(Continuarea articolului precedent) Discutiile teoretice privind democratia releva, aproape de fiecare data, limite pe care aceasta forma de organizare a societatii le are. Desi nu exista alternative reale la democratie, trebuie discutate limitele care sunt in general impuse regulii majoritatii pentru a nu deveni o tiranie. Pericolul se refera la nerespectarea drepturilor minoritatii (oricare ar fi aceasta: politica, sociala, etnica, sexuala, religioasa, circumstantiala etc). Intr-o tara majoritarista, protejarea drepturilor minoritatii nu poate fi mai puternica decat angajamentul majoritatii cetatenilor in pastrarea drepturilor democratice pentru toti cetatenii si in evitarea consecintelor nefaste ale periclitarii intereselor minoritatii. Prin ea insasi nici o varianta majoritara sau nemajoritara nu poate asigura dreptatea in deciziile colective.
Nu doresc sa discut acest context. Ceea ce doresc sa pun totusi in discutie este alt gen de minoritate, care a devenit extrem de stringent, chiar daca nu este inca in centrul unor dezbateri si care poate nici macar nu este constient de faptul ca este o minoritate.
Aceasta minoritate este compusa din cetatenii care nu sunt interesati de divortul in familia Columbeanu si nici de custodia minorei Irina. La fel de neinteresati sunt de divortul lui Pepe si presupusul adulter al sotiei respectivului. Acesti oameni sunt insa foarte interesati de respectarea drepturilor lor cetatenesti si respectarea legilor tarii in care traiesc, Romania. Acesti cetateni au devenit o minoritate culturala in tara lor.
Daca Primarul capitalei, Dr. Oprescu promite o autostrada suspendata pe care o transforma (in promisiuni) intr-o autostrada subterana, ambele neconstruibile in viitorul apropiat, nu este o tragedie, avand in vedere ca cetatenii Romaniei si implicit cei ai capitalei s-au obisnuit cu nerespectarea promisiunilor electorale. In clipa cand acest Primar demoleaza unul din locurile istorice ale capitalei, Piata Matache, str. Buzesti si altele din imprejurimi fara nici un fel de permis de demolare a consiliului si mai si amendeaza pe cei care s-au adunat sa protesteze pentru ca nu au permis sa o faca este clar un act de tiranie si nerespectare a cutumelor democratice.
In clipa cand TVR, televiziunea publica, care primeste de doua ori bani de la cetatenii acestei tari, prima oara de la bugetul statului si a doua oara direct de la fiecare cetatean in parte prin facturile electricitatii, sa nu vorbim de publicitatea pe care o vinde postul, inclusiv diferite sponsorizari care anuleaza programe culturale sau de informare publica pentru a le inlocui cu drame lacrimogene produse in Orientul Extrem, comite exact acelasi act de nerespectare a cutumelor democratice, dreptul minoritatii culturale pe altarul populismului si al raitingului care nu-si are loc intr-o institutie publica. Ceea ce este permis unei televiziuni private nu poate fi permis unei televiziuni finantata prin bani publici.
Pot sa va dau zeci de exemple de acest gen in care o parte din cetatenii acestei tari sunt obligati sa accepte acte injuste in numele majoritatii, care nici macar nu intelege cat de nefaste sunt aceste actiuni. De la Televiziunea Publica si pana la Rosia Montana distanta este extrem de mica, poate inexistenta. Lipsa unei societati civile (si nu vorbim de ONG-urile numeroase, care papa bani multi de la stat ca sa faca ce?) care sa ia act de doleantele si drepturile unei parti importante ale publicului romanesc transforma pe zi ce trece o parte din societatea romaneasca care priveste cu scepticism impactul “democratiei mioritice” asupra intregii societati contemporane.
Karl Popper considera democraţia pluralistică, cu toate imperfecţiunile sale, ca formă de organizaţie statală care are drept scop garantarea libertăţii individuale şi a progresului relaţiilor interumane. Ea permite corectarea treptată a imperfecţiunilor prin reformele care pot indrepta anomaliile. Problema este ca acea societate considerată de Popper cea mai bună dintre toate de pană acum, nu exista in Romania, ea nu a existat niciodata. Societatea civila care trebuia sa fie garantul acestei societati a fost inexistenta sau insuficent de pregatita pentru a-si asuma rolul.
Nu pot sa nu fiu decat de acord cu Alan Bloom (Criza spiritului american), care prezicea lumea nefasta spre care ne indreptam fara strajerul democratiei, societatea civila:
- Cultura sta la baza demnitatii omului. E mai profunda decat statul modern, care se ocupa doar de nevoile trupesti ale omului si tinde sa degenereze in simpla economie.
- Marele pericol democratic: tirania majoritatii. Tirania majoritatii nu este tipul care persecuta activ minoritatile, ci tipul care invinge rezistenta vointei interioare pentru ca nu exista o sursa calificata de principii nonconformiste si nici un sentiment al dreptatii superioare.
- Libertatea cuvantului a cedat locul libertatii de expresie, in care gestul obscen se bucura de acelasi statut protejat ca si discursul demonstrativ.
Voi reveni saptamana viitoare cu un articol in care voi incerca sa creionez cateva alternative.
Urmărește-ne pe Google News
Un răspuns