Peste 31% din elevii din România „au provocat, participat sau asistat la fapte de violență în școală”. Totodată, peste 42% din profesori recunosc că „nu au sesizat autorităţile, deşi a fost nevoie”, potrivit unui sondaj din raportul Consiliului Naţional al Elevilor privind implementarea Statutului Elevului la nivel național 2021 – 2022.
Numai 12,5% dintre elevii participanți la sondaj spun că au fost martori la cazuri în care profesorul a agresat un elev. Peste 22% dintre profesori spun că au asistat la cazuri în care elevul a agresat fizic/verbal/emoțional vreun profesor.
„Intrigant este că, din răspunsurile elevilor aflasem că 40,5% dintre elevi au întâlnit cazuri în care profesorii se purtau neadecvat cu elevii, practici care se încadrează nu de puține ori în categoria violenței emoționale (umilirea în fața clasei, comentarii nepotrivite asupra ținutei sau intereselor elevilor etc.)”, spune raportul Consiliului Elevilor.
În fapt, 37,0% al elevilor nici nu au auzit până acum despre singurul act normativ, care prevede drepturile și obligațiile lor, „o statistică alarmantă”, potrivit raportului citat.
Discriminarea este practicată mai ales de personalul școlii
Peste 28% dintre elevii care au participat la studiu afirmă că au sesizat fapte de discriminare, în proporţie de peste 60% personalul şcolii fiind cel care a discriminat.
„Un procent îngrijorător de 28,2% dintre elevii respondenţi au declarat că au constatat cazuri de discriminare (rasială, etnică, pe baza statutului social, socioeconomic) în rândul colectivului lor şcolar, fapt ce ne arată că numărul cazurilor de abuz şi de bullying este într-o creştere alarmantă”, arată Raportul Consiliului Naţional al Elevilor.
Dintre cei care au observat fapte de discriminare, 52,7% afirmă că situaţia socio-economică, convingerile şi capacitatea intelectuală reprezintă motivul discriminării.
Aprosape 35% „susţin că au observat rasa, etnia şi vârsta fiind cauzele discriminării. Însă, există şi un procent considerabil (12,4%) dintre elevii chestionaţi care consideră că orientarea sexuală este motivul discriminării”
Peste două treimi din elevi 68,6% consideră că au respectat în totalitate regulamentele școlare în vigoare, 26,6% afirmând că le-au respectat, „în mare măsură, iar 4,1% susțin că au respectat regulamentul „într-o măsură acceptabilă”.
***