17 august, 2015

secetaCulturile însămânțate anul trecut nu înregistrează pierderi foarte mari din cauza secetei, la grâu și orz producția fiind chiar mai bună decât anul trecut, a susținut ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, luni, după întâlnirea cu reprezentanții organizațiilor din domeniu.

Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) contestă datele ministerului și a declarat pentru cursdeguvernare.ro că statisticile ministerului „sunt mincinoase”. 

Luna iulie a fost, potrivit Elenei Mateescu, director executiv la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), cea mai secetoasă din ultimii 50 de ani.


Iulie a fost cea mai călduroasă lună din ultimii 136 de ani. Totodată, a fost cea mai secetoasă lună din 1961 încoace”, a spus directoarea ANM, citată de ziarul Gândul.

Deficitul de precipitații din ultimele patru luni și temperaturile foarte ridicate din această perioadă au distrus, deocamdată, aproximativ 900.000 de hectare din suprafața agricolă a României (culturi, dar și pășuni și fânețe).

Evaluarea, contestată de LAPAR

Pentru a evalua pierderile produse de secetă și pregăti a pregăti eventuale despăgubiri, Ministerul Agriculturii a format comisii speciale ce raportează permanent situația:

Am început discuţiile cu principalele organizaţii de profil din sector, pentru a evalua în ce măsură culturile, suprafeţele însămânţate, în special în această primăvară au fost afectate de vremea pe care o traversăm în această perioadă şi care, din păcate, probabil va continua şi în toamna acestui an, riscând să afecteze şi campania de toamnă. (…) Avem comisii care funcţionează pe lângă prefecturi, ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), aceste comisii în colaborare cu direcţiile agricole au făcut o evaluare în perioada în care avem deja cultura pe teren. Evaluarea respectivă am primit-o de la majoritatea judeţelor, dar nu este finală, ea probabil va fi finală odată cu încheierea campaniei de recoltat, pentru culturile care sunt cele mai afectate. Culturile de primăvară, în special porumbul şi floarea-soarelui, probabil vor fi afectate de secetă într-un anumit procent“, a declarat luni ministrul Daniel Constantin, citat de Medifax.


Din datele adunate până acum, a explicat ministrul Daniel Constantin, este clar că nu sunt probleme mari la culturile însămânțate anul trecut, și s-au înregistrat chiar producții peste cele din 2014, cel puțin la grâu și orz.

Dacă în anul 2014 producţia medie de grâu la hectar a fost de 3,64 tone, în 2015 este de 3,68 tone, iar cantitatea recoltată, este de 7,5 milioane tone, comparativ cu anul 2014, când a fost de 7,4 milioane tone.

Unii dintre reprezentanții fermierilor prezenți la discuțiile purtate cu ministrul Agriculturii, susțin însî că aceste statistici sunt mincinoase.

Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) a relatat pentru cursdeguvernare.ro că l-a întrebat pe Daniel Constantin cum s-au făcut evaluările și stau stabilit producțiile, deoarece datele organizației nu corespund deloc cu cele ale ministerului.

„Statisticile lor sunt mincinoase. Ministrul mi-a spus că datele au fost luate prin Direcțiile agricole, dar acestea nu mai există, au doar câte un om în județ, și nu puteau face colecta astfel de date”, a explicat Laurențiu Baciu.

De altfel prețul la grîu a crescut deja, de la 0,6 la 07 lei pe kilogram, potrivit președintelui LAPAR.

Liga are propriile ei stimări privind pierderile: suma totală, stabilită , susține Laurențiu Baciu, se ridica la aproape două miliarde de lei, în urmă cu două săptămâni. Cât timp nu plouă, aceste pagube cresc în fiecare zi.

Despăgubirile, acordate diferențiat, funcție de mărirea fermei

Despăgubirile vor fi acordate fermierilor cu suprafețe distruse în proporție de peste 30% din totalul culturii., dar diferențiat, în funcție de mărimea fermelor.

Pentru micii fermieri, despăgubirile vor fi acordate printr-o schemă de minimis stabilită prin Hotărâre de Guvern, în cursul lunii septembrie. „Schema de minimis va fi legiferată prin Hotărâre de Guvern în cursul lunii septembrie, urmând ca la prima rectificare bugetară, în funcţie de resursele financiare pe care le va primi Ministerul Agriculturii, să fie şi acordate aceste despăgubiri“, a spus daniel Constantin.

În cazul marilor ferme procedurile vor fi mai lungi, deoarece este vorba despre ajutoare de stat și trebuie notificată Comisia Europeană: „Estimăm că răspunsul Comisiei Europene – pentru a acorda aceste scheme de la bugetul de stat – va veni în câteva luni de zile, iar imediat după aceea vom acorda aceste despăgubiri, dar cel mai probabil la începutul anului 2016 (…) Dacă nu vom primi (acceptul CE – n. red.), există deja un angajament al Guvernului pe cele două scheme la care am făcut referire“, a spus luni ministrul Agriculturii.

Laurențu Baciu este sceptic în privința sumelor ce ar putea fi acordate, fiindcă bugetul nu permite ajutoare mari.

El nu exclude să se repete situația de anul trecut, când toate despăgubirile au fost pe minimis: Și pe minimis, foarte, foarte puțini din cei care primesc ajutoare contribuie la bugetul statului. „Practic, să fiu puțin răutăcios, ajutorul de minimis se dă electoral, pentru pentru fermierii foarte mici”, a declarat pre;edintele LAPR, Lauren’iu Baciu, pentru cursdeguvernare.ro.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: