„În momentul în care persoanele născute în perioada 1966-1971 vor ieşi la pensie nu vor mai exista resurse, în cadrul sistemului actual, pentru a li se putea plăti o pensie mai mare de 15% din ultimul salariu” , a declarat vicepreşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Ion Giurescu, prezent la seminarul „Cinci ani de pensii private obligatorii: Cât am plătit şi cât am câştigat pentru o bătrâneţe fără griji?”, organizat de Ziarul Financiar.
O analiză detaliată despre ”Cine va plăti pensiile decrețeilor și cum pregătește guvernul țara pentru anii în care ”decrețeii” vor ieși la pensie poate fi citită AICI.
Potrivit lui Giurescu, soluția ar fi crearea de oportunități de economisire pentru generațiile încă active și reinvestirea acestora. „După o perioadă de 20 de ani, sumele economisite se vor dubla, iar după 40 de ani de contribuţie, acestea vor fi de 4 ori mai mari decât contribuţiile efective” a spus Giurescu citat de MEDIAFAX.
Primele contribuţii la sistemul de fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II) au fost virate în mai 2008.
Datele CSSPP arată că, la finele lunii august, numărul celor înscrişi la Pilonul II a atins 5,7 milioane de persoane, ale căror conturi individuale de pensii cumulează 1,9 miliarde de euro.
Valoarea medie a unui cont activ pe Pilonul II se ridică la 562 de euro.
Împreună cu fondurile de pensii facultative (Pilonul III), sistemul de pensii private deţine active de două miliarde de euro.
Potrivit lui Giurescu, în România, cota procentuală aplicată sumelor care se virează la sistemul de fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II), în prezent de 3,5%, este cea mai redusă din Europa.
„Şi Macedonia are mai mult, respectiv 6%, în condiţiile în care a scăzut de la 18%”, a spus reprezentantul CSSPP.
El a mai arătat că sumele virate în prezent la Pilonul II nu vor acoperi nevoile financiare pentru o bătrâneţe liniştită. „Cine crede asta se îmbată cu apă rece”, a spus Giurescu.
Potrivit vicepreşedintelui CSSPP, proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de plată a pensiilor private va fi trimis la Ministerul Muncii.