28 octombrie, 2024

Partidul Social Democrat din Lituania, de opoziție, a câștigat duminică alegerile parlamentare, învingând-o pe prim-ministrul Ingrida Šimonytė și partidul ei, Uniunea Patriei – Creștin Democrați Lituanieni.

„Rezultatele sunt grozave, arată că oamenii vor schimbarea”, a declarat liderul social-democraților (LSDP) Vilija Blinkevičiūtė reporterilor la sediul partidului în noaptea alegerilor.

Cu toate acestea, Mažvydas Jastramskis, profesor asociat la Institutul de Relații Internaționale și Științe Politice al Universității din Vilnius, a spus, potrivit Politico, că este greu de identificat ce se va schimba cu adevărat față de conducerea creștin-democraților (TS-LKD).


De exemplu, Lituania își va menține abordarea dură față de Rusia și își va menține politica externă pro-occidentală, LDSP susținând în mod vocal creșterea bugetului apărării.

Calculele formării unei coaliții de guvernare

Social-democrații speră să formeze o coaliție de guvernare cu Uniunea Democraților „Pentru Lituania” (DSVL) și Uniunea Fermierilor și Verzilor Lituanieni (LVŽS).

Rezultatele oficiale arată că LDSP va obține 52 de locuri în Parlamentul de 141 de locuri.

Partidul premierului Ingrida Šimonytė a obținut 28 de locuri, nationalist-populiștii Dawn of Nemunas au câștigat 20 de locuri, în timp ce potențialii aliați ai social-democraților au 14 locuri (DSVL), respectiv 8 (LVŽS). Mișcarea liberală a obținut 12 mandate.


Aproximativ 78 de parlamentari au fost aleși în primul tur, social-democrații predominând.

Cele 141 de locuri din parlamentul Lituaniei, sunt atribuite în sistem mixt, atât prin liste de partide (70 de locuri) cât și prin reprezentare directă (71 de locuri).

Deși a spus în campanie că va demisiona din funcția de europarlamentar pentru a prelua postul de prim-ministru, duminică Vilija Blinkevičiūtė nu a dat un răspuns clar reporterilor care i-au cerut să confirme acest plan. Liderul DSVL, Saulius Skvernelis, a spus însă că este „100 la sută” sigur că Blinkevičiūtė va prelua rolul premierului.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: