Senatul a adoptat, marți, propunerea legislativă privind pensiile speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene.
Este o propunere legislativă mai veche a parlamentarilor, care într-o formă anterioară a fost declarată neconstituțională de CCR la începutul anului, fiind atacată de Guvernul Cioloș.
PNL a anunțat în plen că nu susține proiectul care, potrivit anunțului oficial, a obținut totuși 101 voturi ”pentru”, 6 abțineri și un vot ”împotrivă”.
Potrivit celor adoptate, aleșii locali vor primi pensii speciale după un mandat întreg. Nu vor beneficia de această pensie cei care au fost condamnați definitiv cu executare în exercitarea funcției de ales local, primar, viceprimar, președinte de consiliu județean și vicepreședinte de CJ. Nu se pot cumula pensia de ales local și cea de parlamentar.
Această lege va intra în vigoare din ianuarie 2017, iar banii pentru pensiile aleșilor locali vor fi acordați de la bugetele locale.
Senatorul PNL Nicolae Vlad Popa a reamintit că proiectul încalcă decizia Curții Constituționale și pentru acest lucru răspunde majoritatea, adică grupul PSD.
Comisia pentru constituționalitate a analizat în două rânduri și a pus în acord fiecare motivație de neconstituționalitate, ajungându-se la un text constituțional, a susținut în replică senatorul PSD Ovidiu Donțu.