vineri

26 aprilie, 2024

11 aprilie, 2023

Federația Sindicatelor din Educație (FSE) Spiru Haret a propus marți, la dezbaterea din Camera Deputaților a proiectului legii învățământului preuniversitar, câteva noi măsuri, elaborate după cazurile de violență înregistrate recent în școli. Printre acestea se numără reintroducerea exmatriculării și a centrelor de reeducare, și amendarea părinților acelor copii care jignesc sau lovesc angajații școlii (nu și dacă victime ale agresiunii fizice sunt alți elevi).

Cele șase propuneri ale FSE Spiru Haret:

1.Instituirea prin lege a sancțiunilor aplicabile elevilor, inclusiv preavizul de exmatriculare și exmatricularea limitată în timp de 3-5 zile sau definitivă, cu modificarea corespunzătoare a dispozițiilor privind obligativitatea învățământului:

  • activitate în folosul unității de învățământ sau comunității
  • detenția școlară, prin care se înțelege faptul că elevii stau într-o clasă după ore sub supravegherea unui cadru didactic folosind acest timp să reflecteze asupra faptelor comise
  • pentru abateri deosebit de grave, mutarea elevilor în centru de reeducare ce se impun a fi reînființate
  • valorizare a notei la purtare în sensul de a fi luat în calcul în mod obligatoriu la admiterea la liceu + media de bacalaureat
  • instituirea prin lege amenzilor plătibile de către părinți/ reprezentant legal pentru faptele copiilor (indiferent că acestea constau în deteriorări distrugeri ale bunurilor unității sau jignirea / lovirea salariaților acesteia). Cuantumuri de amenzi diferențiate în raport cu gravitatea faptei.

2.Normarea în fiecare unitate de învățământ a cel puțin unui post de consilier școlar, fără obligație de catedră, doar cu atribuții și competențe clare în privința elevilor care trec prin dificultăți în familie, criză de identitate sau de adaptare la mediul școlar, care să poată discuta cu elevii indiferent că părinții reprezentanții legali sunt sau nu de acord la solicitarea învățătorului dirigintelui.

3.Normarea de posturi de paznici ai unităților de învățământ, nu angajații firmelor de bază cu care unitățile administrativ-teritoriale au contract, care să îi poată controla pe elevi în ghiozdan/rucsac de urgență prin sondaj sau în caz de suspiciune privind deținerea de arme albe petarde sau substanțe periculoase / psihotrope

4.Obligativitatea de a instala camere video în toate sălile de clasă, holuri și curtea școlii care să poată funcționa independent de existența sau nu a acordului părinților reprezentanților legali, cu acceptul cadrelor didactice.

5.Filmările să poată fi utilizate atât ca probe în cadrul cercetării disciplinare, cât și de către organele abilitate ale statului.


6.Interdicția utilizării telefoanelor mobile în spațiul școlar, atât în timpul orarului normal cât și în pauze sau în cadrul activităților extrașcolare.

Ministrul Educației respinge ideea centrelor de reeducare

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat că propunerea sindicatelor privind o suspendare de 3 până la 5 zile a elevului, în cazuri de violenţă, dacă este însoţită de măsuri de consiliere, nu ar fi o idee rea.

Ea a respins însă ideea de centre de reeducare, arătând că nu crede că ne trebuie segregare de tip centre de reeducare, aşa cum existau înainte de 1989.

”Deci acolo avem o procedură extrem de clară din punct de vedere juridic. Nu cred că ne trebuie segregare de tip centre de reeducare, aşa cum existau în perioada de dinainte de 1989. Cred că în deceniile care au trecut am văzut că există soluţii mult mai eficiente pentru reabilitarea elevilor. De altfel, Asociaţia Psihologilor atrage atenţia asupra acestor măsuri care pot da fals impresia că rezolvă problema dar de facto nu adresează cauzele”, a arătat Deca, citată de Agerpres.

Și camerele video ar fi o soluție, în opinia Ligiei Deca

Despre camerele video în timpul orelor, ministrul Educaţiei a spus că au camere de luat vederi şi în anumite cazuri au fost şi utilizate înregistrările.

”Avem un regim acolo, trebuie să avem grijă vizavi de dreptul la imagine, de dreptul profesorului de a nu fi supravegheat în timpul orelor, dar eu cred că pentru interesul public, cum ar fi combaterea violenţei, ar putea fi o măsură care previne, faptul că ştiu că se poate vedea fapta antisocială şi sigur numai anumite persoane autorizate ar trebui să aibă acces la aceste înregistrări, dar şi în opinia mea ele ar putea reprezenta o soluţie”, a spus ministrul.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: