Rezultatele negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual al Uniunii Europene (UE) post-2020 vor arăta în ce direcție și cu ce viteză va merge Uniunea în următorii ani.
Ne vom împăca și mulțumi cu ideea de a va avea un buget mai mic din cauza ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE)? Va încerca fiecare stat să acopere câte puțin gaura lăsată în urmă? Sau vom căuta alte noi surse de finanțare a bugetului Uniunii Europene?
În funcție de răspunsul la aceste întrebări, vom ști dacă România va beneficia de fonduri europene mai puține, de același nivel ca în prezent sau chiar de și mai multe fonduri.
România și fondurile europene
România era, în 2016, al doilea beneficiar net de fonduri europene din Uniunea Europeană, cu un sold net de aproximativ 6 miliarde euro, după Polonia (+7,1 miliarde de euro). Ca o comparație, cel mai mare contributor net la bugetul UE în 2016 era Germania, cu un sold net de -12,9 miliarde de euro.
Asta înseamnă că țara noastră a primit de la Uniunea Europeană, doar în anul 2016, cu 6 miliarde de euro mai mult decât a contribuit la bugetul european, iar Germania a primit cu 12,9 miliarde de euro mai puțin decât a contribuit la bugetul UE.
Soldul global al României din momentul în care am aderat, în ianuarie 2007, și până în prezent, este de 31 de miliarde de euro. România a primit de la Uniunea Europeană 47 de miliarde de euro și a contribuit la bugetul UE cu doar 16 miliarde de euro.
Nu sunt 100% de acord cu acest mod de a te raporta, ca stat membru, la bugetul UE, doar în termeni de costuri și beneficii nete, întrucât cred că există o serie de beneficii ale apartenenței la Uniunea Europeană care nu pot fi cuantificate în bani. Printre ele, menționez doar apartenența la Piața Unică, libertatea de a munci, studia și locui oriunde în Uniunea Europeană, dar sunt multe altele.
Totuși, cifrele de mai sus arată, fără nicio urmă de îndoială, că România nu a beneficiat doar în ceea ce privește libertatea de mișcare sau de a lucra în alte țări odată cu aderarea la Uniunea Europeană. Țara noastră a câștigat mai ales în plan financiar de pe urma apartenenței la UE.
Dincolo de aceste cifre, impactul real al fondurilor europene asupra economiei românești a fost unul semnificativ: PIB-ul real pentru perioada 2009 – 2016 a crescut cu 14% datorită finanțării europene, șomajul a scăzut cu 3%, iar investițiile au crescut cu 29,5%.
Aceste date ne arată importanța bugetului Uniunii Europene pentru economia românească. De aceea, este necesar ca, pe de o parte, România să absoarbă cât mai multe fonduri europene, iar, pe de altă parte, ca țara noastră să obțină alocări cât mai mari din bugetul UE pentru perioada post-2020. Dar pentru a obține alocări mari, trebuie ca bugetul UE post-2020 asupra căruia vor cădea de acord cele 27 de state membre să fie unul consistent.
Cum este format bugetul UE
Bugetul UE este organizat diferit de bugetele naționale, funcționând pe baza unor cadre financiare de câte 7 ani, de aici și denumirea oficială de Cadru Financiar Multianual (CFM) al UE. Așadar, cuantumul bugetului UE este stabilit pentru 7 ani, iar bugetele anuale, adoptate într-o procedură care se reia în fiecare an, trebuie să țină cont de plafoanele CFM.
Bugetul anual se constituie în cea mai mare parte prin contribuții de la bugetele statelor membre. Pentru CFM 2014 – 2020, în care ne aflăm în acest moment, contribuția statelor membre se ridică la 1% din Venitul Național Brut (VNB). Valoarea totală a actualului CFM a fost stabilită la 960 de miliarde de euro.
Din acești bani, României îi revin aproximativ 40 de miliarde de euro, pe baza unor alocări predefinite, agreate în februarie 2013. Pe lângă această sumă, țara noastră mai poate accesa alte fonduri în domeniul cercetării, educației, digitalizării, pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) etc. – bani care nu fac parte din cuantumurile prestabilite pentru fiecare stat în parte.
Bugetul UE post-2020, creștem sau nu contribuțiile statelor membre?
Concomitent cu implementarea bugetului pentru perioada 2014 – 2020, ne pregătim de negocierile pentru viitorul CFM post-2020. Provocările legate de acest buget sunt majore, pornind de la ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană și golul bugetar pe care îl va lăsa plecarea unui contributor net la bugetul UE, până la nevoia de a finanța adecvat noile priorități ale UE precum securitatea, agenda digitală, cercetarea și migrația.
Întrebarea majoră este, dacă avem mai multe priorități, vom aplica o rețetă logică și vom spori contribuțiile la Bugetul UE? Sau, din contră, vom tăia din anumite capitole bugetare pentru a finanța noile priorități?
Există în prezent un clivaj semnificativ între statele care ar opta pentru prima variantă și cele care preferă a doua opțiune. În mod deloc surprinzător, multe state care contribuie mai mult decât primesc de la bugetul UE preferă cea de-a doua variantă, iar cele care beneficiază mai mult de finanțările de la bugetul UE, printre care și România, aleg prima variantă.
Merită amintit că, din punct de vedere procedural, CFM-ul se adoptă în unanimitate de către șefii de stat sau de guvern din UE, așadar formula finală va trebui să fie un compromis acceptat de către toate cele 27 de state membre. Parlamentul European poate doar să aprobe sau să respingă rezultatul negocierilor.
Prima variantă: Creștem contribuțiile statelor membre?
Mergând pe prima variantă de lucru, situația ar fi simplă: se suplinește golul lăsat de plecarea Marii Britanii și de apariția noilor priorități prin contribuții adiționale din partea tuturor statelor membre. Ce înseamnă acest lucru? Că state net contributoare, precum Germania, Franța și Olanda, vor plăti mai mult, urmând a primi de la bugetul UE sume similare ca în prezent.
Rezultatul este că așa-numitul sold negativ al acestor state la bugetul european se accentuează. În acest scenariu și statele beneficiare nete de fonduri europene vor trebui să crească alocările la bugetul UE, iar fondurile primite de acestea vor rămâne la același nivel.
Astfel, soldul pozitiv al acestor state, evident, se va diminua, dar cu foarte puțin de vreme ce și alocările în cazul acestor state vor crește mai puțin decât în cazul statelor net contributoare. Germania a anunțat deja că este dispusă să își suplimenteze contribuțiile la bugetul comunitar dacă și alte state o vor face.
Există însă un nucleu dur, format din câteva state net contributoare precum Olanda, Austria și Suedia, care au spus clar că nu vor accepta contribuții mai mari în bugetul post-2020.
A doua variantă: Se vor tăia fondurile pentru Politica de Coeziune și PAC?
A doua variantă de lucru este că se păstrează un nivel similar al contribuțiilor statelor membre cu cel din bugetului actual, și se încearcă suplinirea, măcar parțială, a golului lăsat de plecarea Marii Britanii și a necesității finanțării unor noi priorități prin reduceri la alte capitole bugetare.
Care sunt acestea? Aproximativ 70% din bugetul UE este destinat Politicii de Coeziune (PC) și Politicii Agricole Comune (PAC). Adică acele politici prin intermediul cărora țara noastră primește fondurile europene nerambursabile. Restul de bani sunt destinați acțiunilor externe, investițiilor în cercetare, Programului de mobilitate universitară „Erasmus+” etc. Acestea din urmă vor beneficia de o finanțare cel puțin la același nivel precum cea din actualul buget, având în vedere că se bucură de un sprijin generalizat în rândul statelor membre, și cele beneficiare, și cele contributoare la bugetul UE.
Rezultă că, în acest scenariu, cele mai probabile reduceri se vor efectua la Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună. În documentul de reflecție al Comisiei Europene, care a servit ca bază de discuție pentru șefii de stat și de guvern din UE la Consiliul European informal din 23 februarie a.c. s-au prezentat opțiuni pentru viitorul principalelor programe europene.
Dacă, în cazul majorității programelor, cea mai puțin favorabilă opțiune era menținerea alocărilor, iar cea mai favorabilă ar fi chiar dublarea lor, în cazul politicii de coeziune și a celei agricole situația era inversă: cea mai favorabilă opțiune este menținerea alocărilor la nivelul actual, iar cea mai puțin favorabilă, reducerea lor.
Astfel, în cazul PAC, se discută chiar de reducerea cu 20% a alocărilor către statele membre, iar, în cazul politicii de coeziune, se propune tăierea fondurilor destinate regiunilor dezvoltate și cele de tranziție din Uniunea Europeană. În acest caz, singura regiune din România care nu ar mai beneficia de fonduri prin Politica de Coeziune ar fi Regiunea București-Ilfov.
Se conturează, așadar, o tendință care ar fi în dezavantajul țării noastre, beneficiar net al Politicii de Coeziunii și al Politicii Agricole Comune. Dacă nu vom fi capabili să strângem alianțele cu statele cu interese similare cu cele ale României, va fi foarte greu să ne păstrăm alocările de care beneficiem în perioada 2014 – 2020.
Incapacitatea administrativă a Guvernului României de a crește rata de absorbție reprezintă un alt argument al celor care doresc un buget european mai mic. În plus, atacurile actualului guvern asupra justiției și statului de drept nu fac decât să dea apă la moară acelor state care doresc o condiționare a alocării fondurilor europene de respectarea statului de drept.
Nu este de mirare că, în documentul de reflecție al Comisiei Europene, este invocată posibilitatea instituirii unui astfel de mecanism. Problema unei asemenea măsuri este că nu i-ar penaliza pe cei vinovați, adică politicienii, înalții funcționari și toți cei care pot afecta statul de drept, ci pe beneficiarii de fonduri europene.
Până la urmă, de ce ar trebui agricultorul din județul Brăila sau întreprinzătorul din județul Timiș să sufere și să nu primească fonduri europene dacă domnul Dragnea consideră că trebuie să calce în picioare statul de drept? Dacă se vor pune bazele unui mecanism de sancțiuni, trebuie prevăzut în mod clar ca acestea să nu îi afecteze pe beneficiarii reali de fonduri europene.
A treia variantă: creșterea bugetului UE prin găsirea de noi surse de finanțare
Eu am propus încă de anul trecut o a treia variantă de lucru, în care contribuțiile statelor membre rămân similare cu cele din prezent, iar bugetul european crește, suplinind în același timp plecarea Marii Britanii din UE. Acest lucru este posibil prin introducerea unor venituri suplimentare la bugetul UE. Se vehiculează taxarea emisiilor de dioxid de carbon, un procent din încasările din TVA, taxarea corporațiilor mari, dar și alte variante inedite, precum taxarea produselor din plastic.
În felul acesta, vom putea păstra un nivel ridicat al fondurilor europene destinate Politicii Agricole Comune și Politicii de Coeziune și vom putea aloca fonduri pentru noile provocări ale Uniunii Europene, precum migrația, securitatea, agenda digitală și deficitul de cercetare și inovare.
În concluzie, oricare dintre scenariile de mai sus va aduce modificări semnificative în modul în care funcționează și ce oferă Uniunea Europeană.
Dar, din punctul meu de vedere, singurul scenariu care va duce la o Uniune mai puternică și care să ofere mai mult pentru cetățenii săi este cea în care creștem bugetul european. Fără o astfel de variantă, se va intra într-o dezbatere care va pune sub semnul întrebării solidaritatea europeană și riscăm să se creeze o fractură în Uniunea Europeană.
