joi

18 aprilie, 2024

27 noiembrie, 2019

Guvernul Ludovic Orban va respecta creșterile de pensii și salarii legiferate de Cabinetul Viorica Dăncilă, a declarat președintele Klaus Iohannis miercuri seara, după prima șefință CSAT în noua componență. „Nu vor fi tăieri sau înghețări de salarii și pensii, oamenii nu pot fi pedepsiți (…) Eu sunt convins că există și alte soluții”, a asigurat șeful statului.

Despre deficitul bugetar din 2019, majorarea pensiilor și tăierea unor cheltuieli

  • „Am discutat despre deficitul bugetar în 2019 și chiar azi am primit o informare suplimentară de la Ministrul Finanțelor.”
  • „Pentru anul viitor se lucrează la proiectul de buget. Când va exista un draft agreat la guvern, voi primi aceste informații.”
  • Întrebat dacă se vor aplica majorările de pensii prevăzute în legea guvernării PSD – ALDE,  președintele a răspuns: „Legile sunt obligatorii, nu facultative. Voi insista ca noul guvern să respecte ad litteram toată legislația în vigoare. Dacă există probleme, guvernul poate veni cu propuneri de modificare. Dar, din discuțiile mele, guvernul nu dorește să taie pensii și salarii. Dimpotrivă, guvernul Orban vrea să respecte creșterile de pensii și salarii”.
  • „Nu e nimeni fericit cu această depășire de deficit, dar ea nu se datorează noului guvern. Important e să existe dorință de dialog, o abordare serioasă și transparentă și se vor căuta cele mai bune soluții cu Comisia Europeană. Comisa nu dă sancțiuni ca un polițist, e un procedeu birocratic mai lung. Țările care depășesc ținta de deficit intră într-o procedură care să le ajute să se reîncadreze în ținta de deficit.”
  • „Deficitul bugetar poate fi redus printr-o alocare inteligentă a resurselor. Eu am fost total împotriva tăierilor în 2010, mi s-a părut hazardată și inutilă. Aceeași opinie o am și acum. Nu sunt de părere că deficitul poate fi corectat prin tăieri. Nu mai sunt în campanie electorală. Nu vor fi tăieri sau înghețări de salarii și pensii, oamenii nu pot fi pedepsiți. Trebuie găsite alocări financiare mai sustenabile, care să aducă creșteri pe termen lung. Am transmis asta și guvernului. Eu sunt convins că există și alte soluții și vor fi adoptate.”

CSAT a avizat numirea noului șef al Armatei: general-locotenent Daniel Petrescu

CSAT a avizat, miercuri, numirea general-locotenentului Daniel Petrescu (foto) în funcția de Șef al Statului Major al Apărării, a mai anunţat preşedintele Klaus Iohannis.


„General-locotenentul Petrescu, un militar cunoscut, respectat, eminent, a fost avizat favorabil pentru poziţia de şef al Armatei Române”, a spus președintele.

Generalul Petrescu este, până la semnarea decretului de numire în funcție, locțiitorul șefului Statului Major al Apărării.

Principalele detalii din CV-ul acestuia:

  • A fost șef de promoție al Institutului Militar de Infanterie “Nicolae Bălcescu” de la Sibiu (promoția 1992), șef de promoție al Universității Naționale de Apărare “Carol I” (promoția 2003), absolvent “cu distincție” al Colegiului Național de Război din cadrul Universității Naționale de Apărare Washington DC, SUA, unde a urmat un master în “Strategie de securitate națională”.
  • Are un doctorat în științe militare și informații la Universitatea Națională de Apărare “Carol I” (București, 2010). De asemenea, este absolvent al Colegiului Întrunit de Comandă și Stat Major (JSCSC, Marea Britanie), unde a urmat Cursul avansat de comandă și stat major (2007-2008). A absolvit masterul în studii de apărare la Kings College din Londra.
  • În perioada 2017-2019 a îndeplinit funcția de comandant al Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE).
  • A deținut funcții la nivel tactic, operativ și strategic în cadrul Forțelor Terestre Române, în comandamente NATO și în teatrele de operații.
  • La nivel tactic, a comandat Batalionul 2 Infanterie CALUGĂRENI din București (ianuarie 2004 – octombrie 2008).
  • A comandat Brigada 2 Infanterie ROVINE (august 2016 – august 2017), unitate care s-a transformat în Brigada Multinațională Sud-Est.
  • La nivel operativ, a fost șef de stat major al Centrului de Conducere Operațională (2010 – 2013), structură destinată coordonării contingentelor românești participante în teatrele de operații.
  • În perioada iunie 2013 – iulie 2016, a fost desemnat Reprezentant militar al Şefului Statului Major General la Comandamentul Aliat pentru Transformare, comandament strategic al NATO situat in Norfolk, Virginia, SUA.
  • A fost dislocat, în cadrul Batalionului 2 Infanterie CALUGĂRENI, în operații NATO, ONU și tip coaliție în teatrele de operații în care Armata României a trimis forțe. În cadrul operațiilor NATO de stabilitate a participat la misiunea ISAF din AFGANISTAN (iulie 2006 – ianuarie 2007), comandant de batalion și comandant al contingentului național; la misiunea KFOR din KOSOVO (octombrie 2003) și SFOR din BOSNIA-HERȚEGOVINA (octombrie 2004), comandant de batalion în rezerva strategică a NATO; în operația ALBA din ALBANIA (mai-iulie 1997), ofițer de legătură.
  • A participat la misiunile ONU de menținerea păcii: MONUA (decembrie 1998 – iulie 1999) și UNAVEM III (august 1995 – aprilie 1996) din ANGOLA, ca ofițer de legătură al contingentului românesc la Comandamentul Forței ONU.

Achiziționarea a cinci avioane F16

De asemenea, în ședința CSAT s-au discutat viitoarele achiziții ale Armatei.


Următorul mare contract vizează cinci avioane F16, Guvernul având deja un proiect avizat îna cest sens.

Pentru achiziții peste 100 milioane de euro e nevoie de acordul Parlamentului, așa încât legea va fi trimisă legislativului, a explicat șeful statului.

Despre participarea la ședința NATO de la Londra

„Primul subiect a fost legat de ședința NATO de săptămâna viitoare de la Londra. Am stabilit obiectivele României. E bine de știut că e un summit mai degrabă cu tentă festivă, dar, evident, vom discuta teme grele. Noi vom sublinia două lucruri care ne privesc direct.

Primul – vom reitera importanța regiunii Mării Negre.

A doua temă este faptul că România este în continuare decisă să aloce 2% din PIB pentru apărare. În rest, sunt un adept al Alianței NATO puternice și voi reitera importanța unei abordări care duce la o alianță puternică și unită”.

Despre alegerea primarilor în două tururi

„Eu personal cred că primarii ar trebui aleși în două tururi, iar șefii CJ aleși nu direct, ci dintre consilieri (…)

Eu îmi doresc ca primarii să fie aleși în două tururi. Există mai multe inițiative în Parlament, discutate, știu că există formațiuni care își doresc acest lucru – PNL de exemplu.

Există formațiuni refractare – de exemplu PSD.

Este evident că în continuare guvernul și PNL vor căuta cele mai bune soluții pentru a promova o legislație sau pentru a accepta o legislație de acest tip. Am discutat doar de principiu. Însă cum se va ajunge practic acolo, încă nu a fost definitivat.”

Despre anticipate și asumarea răspunderii

„Sunt convins că multe lucruri pot fi rezolvate prin asumarea răspunderii, precum rezolvarea OUG 114, s-ar putea adopta soluția și pentru alte acte legislative. Eu cred că ar trebui să mergem spre anticipate în primăvara anului viitor. Voi discuta cu toți liderii partidelor politice,” a declarat miercuri seara președintele Klaus Iohannis.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: