16 octombrie, 2023

Orientul Mijlociu se află pe „marginea prăpastiei”, a avertizat duminică secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, care a îndemnat Hamas să elibereze imediat toţi ostaticii israelieni şi a făcut apel la Tel Aviv să permită acces umanitar rapid în Fâşia Gaza. Sâmbătă, OMS a emis un comunicat în care avertiza că evacuarea spitalelor din nordul Gazei echivalează cu condamnarea la moarte a cel puțin 2.000 de pacienți.

„Fiecare dintre aceste obiective sunt valabile prin ele însele”, a declarat Guterres într-un comunicat. „Ele nu ar trebui să devină monedă de schimb şi trebuie să fie puse în aplicare pentru că aşa este corect” de procedat, a afirmat Antonio Guterres.

Peste 1.400 de israelieni au fost uci;i de Hamas, de la începerea atacurilor, dintre care 289 sunt soldați, conform WSJ.


În Gaza, numărul persoanelor ucise a ajuns la 2.750.

UNRWA, agenția ONU care sprijină refugiații palestinieni, a declarat duminică că loviturile ucigașe ale Israelului în Gaza au dus la o „catastrofă umană fără precedent”, în condițiile în care bilanțul victimelor din Gaza a crescut la 2.670 de morți și 9.600 de răniți, potrivit The Guardian.

„În ultimele opt zile, în Fâșia Gaza nu a fost permisă nici măcar o picătură de apă, nici un bob de grâu, nici un litru de combustibil… Trag un semnal de alarmă: începând de astăzi, colegii mei de la UNRWA din Gaza nu mai sunt în măsură să ofere asistență umanitară. De fapt, Gaza este strangulată și se pare că războiul de acum și-a pierdut umanitatea… Dacă ne uităm la problema apei, știm cu toții că apa înseamnă viață, iar Gaza rămâne fără apă și Gaza rămâne fără viață”, a declarat Philippe Lazzarini, comisarul general al UNRWA.

În urma discuțiilor dintre președintele american Joe Biden și premierul israelian Benjamin Netanyahu, ministrul israelian al energiei, Israel Katz, a declarat că aprovizionarea cu apă a fost reluată în sudul Fâșiei Gaza.


„Acest lucru va împinge populația civilă în sudul [părții sudice a Fâșiei Gaza]”, a declarat Katz, la o săptămână după ce Israelul a întrerupt aprovizionarea cu apă în Gaza ca parte a unui „asediu complet”.

Ajutoarele umanitare sunt disponibile și pot ajunge în Gaza în câteva ore

„Gaza nu mai are apă, electricitate şi alte bunuri esenţiale”, a spus secretarul general Antonio Guterres, deși ONU dispune de stocuri de hrană, apă, produse nealimentare, medicamente şi combustibil în Egipt, Iordania, Israel şi Cisiordania, care ar putea fi trimise în Gaza „în câteva ore”, dacă personalul de acolo le-ar putea livra în siguranţă şi fără impedimente.

Fâşia Gaza, enclava de coastă controlată de Hamas, este una dintre cele mai dens populate zone din lume, cu aproximativ 2,2 milioane de persoane pe aproximativ 45 de kilometri pătraţi.

Armata israeliană bombardează ţinte în această zonă după atacurile fără precedent asupra civililor în Israel comise de combatanţi ai Hamas în 7 octombrie.

OMS condamnă ordinul de evacuare a spitalelor din nordul Gazei: Echivalează cu condamnarea la moarte

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a emis sâmbătă un comunicat de o duritate rar întâlnită, în care cere Israelului să renunțe la evacuarea spitalelor din nordul Gazei, înturcât aceasta echivaleză cu condamnarea la moarte a aproximativ 2.000 de persoane tratate în cele 22 de spitale:

„În calitate de agenție a Națiunilor Unite responsabilă pentru sănătatea publică, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) condamnă ferm ordinele repetate ale Israelului de evacuare a 22 de spitale care tratează peste 2000 de pacienți internați în nordul Gazei.

Evacuarea forțată a pacienților și a lucrătorilor sanitari va agrava și mai mult actuala catastrofă umanitară și de sănătate publică.

Viețile multor pacienți grav bolnavi și fragili atârnă în balanță: cei aflați la terapie intensivă sau care se bazează pe suportul vital; pacienții care fac hemodializă; nou-născuți în incubatoare; femeile cu complicații ale sarcinii și altele se confruntă cu o deteriorare iminentă a stării lor sau cu moartea dacă sunt forțate să se mute și nu primesc asistență medicală salvatoare în timp ce sunt evacuate.

Forțarea a peste 2000 de pacienți să se mute în sudul Gazei, unde unitățile de sănătate funcționează deja la capacitate maximă și nu pot absorbi o creștere dramatică a numărului de pacienți, ar putea echivala cu o condamnare la moarte.”

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: