”dacă domnul Alexandrescu are ceva de spus, să o facă. Mă întreb de ce nu a făcut-o până acum, și de ce nu mi-a comunicat mie sau în guvern situațiile cu care susține că s-a confruntat. Viața merge înainte. Reformele vor continua și în cultură și în alte domenii. Doresc tuturor sa găsească înțelepciunea de a respecta Sărbătorile de Paști. Marți voi trimite domnului Președinte revocarea din funcție a d-lui Alexandrescu și nominalizarea noului ministru. Căruia îi voi cere să continue reformele.”
La rândul său, Vlad Alexandrescu scrie pe contul său de facebook că scrisoarea trimisă către GDS nu era destinată publicității, ci informării celor din GDS care au redactat mai apoi comunicatul de susținere :
”Precizez că ea era destinată exclusiv informării celor care au redactat comunicatul GDS de susținere a mea. Ea nu a fost destinată publicității. Am reușit să gestionez adecvat situațiile prezentate acolo în exercitarea atribuțiilor mele, și de aceea în legătură cu subiectele expuse acolo nu am nimic de adăugat. Sper că măsurile de reformă pe care le-am luat la Ministerul Culturii beneficiază în continuare de susținerea Prim-Ministrului. Nu am dorit să condiționez în acest mod în vreun fel rămânerea mea în Guvern.”
***
Informația de bază :
Ministrul demisionar al Culturii, Vlad Alexandrescu, susţine, într-o scrisoare adresată membrilor Grupului pentru Dialog Social (GDS), că a deranjat miniştri în cazuri de plagiat şi grupuri de interese, dând exemplu cazurile Roşia Montană, Cathedral Plaza şi casa Nanu-Muscel, dar şi cel al Muzeului Naţional de Artă.
Vlad Alexandrescu, care este și membru GDS – poziție din care s-a autosuspendat pe durata mandatului de ministru, spune că s-a pronunțat în favoarea retragerii imediate a titlurilor de doctor, în ”cazuri de plagiat notorii”, şi că a reuşit să împiedice adoptarea pachetului de acte normative propuse de ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, adoptare care ar fi însemnat amânarea cu aproape un an a retragerii oricărui titlu. Aceste acțiuni i-ar fi adus ”o adversitate rece a acelor miniştri care erau implicaţi”.
Acuzațiile aduse de ministrul demisionar sunt nimeroase și diverse – de la probleme a căror nerezolvare e cunoscută în spațiul public, până la aluzii la grupurile de interese care acționează în spatele ministerului Culturii – cu o aluzie chiar la Cotroceni.
Redăm, mai jos, scrisoarea integrală transmisă de Vlad Alexandrescu:
Dragi Colegi,
Vă mulțumesc pentru comunicatul de susținere, care înseamnă foarte mult pentru mine.
Când am devenit ministru al Culturii, mi-am autosuspendat dreptul de vot în GDS, pentru a nu implica libertatea de reflecție a Grupului în deciziile guvernării.
În aceste zile, fiind impresionat de susținerea acordată de către societatea civilă, mă simt dator să vă explic ce cred că se întâmplă în jurul ministerului Culturii. O fac ca un partener adevărat, în spiritul transparenței ce a fost totdeauna un principiu al Grupului pentru Dialog Social.
Prin multe decizii și acțiuni ale mele, am deranjat grupuri de interese foarte variate. Unele au fost foarte vizibile, cum ar fi interesele de la Roșia Montană sau de la Cathedral Plaza din București. Ele mi-au adus încercări directe de intimidare, am fost chemat in Parlament să dau socoteală, sunat de oameni politici. Când am oprit dărâmarea casei Nanu-Muscel din Piața Romană, am fost sunat chiar de un coleg de Guvern, cu intimidare directă. Apoi, am fost convocat la ASE la o ședință de „înfierare” condusă de fostul rector al ASE, actualmente Președinte al Senatului ASE, același om care a interzis accesul la Biblioteca ASE pentru consultarea tezelor de doctorat susținute în acea Universitate.
Faptul că, în mai multe ședințe de Guvern, m-am pronunțat în favoarea retragerii imediate a titlurilor de doctor în cazuri de plagiat notorii și că am reușit să împiedic adoptarea pachetului de acte normative propuse de ministrul Curaj, adoptare care ar fi însemnat amânarea cu aproape un an a retragerii oricărui titlu, mi-a adus o adversitate rece a acelor miniștri care erau implicați.
În confreria inamovibilă a directorilor de muzee din subordinea ministerului, am organizat evaluări și concursuri cu specialiști adevărați. La Muzeul de Artă al României, Roxana Theodorescu, aflată acolo de 22 de ani, a fost evaluată de o comisie compusă din Anca Oroveanu, Ruxandra Demetrescu și Călin Dan, și a obținut nota de 8,73, adică o notă sub 9, ceea ce a permis organizarea unui concurs deschis. La acest concurs, cu un juriu internațional (am invitat pentru prima oară în România un specialist de la Muzeul Luvru, cu gândul de asocia Luvrul în viitor la activitățile Muzeului), Ruxandra Theodorescu (care s-a prezentat din nou) a fost clasată a treia, iar poziția întâi a fost obținută de Călin Stegerean, de la Cluj. R. Theodorescu a depus împotriva mea o plângere în care m-a amenințat cu o acțiune a DNA și cu punerea sub sechestru asigurator a bunurilor mele până la concurența sumei de 500.000 euro.
La Muzeul Țăranului Român, dl. Virgil Nițulescu, actualmente inculpat într-un dosar penal instrumentat de DNA în legătură cu acordarea avizului de declasare pentru anexele Palatului Sutu din Bucuresti, pe vremea când era secretar general în Ministerul Culturii, a pierdut concursul pentru un nou mandat, în fața lui Vintilă Mihăilescu. Comisia de concurs, de excelenți specialiști, a fost alcătuită din Zoltan Rostaș, Șerban Sturdza, Sorin Alexandrescu.
La Biblioteca Națională a României, concursul pentru postul de director general se ține săptămâna viitoare, iar din juriu va face parte un responsabil de la Biblioteca Națională a Franței, pentru a asocia cele două instituții în viitor.
La Muzeul Național de Istorie, de 14 ani de zile inchis pentru lucrări de consolidare interminabile întreprinse cu o firmă condusă de un afacerist penal, Ernest Oberländer-Târnoveanu se află și el la încheierea mandatului de director, și asteaptă evaluarea de sfârșit de mandat peste două luni. În contextul în care este contestat în legătură cu achiziții de piese descoperite cu ajutorul detectoarelor de metale.
Irina Oberländer-Târnoveanu, soția lui, este consiliera lui Sergiu Nistor, consilierul Președintelui pentru Cultură. Ei împreună au reușit să îl convingă pe Președinte să vorbească împotriva mea. Ei doresc numirea lui Ernest Oberländer-Târnoveanu ca ministru al Culturii. Evident, e un imens conflict de interese la mijloc. D-na Oberländer-Târnoveanu a fost ani de zile directoarea CIMEC la Institutul Național al Patrimoniului.
Când am vrut să reformez Ordonanța 189, care reglementează accesul la concursurile de directori în instituțiile de cultură, am întâlnit imense rezistențe. Am dorit să lărgesc condițiile de studii, de la licență în domeniu, cum este acum, la licență, masterat sau doctorat în domeniu, cum ar trebui să fie, pentru a lărgi bazinul de selecție a candidaților. Am vrut să elimin reglementarea unui concurs „închis” pentru directorii care au obținut mai mult de nota 9 la evaluarea finală după cei 5 ani de directorat, pentru a da și altor candidați posibilitatea să se prezinte, pentru a lărgi concurența și a permite comisiilor de concurs să aibă de unde alege. M-am izbit de rezistența lui Caramitru și a unor directori de teatre în funcție. Totuși nu am abandonat, și am constituit un grup de lucru pentru schimbarea legii, în care i-am invitat și pe ei și pe oameni din sectorul cultural independent.
Strategia mea de a asocia sistematic sectorul cultural independent la grupurile de reflecție pe care le-am creat pentru regândirea legislației a iritat din cale-afară instituțiile publice de cultură, obișnuite să conteze pe un buget fix, fără să se gândească la vreo atragere de fonduri din alte surse, ceea ce sectorul cultural știe să facă și face, sub sancțiunea de a nu-și putea desfășura activitățile. Ideea de eficiență și principiile concurenței au rămasa încă foarte departe de aceste instituții, și de aici provine un discurs general de lamentare în care ele se complac în bună măsură pentru a-și masca incuria administrativă și slaba inițiativă managerială.
Nu vreau să continui această înșiruire de fapte, căci am ales doar câteva elemente care să vă poată da o idee despre acele „reacții furibunde” pe care am afirmat că mandatul meu de ministru al Culturii le generează.
În momentul de față, cred că o reacordare a încrederii Prim-Ministrului în mandatul meu și în reforma pe care am început-o ar fi singura cale prin care aceste reacții ar putea fi stopate, măcar pentru o perioadă.
1.Este larg raspindita naivitatea de a promite si astepta de la ministri si guverne reformari, care s-au dovedit imposibile.Orice scimbare este imposibila in lipsa unui „proiect national de reconstructie economica si industriala nationala” – care sa distribuie clasei politice si administrative, obligatii si raspunderi concrete-personale, pentru o crestere economica nationala, regionala, municipala, oraseneasca si comunala – de minim 5 la suta peste media UE.Pina atunci, unica functie si responsabilitate a acestora, este de asi apara „nevoile” (de furt si coruptie) si „neamul”,luat in vizorul DNA sau furtului intelectual.
Pina atunci, toti politrucii si administrativii cu musca pe caciula sau din cercurile personale si de afaceri cu astfel de stari, vor bloca cu orice risc, orice masura capabila de a imbunatati selectia politica, scolara, universitara sau academica reala.
Cazul de fata nu este decit confirmarea acestei situatii si P.M. Ciolos este „pigmeul tehnocrat”, imediat luat in coarne de „taurul” acestor stari de lucruri, daca incerca ceva contra lor.Este evident, ca stagnarea economica si sociala a unei tari esuate, lipsa clasei mijlocii care apare doar odata cu un reviriment economic puternic ramine cauza de fond, a stagnarii generale.
2.Fara a se intelege, ca orice schimbare pozitiva, profunda, incepe si se realizeaza doar odata cu proiectele majore de schimbare a „societatii economice nationale”, cazul in speta ramine cel de toate zilele, in care initiativele pozitive sint sfarmate din fasa, prin eliminarea imediata a celor care incearca marea cu degetul…
1.Este larg raspindita naivitatea de a promite si astepta de la ministri si guverne reformari, care s-au dovedit imposibile.Orice scimbare este imposibila in lipsa unui „proiect national de reconstructie economica si industriala nationala” – care sa distribuie clasei politice si administrative, obligatii si raspunderi concrete-personale, pentru o crestere economica nationala, regionala, municipala, oraseneasca si comunala – de minim 5 la suta peste media UE.Pina atunci, unica functie si responsabilitate a acestora, este de asi apara „nevoile” (de furt si coruptie) si „neamul”,luat in vizorul DNA sau furtului intelectual.
Pina atunci, toti politrucii si administrativii cu musca pe caciula sau din cercurile personale si de afaceri cu astfel de stari, vor bloca cu orice risc, orice masura capabila de a imbunatati selectia politica, scolara, universitara sau academica reala.
Cazul de fata nu este decit confirmarea acestei situatii si P.M. Ciolos este „pigmeul tehnocrat”, imediat luat in coarne de „taurul” acestor stari de lucruri, daca incerca ceva contra lor.Este evident, ca stagnarea economica si sociala a unei tari esuate, lipsa clasei mijlocii care apare doar odata cu un reviriment economic puternic ramine cauza de fond, a stagnarii generale.
2.Fara a se intelege, ca orice schimbare pozitiva, profunda, incepe si se realizeaza doar odata cu proiectele majore de schimbare a „societatii economice nationale”, cazul in speta ramine cel de toate zilele, in care initiativele pozitive sint sfarmate din fasa, prin eliminarea imediata a celor care incearca marea cu degetul…
UPDATE /
Urmărește-ne pe Google News
Un răspuns
1.Este larg raspindita naivitatea de a promite si astepta de la ministri si guverne reformari, care s-au dovedit imposibile.Orice scimbare este imposibila in lipsa unui „proiect national de reconstructie economica si industriala nationala” – care sa distribuie clasei politice si administrative, obligatii si raspunderi concrete-personale, pentru o crestere economica nationala, regionala, municipala, oraseneasca si comunala – de minim 5 la suta peste media UE.Pina atunci, unica functie si responsabilitate a acestora, este de asi apara „nevoile” (de furt si coruptie) si „neamul”,luat in vizorul DNA sau furtului intelectual.
Pina atunci, toti politrucii si administrativii cu musca pe caciula sau din cercurile personale si de afaceri cu astfel de stari, vor bloca cu orice risc, orice masura capabila de a imbunatati selectia politica, scolara, universitara sau academica reala.
Cazul de fata nu este decit confirmarea acestei situatii si P.M. Ciolos este „pigmeul tehnocrat”, imediat luat in coarne de „taurul” acestor stari de lucruri, daca incerca ceva contra lor.Este evident, ca stagnarea economica si sociala a unei tari esuate, lipsa clasei mijlocii care apare doar odata cu un reviriment economic puternic ramine cauza de fond, a stagnarii generale.
2.Fara a se intelege, ca orice schimbare pozitiva, profunda, incepe si se realizeaza doar odata cu proiectele majore de schimbare a „societatii economice nationale”, cazul in speta ramine cel de toate zilele, in care initiativele pozitive sint sfarmate din fasa, prin eliminarea imediata a celor care incearca marea cu degetul…