joi

28 martie, 2024

3 decembrie, 2013

Codruț Șereș – fost ministru al Economiei, și  Zsolt Nagy – fost ministru al Comunicațiilor, au fost condamnați marți, de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), la câte șase, respectiv cinci ani de închisoare cu executare, în Dosarul privatizărilor strategice.

Decizia instanţei supreme nu este definitivă, putând fi contestată la Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ioan Codruţ Şereş a primit cinci ani de închisoare pentru aderare la un grup infracţional şi şase ani de închisoare pentru trădare prin transmitere de secrete, potrivi deciziei instanţei supreme. Judecătorii au comasat pedepsele şi au dispus ca fostul ministru al Economiei să o execute pe cea mai grea, de şase ani de închisoare, spune MEDIAFAX.


Zsolt Nagy, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru aderare la un grup infracţional, pedeapsă cu executare.

Instanţa l-a mai condamnat pe cetăţeanul ceh Michal Susak la patru ani şi zece luni de închisoare pentru iniţierea unui grup infracţional transnaţional şi la zece ani de închisoare pentru complicitate la spionaj, urmând să execute pedeapsa cea mai grea.

Mircea Călin Flore, senior director CSFB Europe Ltd. Londra, cetăţean româno-englez, a primit o pedeapsă de patru ani şi zece luni de închisoare pentru iniţierea unui grup infracţional transnaţional şi nouă ani şi şase luni de închisoare pentru complicitate la spionaj. Instanţa a comasat pedepsele şi a dispus ca Mircea  Flore că execute nouă ani şi şase luni de închisoare, potrivit MEDIAFAX.

Procesul „privatizărilor strategice” a început în 20 aprilie 2007 doar cu acuzaţii Stamen Stanchev, Mihai Dorinel Mucea şi Mihai Radu Donciu. Stanchev, Mucea şi Donciu au fost trimişi în judecată în 18 aprilie 2007, sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi spionaj, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi trădare prin transmitere de secrete. În acelaşi timp, s-a dispus judecarea separată a părţii din dosar referitoare la Vadim Benyatov Don.


Anterior emiterii actului de sesizare a instanţei de judecată, prin ordonanţa din 4 aprilie 2007 s-a dispus disjungerea cauzei privindu-i pe Codruț Şereş şi Zsolt Nagy şi formarea unui dosar separat, pentru care a fost sesizată comisia competentă să acorde avizul pentru cercetarea celor doi miniştri.

Vadim Benyatov Don a fost trimis în judecată în 13 septembrie 2007 de către procurorii DIICOT, fiind acuzat că ar fi luat măsuri în vederea obţinerii de informaţii secrete din domeniul energetic, al economiei naţionale a României, informaţii care ar fi fost de natură să pericliteze securitatea statului.

Potrivit anchetatorilor, Vadim Benyatov ar fi făcut parte din grupul infracţional cu caracter transnaţional şi spionaj economic, alături de consultantul internaţional Stamen Stanchev şi de foştii funcţionari ministeriali Dorinel Mihai Mucea şi Mihai Radu Donciu.

Procurorii consideră că Vadim Benyatov ar fi valorificat informaţiile obţinute de la ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat, utilizându-le atât cu prilejul întâlnirilor oficiale în procesele de negociere, cât şi în cadru extra-oficial cu Dorinel Mucea, Radu Donciu, precum şi cu foştii miniştri Zsolt Nagy şi Codruţ Sereş.

Potrivit probelor din dosar, Vadim Benyatov ar fi iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat extern (organizaţie) format din Stamen Stanchev şi la care au aderat şi Susak Michal şi Mustafa Oral. Potrivit procurorilor, grupul – concentrat pe obţinerea de date şi informaţii secrete referitoare la privatizarea unor societăţi strategice româneşti din domeniu energetic şi de comunicaţii – ar fi fost sprijinit de Mucea şi Donciu.

Ioan Codruţ Şereş – fost ministru al Economiei şi Comerţului, Zsolt Nagy – fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, au fost trimiși în judecată în martie 2009, în Dosarul privatizărilor strategice, fiind acuzați că au aderat la un grup infracţional organizat cu caracter transnaţional.

Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada 30 mai 2005 – 21 noiembrie 2006, aceştia au constituit sau aderat la un grup infracţional organizat cu caracter transnaţional, din care au făcut parte şi Vadim Benyatov, Stamen Stanchev, Dorinel Mihai Mucea şi Mihai Radu Donciu, în scopul comiterii unor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Concret, foștii miniștri au fost acuzați marți pentru că au oferit unro oameni de afaceri informații confidențiale și secrete de state ce i-au ajutat pe aceștia să câștige pachete de acțiuni scoase la privatizare la diferite societăți de stat: S.C. Electrica Muntenia Sud, vânzarea unui pachet de 8% din acţiunile Petrom, procese de privatizare/restructurare a S.C. Romaero S.A. Bucureşti şi S.C. Avioane S.A. Craiova, aflate în portofoliul MEC – OPSPI, consultanţă în vederea privatizării S.N. Radiocomunicaţii, adjudecarea licitaţiei pentru asigurarea consultanţei în vederea restructurării şi privatizării C.N. Poşta Română din portofoliul MCTI, selectarea prin licitaţie a consultantului internaţional pentru listarea la bursă a pachetului de 46% din acţiunile deţinute de statul român la S.C. Romtelecom S.A. din portofoliul MCT.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: