, Alexandra Pele

20 martie, 2022

Scumpirea petrolului, respectiv a carburanților în țările Uniunii Europene a devenit explozivă după începerea războiului Rusiei în Ucraina. Din Rusia vine mai mult de un sfert din petrolul consumat în UE.

Astfel, cea mai mare creștere a prețului mediu al benzinei CO95 în UE a avut loc în săptămâna 7 – 14 martie (8,3%), urmată de cea de 6,36% din săptămâna anterioară. La fel și la motorină: +13,1% în săptămâna 7 – 14 martie și 9,9% în săptămâna 28 februarie – 7 martie, potrivit celor mai recente date publicate de DG Energy.

Guvernele europene au început deja să ia primele măsuri de sprijin, de compensare sau de plafonare – în funcție de politicile naționale și de sursa de aprovizionare – atât pentru carburanți, cât și pentru celelalte forme de energie, atât pentru consumatorii casnici cât și pentru companii. E doar începutul – decizia Comisiei de-a accepta astfel de măsuri s-a luat abia de o săptămână.


Mai întâi, variațiile în mare a prețurilor la carburanți, la nivelul UE și a câtorva state:

Două treimi din scumpirea medie a benzinei în UE din acest an s-a realizat între 21 februarie și 14 martie, respectiv trei sferturi din scumpirea medie a motorinei. România a înregistrat a patra cea mai mare scumpire la benzină în acest an dintre țările UE, până la 1,611 euro / litru, iar scumpirea motorinei românești este pe poziția 15 (1,633 euro / litru în 14 martie).

Prețurile la pompă în statele UE la data de 14 martie și evoluția ultimelor săptămâni

Diferențele dintre cei mai scumpi carburanți și cei mai ieftini sunt uriașe, de 70 – 80%, ținând seama că sunt diferențe mari de taxare (printre altele), dar și că prețurile cele mai mici sunt în Ungaria, unde au fost plafonate.

(Citiți și:Cum a ratat România șansele unei poziții mai bune în confruntarea cu tendința globală a scumpirii energiei”)

Iată câteva exemple dintr-un tabel de mai jos (cu toate prețurile, în ordinea celor mai mari la benzină din 14 martie, prețuri inclusiv taxele, medii ponderate ale prețurilor jucătorilor locali în funcție de volumele vândute):

  • Germania
    • 21 februarie, benzină: 1,804 euro / l; motorină: 1,663 euro / l;
    • 14 martie, benzină: 2,259 euro / l ( locul 2 în topul UE) ;  motorină: 2,312 euro / l
  • Italia
    • 21 februarie, benzină: 1,850 euro / l; motorină: 1,722 euro / l;
    • 14 martie, benzină: 2,185 euro / l ( locul 4 în top); motorină: 2,155 euro/l;
  • Grecia
    • 21 februarie, benzină: 1,884 euro / l; motorină: 1,621 euro / l;
    • 14 martie, benzină: 2,110 euro / l ( locul 6, după prețul mediu UE 27);  motorină: 1,997 euro / l;
  • Franța
    • 21 februarie, benzină: 1,792 euro / l; motorină: 1,705 euro / l;
    • 14 martie, benzină: 2,082 euro / l ( locul 7) ;  motorină: 2,141 euro / l
  • România
    • 21 februarie, benzină: 1,378 euro / l; motorină: 1,371 euro / l;
    • 14 martie, benzină: 1,611 euro / l ( locul 21) ; 1,633 motorină: euro / l
  • Polonia
    • 21 februarie, benzină: 1,191 euro / l; motorină: 1,200 euro / l;
    • 14 martie, benzină: 1,461 euro / l ( locul 23 în topul UE) ;1,648  motorină: euro / l;
  • Bulgaria
    • 21 februarie, benzină: 1,283 euro / l; motorină: 1,300 euro / l;
    • 14 martie, benzină: 1,445 euro / l (locul 24) ;  motorină: 1,470 euro / l;
  • Ungaria: aflat în campanie electorală, premierul Viktor Oban a blocat prețurile carburanților
    • 21 februarie, benzină: 1,342 euro / l; motorină: 1,342 euro / l;
    • 14 martie, benzină: 1,283 euro / l ( locul 27 în topul UE) ;1,327  motorină: euro / l.

Iată tabelul complet al prețurilor și variațiilor pe toate statele UE:


Scumpirea motorinei, deși mult mai mare, a plasat România în a doua jumătate a clasamentului (locul 15), cu 32% din 3 ianuarie până în 14 martie, până la 1,633 euro / litru și cu 19% din 21 februarie până în 14 martie.

Prețul la benzină din România își obținuse, însă, recordul în ianuarie.

Prețul mediu ponderat al benzinei CO95 la pompă din România înregistrase cea mai mare scumpire din toate țările UE, de 5,5% în 17 ianuarie față de 20 decembrie, până la 1,285 / euro pe litru.

Scumpirea motorinei de 5% în aceeași perioadă fusese a 7-a cea mai mare creștere, până la 1,276 euro.

Autoritățile au răspuns cu o avalanșă de controale și cu milioane de lei de amenzi aplicate furnizorilor de carburanți (cu o mare atenție acordată Lukoil), dar amână fără orizont sigur o decizie privind scăderea accizelor.

Primele măsuri de sprijin luate de guvernele statelor UE

Austria a anubnțat duminică un plan de sprijin în fața scumpirilor carburanților și energiei în general, atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru companii. Planul se ridică la 2 miliarde de euro.

Printre măsurile anunţate de autorităţile de la Viena se numără majorarea cu 50% a subvenţiilor pentru cei care fac naveta, noi reduceri de preţuri pentru transportul în comun şi reducerea suprataxelor pentru gaze naturale şi electricitate.

„Mulţi oameni depind de automobilul lor şi nu pot face trecerea în scurt timp. Oamenii aceştia trebuie ajutaţi. De asemenea, sprijinim companiile care suferă de pe urma preţurilor ridicate la energie”, a anunţat Ministerul Energiei de la Viena.

Pachetul dezvăluit duminică include şi ajutoare pentru utilizatorii de motorină din sectorul agricol, IMM-urile care utilizează foarte mult combustibil şi companiile care fac trecerea la energie alternativă.

Mai multe state europene și nu numai anunță măsuri de compensare a impactului creșterii prețului carburanților asupra consumatorilor și companiilor. Prim-ministrul Jean Castex a anunțat miercuri un „plan de reziliență” francez pentru a face față sancțiunilor impuse Rusiei din cauza invaziei Ucrainei, scrie Euractiv.

Principalul domeniu de îngrijorare este energia, printre măsurile propuse fiind o subvenție guvernamentale la prețul carburanților, de 15 cenți pe litru.

Pentru a evita falimentele și a menține locurile de muncă, vor fi create noi ajutoare și pentru companiile ale căror costuri cu energie se ridică la 3% din cifra de afaceri. Statul se angajează să acopere jumătate din costurile suplimentare asociate creșterilor din ultimele luni.

Pescarii vor primi 35 de cenți pe litru. Guvernul va oferi, de asemenea, 400 de milioane de euro fermierilor și, în special, crescătorilor de animale care suferă de creșterea costurilor pentru hrana animalelor.

Franța nu este singura țară care adoptă măsuri de sprijin, potrivit Reuters. Irlanda a anunțat săptămâna trecută că va reduce accizele la benzină și motorină până la sfârșitul lunii august, pentru a ușura povara creșterii rapide a prețurilor la benzină.

Suedia, ale cărei taxe pe combustibili sunt cele mai mari din Europa, a anunțat luni o reducere temporară a taxelor cu 1,30 coroane pe litru (0,12 euro) ca parte a unui pachet de măsuri de 1,5 miliarde de dolari.

Belgia a optat pentru o măsură similară care s-a concretiza printr-o economie de circa zece euro la un plin de benzină de 60 de litri.

Portugalia va reduce, de asemenea, taxa specială percepută pe carburanți începând, pentru a face față unei creșteri fără precedent a prețurilor la energie.

Slovenia a plafonat prețurile benzinei și motorinei la 1,503 și, respectiv, 1,541 euro per litru.

Guvernul ceh va elimina amestecul obligatoriu de biocomponente în combustibili și va elimina o taxă rutieră pentru a contracara creșterea prețurilor.

Marea volatilitate a prețurilor petrolului

Prețul petrolului a crescut cu 32 de dolari pe baril de la începutul războiului (24 februarie) până în 8 martie, când s-a înregistrat cea mai mare cotație de închidere zilnică, de 128 dolari pe baril de petrol tip Brent.

Cotația maximă a acelei zile a fost de 132 de dolari / baril – maximul ultimilor 8 ani (într-o tonă de petrol încap circa 7 barili, în funcție de densitate).

Dificultățile de transport și mai ales de acoperire a asigurărilor necesare acestuia au făcut prețurile foarte volatile. Prognozele au luat-o razna, cele mai îndrăznețe ajungând la 200 de dolari / baril.

În 15 martie, petrolul a coborât temporar sub 100 de dolari / baril, pe seama speranței că așa zisul acord nuclear privind Iranul ar putea fi resuscitat și acestui mare exportator i s-ar permite reintrarea pe marile piețe.

Rusia a sugerat că nu s-ar împotrivi acordului.

Și joi, Agenția Internațională a Energiei (IEA) a declanșat o scumpire de 6% odată cu estimarea că deficitul de livrări rusești va fi mult mai mare decât era de așteptat și, mai ales, că oferta globală va fi depășită consistent de cerere.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. & După cum probabil că s-a putut observa și după 1989 în economia românească probabil că ar putea exista și „un raport de cauzalitate”, de un anumit nivel, între distrugeri și inflație, ?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. & După cum probabil că s-a putut observa și după 1989 în economia românească probabil că ar putea exista și „un raport de cauzalitate”, de un anumit nivel, între distrugeri și inflație, ?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: