sâmbătă

20 aprilie, 2024

6 iunie, 2011

Socialiştii portughezi au pierdut alegerile generale. Partidul Socialist portughez a fost învins de creştin-democraţii de centru-dreapta în alegerile de duminică. Liderul socialist, fostul premier Jose Socrates, şi-a asumat responsabilitatea pentru înfrângere şi a demisionat din funcţia de preşedinte al partidului. Învingătorii, conduşi de Pedro Passos Coelho, vor forma majoritatea în Parlament cel mai probabil împreună cu conservatorii CDS. Sondajele realizate la ieşirea de la urne au arătat că PSD ar fi obţinut între 37% şi 42,5%, depăşindu-i pe socialiştii care au câştigat  între 24,4% şi 30% din voturile exprimate. Noul guvern va trebui să implementeze un program de măsuri severe de austeritate, o condiţie impusă de UE şi FMI pentru împrumutul extern acordat Lisabonei. Toate partidele importante din Portugalia au susţinut împrumutul de 78 de miliarde de euro, care presupune, însă, aplicarea unor măsuri de austeritate dificile, în contextul problemelor economice şi a crizei deficitului bugetar. (BBC News)

Yemeniţii au sărbătorit pe străzi plecarea preşedintelui în Arabia Saudită. Preşedintele Ali Abdullah Saleh a fost operat la Riad pentru tratarea rănilor suferite vineri după-amiaza, când a fost lovit în explozia unui proiectil, la moscheea din interiorul complexului rezidenţial. Mii de oameni s-au adunat în piaţa centrală din Sanna, alţii pe străzile oraşului, cântând şi fluturând steaguri. Conflictul nu s-a încheiat, însă, luptele de stradă cu explozii şi focuri de armă continuă în Sanaa şi Taiz, în sudul ţării. Nu se ştie deocamdată dacă Saleh se va întoarce din Arabia Saudită. Saudiţii, care au o graniţă de 1.500 km cu Yemen, au fost activi şi au încercat să sprijine transferul de putere din Yemen. Saleh a fost operat cu succes, duminică, la gât şi la piept, au anunţat oficiali saudiţi, sugerând că liderul yemenit se va întoarce la Sanaa după perioada de convalescenţă. Vicepreşedintele Abd-Rabbu Mansour Hadi a preluat prerogativele funcţiei de preşedinte, în absenţa lui Saleh, fiind comandat al forţelor armate şi al serviciilor de securitate. (BBC News)

Economiştii avertizează: un nou împrumut pentru Grecia va înrăutăţi problemele financiare din ţară. Liderii europeni discută deja despre acordarea unui nou împrumut Greciei, pentru a ajuta ţara să iasă din recesiune, la un an de la primirea unui pachet financiar de 110 miliarde de euro. Este vorba despre un nou împrumut, de 50-60 de miliarde de euro, având în vedere că Grecia nu reuşeşte să depăşească criza bugetară. Deşi acest lucru va ajuta ţara membră UE să iasă, pe moment, din dificultate, pe termen lung liderii europeni se vor vedea nevoiţi să mai acorde alte ajutoare Greciei, dacă guvernul elen nu poate să facă progrese pentru revigorarea economiei. „Nu cred că Grecia va putea evita datoria”, spune Martin N. Baily de la Institutul Brookings, fost preşedintele al Consiliului Sfătuitorilor Economici din SUA, în adminsitraţia Clinton. „Este greu de prevăzut cum va putea evita Grecia nevoia de refinanţare pe următorii 10 ani”, a mai spus specialistul. (The New York Times)


Domnique Strauss-Kahn va anunţa azi că pledează nevinovat. Acuzat de agresiune sexuală, fostul şef al FMI începe va apărea azi în faţa judecătorilor pentru a-şi susţine nevinovăţia. „Este ca un meci de fotbal. Până acum, echipele acuzării şi apărării au rămas la vestiare. De acum încolo, ele vor ieşi pe teren”, a declarat un jurist familiarizat cu tribunalele new-yorkeze. După ce va asculta cele şapte capete de acuzare, printre care cea de act sexual criminal de gradul întâi, Strauss-Kahn va anunţa dacă pledează vinovat sau nu. Dacă va fi găsit vinovat, poate primi până la 25 de ani de închisoare. Este pentru prima dată când se va exprima public de la arestarea sa, de acum trei săptămâni. Judecătorul Michael Obus, care i-a acordat eliberarea pe cauţiune, în 19 mai, va prezida şedinţa Curţii Criminale din Manhattan, în principiu doar ca o formalitate. Avocaţii presupusei victime, Nafissatou Diallo, ar putea fi în public, dar clienta lor nu face parte din procedura penală. Până se va da verdictul acuzarea şi apărarea mai pot ajunge la o înţelegere. (Le Figaro)

Aproape 80% dintre francezi doresc închiderea centralelor nucleare. Potrivit unui sondaj de opinie realizat de publicaţia franceză Jurnalul de Duminică, aproape două treimi dintre francezi (62%) ar dori ca Franţa să-şi încheie progresiv programul nuclear, iar alţi 15% dintre francezi susţin sistarea rapidă a acestui program – 77% dintre locuitorii Franţei se declară ostili, aşadar, acestei forme de energie. Sondajul a fost realizat în perioada 1-3 iunie, pe un eşantion de 1.005 persoane, cu vârste peste 18 ani. Doar 1% dintre cei interogaţi nu s-au pronunţat pe acest subiect. Susţinătorii închiderii progresive a centralelor sunt 74% dintre simpatizanţii Partidului Socialist, 61% din cei ai Verzilor şi 37% dintre susţinătorii UMP. Schimbarea progresivă a mentalităţii francezilor nu este doar unda de şoc a catastrofei nucleare japoneze, ci şi a deciziei Germaniei de a închide toate cele 17 centrale nucleare până în 2022. (Le Figaro)

20 de protestatari palestinieni ucişi pe Înălţimile Golan. La graniţa dintre Israel şi Siria, circa 500 de protestatari palestinieni au încercat să treacă graniţa în Israel, iar forţele de securitate au tras cu gaze lacrimogene şi focuri de avertisment asupra lor. Televiziuna siriană de stat a relatat că cel puţin 20 de oameni au fost ucişi, inclusiv un băiat în vârstă de 12 ani. În ultima vreme, tinerii palestinieni, inclusiv cei care trăiesc în Siria, Iordania şi Liban, au încercat să exploateze energia revoltelor din lumea arabă care au înlăturat dictatorii de la putere. Palestinienii au comemorat Războiul de Şase Zile din 1967, când Israelul a câştigat o victorie importantă asupra ţărilor arabe, ocupând Înălţimile Golan, Cisiordania, Gaza, Ierusalimul de Est şi Peninsula Sinai. Israelul acuză acum Siria că a iniţiat aceste proteste pentru a distrage atenţia de la situaţia dificilă din ţară, dar Siria susţine că este vorba despre o demonstraţie spontană, izvorâtă din frustrarea profundă a oamenilor. „Din nefericire, forţe extremiste se află la graniţe şi ameninţă comunităţile şi cetăţenii noştri. Nu le vom lăsa să facă asta”, a spus premierul israelian Benjamin Netanyahu. (The Independent)

Weekend sângeros în Siria. După ce guvernul sirian a tăiat legăturile la internet în oraşele importante, protestele s-au înteţit vineri, iar oficialii au organizat mişcări violente de reprimare a revoltelor. În întreaga ţară, aproximativ 80 de oameni au fost ucişi, vineri, şi alte zeci au murit de atunci. Locuitorii din oraşul vestic Jisr al-Shughour au declarat că cel puţin 35 de persoane au fost ucise de sâmbătă până acum. Activiştii au relatat despre focurile de armă şi tancurile care au înaintat în oraşul Khan Shikhon, în provincia Idlib, din nord-vestul ţării. Grupurile pentru apărarea drepturilor omului au anunţat că 1.200 de oameni au murit şi cel puţi 10.000 au fost arestaţi, de la începutul protestelor din Siria, în luna martie. (The Guardian)


 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: