genereaza aceste resurse?Cui folosesc repetatele constatari ale acestei situatii?
Nimeni nu „obliga” analistii sa recomande „neasumarea” cresterii pensiilor cind peste o treime din pensionari au o pensie sub limita de sustinere fizica si sanitara proprie!
Ce anume il impiedica pe d-l Pana sa realizeze un „proiect de tara” cu obiectivul reindustrializarii, ori sa-l solicite public pentru evaluare si promovare, in loc sa convinga de inexistenta banilor de majorare a pensiilor”?
Crede cumva ca nu se stie ca veniturile bugetare nu pot sustine nici macar pensiile actuale?
Cine nu stie ca fara reindustrializarea tarii si aparitia a 200-250 de mii de noi locuri de munca industriale anual, ca rezultat al unui „proiect de tara”, Romania se afla in faliment general?
prof. Caliman I. Eugen
autor de proiect de tara operatinal.