Pentru a putea călători în continuare în Occident, rușii folosesc Serbia ca rută ocolitoare, care a ajuns pe locul 4 în transferurile pentru călătorii din Rusia, scrie Bloomberg citată de Agerpres.
Gradul de umplere a avioanelor care fac legătura între Rusia şi Serbia a crescut cu aproximativ 50% în prima săptămână a lunii martie comparativ cu situaţia anterioară invadării Ucrainei.
De asemenea, călătoriile din Serbia spre ţări precum Franţa, Elveţia, Italia şi Cipru au crescut cu aproape două treimi, potrivit firmei de analiză a tendinţelor în ticketing ForwardKeys.
Poziţia neutră a Belgradului în conflictul dintre Rusia şi Ucraina permite companiei aeriene Air Serbia să continue să zboare în Rusia într-un moment în care companiile aeriene din UE şi Rusia au interdicţie reciprocă de zbor. Astfel, operaţiunile Air Serbia oferă o poartă de intrare în Europa pentru ruşii care altfel ar fi nevoiţi să ocolească prin Turcia sau prin Golful Persic.
Air Serbia nu a dorit să facă comentarii însă potrivit unui agent de vânzări de la aeroportul din Belgrad compania aeriană din Serbia şi-a dublat capacităţile spre Moscova şi Sankt Petersburg de la începutul războiului şi chiar a introdus un avion de talie mare Airbus SE A330, care anterior era folosit doar pentru zborurile spre New York.
„În mod neaşteptat am devenit un hub. Nu mă simt bine să profit de necazul altcuiva, dar este incredibil. Aproape toate zborurile sunt complet ocupate, iar preţul biletului nu este o problemă”, a dezvăluit agentul de vânzări sub protecţia anonimatului.
În pofida interdicţiei zborurilor companiilor aeriene, ruşii nu au interdicţie de a călători în UE. Unul dintre aceşti ruşi care voia să ajungă la Moscova după ce a muncit la un şantier naval din Italia spune că a călătorit de la Roma la Belgrad, după ce zborurile directe spre Moscova au fost întrerupte, iar angajatorul său i-a plătit biletul.
„Banca mea este blocată. Angajatorul meu nu mai poate să îmi transfere salariul. Totul a devenit mai dificil. Banii, vizele, călătoriile, totul”, spune bărbatul care a dorit să îşi dezvăluie doar prenumele, Alexandru.
Potrivit ForwardKeys, Serbia a urcat pe locul patru, de pe locul 12 anterior, în topul transferurilor pentru călătorii ruşi şi a devenit principalul hub pentru accesarea altor state europene.
Pe primul loc, la nivel general, este Turcia care oferă legături spre Georgia, Germania, Marea Britanie şi SUA, urmată de Emiratele Arabe Unite şi Qatarul, care este utilizat în principal pentru destinaţiile din SUA şi Asia-Pacific.
Portalul FlightRadar24 susține că avioanele Air Serbia cu destinaţia Belgrad pleacă din Moscova şi călătoresc spre vest, peste ţările baltice, pentru a evita Ucraina, după care se îndreaptă spre sud, trecând peste Polonia, Slovacia şi Ungaria.