duminică

28 aprilie, 2024

28 iulie, 2023

România va avea din toamna acestui an al doilea cel mai mare sistem de garanţie-returnare din Europa, cu o capacitate anuală de gestionare a şapte miliarde de doze, a declarat vineri ministrul Mediului, Mircea Fechet.

„De la 30 noiembrie vom avea şi în România în vigoare al doilea cel mai mare sistem de garanţie-returnare din Europa, după Germania. Statul român va fi cel care va beneficia de un astfel de sistem. Vom gestiona peste şapte miliarde de doze, PET-uri sau sticle anual, ceea ce reprezintă o cifră formidabilă. E un proiect la care Ministerul Mediului a muncit foarte mult şi în care am pus şi eu, personal, foarte mult suflet şi eu cred că va rezolva şi acel sistem, va rezolva o parte a problemei”, a declarat ministrul.

În ce constă sistemul:

  • Sistemul Garanție-Returnare presupune plata unei garanții de 50 de bani de fiecare dată când un consumator cumpără o băutură îmbuteliată și recuperarea acesteia, pe loc, în momentul în care returnează ambalajul la unul din punctele de colectare organizate de comercianți în cadrul magazinelor, fără a fi condiționat de prezentarea bonului fiscal.
  • Cumpărătorul nu este obligat să returneze ambalajul în magazinul din care a cumpărat băutura, ci își poate recupera garanția de la orice magazin.
  • Garanția se va aplica produselor precum bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel, vinuri şi spirtoase, în ambalaje de unică folosință din plastic, sticlă sau aluminiu, cu volumul cuprins între 0,1 și 3 litri.
  • Regula este valabilă și pentru societățile din industria ospitalității, care comercializează aceste produse, dar, în acest caz, garanția este reținută doar pentru produsele consumate în afara locației.
  • Sistemul Garanție-Returnare va deveni funcțional la finalul lunii noiembrie 2023. De la această dată, producătorii, importatorii și comercianții de băuturi sunt obligați să respecte o serie de cerințe impuse de legislație.

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: