20 octombrie, 2020

Alocarea totală de bani europeni pentru România din Fondul de Modernizare destinat investiţiilor în sectorul energetic este estimată la 6-7 miliarde de euro.

Finanțarea disponibilă în primii doi ani va urca la 1,3 – 2 miliarde de euro, a declarat, marţi, Dan Dragoș Drăgan, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA).

„Avem la dispoziţie pentru următorii ani următoarele categorii de fonduri (europene, n.r.) care vor fi folosite pentru a ajuta tranziţia sectorului energetic, decarbonarea acestuia şi creşterea rezilienţei şi a capacităţilor de generare în România. În primul rând m-aş referi la Fondul de Modernizare, Fondul 10d, care este format din alocările de certificate de CO2 de care România va beneficia până în 2030, alocări care vor fi transformate în resurse financiare pentru ciclul de până în 2030. Estimăm ca alocarea totală pentru România să fie undeva în jur de 6-7 miliarde de euro. Desigur, această alocare depinde de preţul certificatelor de CO2 care vor fi vândute în această perioadă. Estimăm pentru primii 2 ani o valoare între 1,3 şi 2 miliarde de euro”, a afirmat Drăgan, citat de Agerpres.


Investiţiile eligibile pentru prima axă a Fondului de Modernizare pot beneficia de finanţare europeană în proporție de 100%.

„Acest Fond de Modernizare are două axe, axa principală, axa 1, pe care sunt cuprinse investiţiile în capacităţi de producţie regenerabile, în stocaj, în reţele, iar la reţele intră şi reţelele de electricitate, gaze şi termoficare, eficienţă energetică. Iar pe Axa 2 sunt prevăzute investiţii în capacităţi de producţie ce au la bază drept combustibil gazul. Pentru prima axă finanţarea poate să ajungă până la 100% din valoarea proiectelor, iar pentru a doua axă până la 70 „, a spus Dan Dragoș Drăgan.

El a mai declarat că speră ca Ministerul Economiei să finalizeze ghidul pentru acest program până la începutul anului viitor și a reprezentanţilor companiilor interesate să depună documentaţia în limba română şi nu în limba engleză.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: