România a înregistrat în luna aprilie cea mai mare contracție a sectorului industrial dintre statele UE, după Ungaria. Cu -27,7% ne-am plasat ceva mai bine decât vecinii de la vest (-30,5%), dar sub Slovacia (-26,7%) și departe de media europeană de -17,3% sau -17,1% în Zona Euro ( cele mai mari valori negative din istoria urmării datelor statistice în Uniune).
Cele mai mici scăderi s-au produs în Finlanda, Malta, Danemarca și Croația. De reținut, și celelalte două state foste socialiste din Europa Centrală ( Polonia și Cehia) s-au situat în preajma situației consemnate de locomotiva europeană, Germania, care este și principalul partener comercial al României.
Țările de pe locurile doi și trei din lanțurile de producție și desfacere cu care avem legături, Italia și Franța, s-au plasat ceva mai bine decât Germania dar tot sub media UE și au tras în jos rezultatul Zonei Euro. Ceea ce nu se anunță de bun augur pentru tentativa noastră de a reveni rapid la valorile de producție antecriză.
Dacă ținem cont că trei sferturi dintre legăturile noastre economice sunt intracomunitare, ar trebui să fim mult mai reținuți cu estimările privind scăderea economică din acest an, cam optimist plasată la mai puțin de două procente în condițiile încare industria este și va rămâne factorul determinant iar efectul de bază din construcții se va disipa treptat.
Astfel, reducerea apare încă și mai pronunțată dacă se face raportarea aprilie 2020/aprilie 2019 ( -27,2% în UE și -28% în Eurozonă) peste recordurile anterrioare de -20,7% și, respectiv -21,3% consemnate în aprilie 2009, la precedenta criză din 2009. Pe sectoare mari de activitate, reducerea a fost de -27,8% la bunuri de folosință îndelungată, -27,3% la bunuri de capital, -14,9% la bunuri intermediare, -10,7% la bunuri de uz curent și -5% la energie (aprilie 2020 față de martie 2020).
Este și motivul pentru care cererea externă scăzută va prezenta probleme pentru revenirea industriei autohtone, integrată în lanțuri de producție dependente de stocul de investiții străine ( aflate, atenție, pe minus de două luni, de când a început criza, ceea ce echivalează o finanțare netă dinspre filialele românești către firmele-mamă).
Pentru a vedea care este importanța sectorului industrial pentru revenirea din criză, ar fi util să rememorăm cum am revenit din criza precedentă, începută în 2009 cu o diminuare de doar -5,9% a rezultatelor din industrie în 2009. A fost nevoie de o creștere cumulată a industriei de 33% în perioada 2010 – 2014 pentru ca PIB-ul să revină la nivelul din 2008.
De reținut, analiza Eurostat nu menționează România printre statele cu cele mai bune rezultate în sectorul industrial. Pe perioada 2015 – 2018, pragul de creștere cu 20% a fost trecut doar de Irlanda, Letonia, Lituania, Austria, Polonia, Slovenia și Slovacia. Noi am rămas sub acest prag, cu un avans cumulat de 19,8% iar în 2019 ne-am dus în jos cu 1,5% cu industria și efect negativ de -0,3 puncte procentuale pe creșterea PIB.
Una peste alta, problemele generate de pandemie s-au adăugat celor deja existente anterior. Motiv pentru care nu ar trebui să constituie o scuză absolută pentru contraperformanța prezentă ci numai o parte a problemei cu care ne vom confrunta în încercarea de a ieși din criză. Fără a fi o referință absolută, reamintim că revenirea precedentă a durat mai bine de trei ani, nu doi ani cum sperăm noi acum, și s-a bazat pe export nu pe cererea internă.
