Raportarea în sistemul SAF-T (Standard audit File for Taxation – Fișierul Standard de audit pentru Taxe) devine certitudine. Companiile interesate pot începe testarea noului sistem, care, potrivit autorităților, va fi obligatoriu de anul viitor pentru marii contribuabili.
Parcurgerea acestui exercițiu este importantă pentru orice societate comercială, indiferent în ce etapă va fi obligată să se conformeze noii proceduri, având în vedere că este vorba de un sistem complet nou, de o complexitate ridicată și cu care trebuie să se familiarizeze până în momentul în care devine obligatoriu.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a actualizat, recent, documentația necesară implementării SAF-T, publicând inclusiv un ghid pentru pregătirea și depunerea declarațiilor fiscale în noul format, dar și un set de fișiere de test, cu exemple de utilizare, pe care contribuabilii pot exersa depunerea declarațiilor SAF-T.
Practic, este semnalul că procesul devine ireversibil, dar și că urmează perioada cea mai provocatoare pentru toate părțile implicate – pentru autorități, să demonstreze că au pus la punct infrastructura necesară funcționării noului sistem de raportare, pentru contribuabili, să se asigure că există informația obligatorie de raportat la nivelul de detaliu și la structura solicitate de autorități, astfel încât să poată implementa și soluția potrivită de automatizare.
Ce informații conține ghidul contribuabilului?
Documentele publicate recent de ANAF detaliază elementele obligatorii și opționale încorporabile în noul model declarativ SAF-T, dar și aspecte legate de termenele de raportare și sancțiunile în caz de neconformare, „ce se intenționează a fi preluate la nivelul legislației”, astfel încât contribuabilii să aibă o imagine cât mai clară a obligațiilor care le revin, a pașilor pe care trebuie să îi urmeze în această direcție și, mai ales, a complexității procesului de migrare de la actualul sistem de raportare la varianta electronică.
Cele mai multe dintre aceste informații se regăsesc în ghidul contribuabilului, care prevede, printre altele, că termenul general de depunere a declarației D406 (pe formatul SAF-T) este ultima zi calendaristică a lunii următoare perioadei de raportare (luna/trimestrul calendaristic, după caz, pentru alte informații decât cele privind stocurile și activele).
Dar, având în vedere complexitatea și noutatea acestei obligații de raportare, contribuabilii vor avea o perioadă de grație de trei luni pentru prima raportare.
De exemplu, pentru contribuabilii obligați să raporteze în noul sistem de la 1 ianuarie 2022, nu vor exista sancțiuni pentru nedepunerea sau depunerea incorectă ori incompletă a fișierului SAF-T aferent lunilor ianuarie, februarie și martie 2022, dacă acestea sunt depuse corect și complet până în ultima zi a lunii aprilie.
Pentru perioada imediat următoare, un element extrem de important este fișierul de teste, menit să faciliteze implementarea funcționalităților necesare de către dezvoltatorii de soluții informatice, care apoi să fie testate de contribuabili.
Prin testarea voluntară, orice contribuabil poate testa declarația în formatul SAF-T fără ca datele transmise să fie preluate în cadrul analizelor fiscale realizate de direcțiile interne din ANAF.
Practic, în perioada rămasă până când raportarea în sistemul SAF-T devine obligatorie, contribuabilii au posibilitatea să testeze modul în care funcționează sistemul, dar și soluția informatică aleasă și compatibilitatea cu sistemul fiscului, în paralel cu depunerea declarațiilor fiscale în sistemul clasic.
Documentele publicate de ANAF prevăd și termenele de implementare, pe categorii de contribuabili, care urmează să fie aprobate prin ordin al președintelui instituției, respectiv 1 ianuarie 2022 pentru marii contribuabili, anul 2022 pentru contribuabilii mijloci și începând cu anul 2023 pentru cei mici.
Așadar, direcția către implementarea SAF-T în România este destul de clar stabilită, mai rămâne doar ca aceste detalii să fie transpuse în acte normative, iar contribuabilii și autoritățile să regleze noul sistem de raportare, astfel încât tranziția să fie cât mai lină.
*
Raluca Bâldea, Partener, și Ana-Maria Săbiescu, Senior Manager, Taxe Indirecte, Deloitte România