vineri

29 martie, 2024

1 mai, 2021

Uniunea Europeană a condamnat vineri decizia ”inacceptabilă” şi nejustificată a autorităţilor ruse de a sancţiona opt cetăţeni europeni, între care preşedintele Parlamentului şi un comisar, şi a anunţat ”măsuri adecvate” ca răspuns la aceste sancţiuni, se arată într-o declaraţie comună semnată de președintele Parlamentului European David Sassoli, vicepreședintele Comisiei Europene Věra Jourová, precum și alţi șase oficiali ai statelor membre ale UE.

”UE îşi rezervă dreptul de a lua măsurile corespunzătoare ca răspuns la decizia autorităţilor ruse”, se arată în declaraţie.

Rusia a anunţat vineri sancţiuni împotriva a opt responsabili europeni, inclusiv preşedintele Parlamentului European, ca represalii după cele instituite de UE în martie, pe fondul reînnoirii tensiunilor dintre Moscova şi Occident, notează AFP.


„Uniunea Europeană îşi continuă politica de măsuri restrictive unilaterale ilegale ce vizează cetăţeni şi organizaţii ruse”, a declarat diplomaţia rusă într-un comunicat, precizând că opt responsabili europeni, inclusiv preşedintele Parlamentului European David Maria Sassoli şi procurorul Berlinului Jorg Raupach, au interdicţie de a intra în Rusia.

Potrivit comunicatului, Rusia răspunde astfel în special la sancţiunile impuse de UE la 2 şi 22 martie unor înalţi responsabili ruşi, acte care vizează, consideră Moscova, „lansarea unei provocări deschise faţă de independenţa politicii interne şi externe ruse”.


Articole recomandate:

Etichete: , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: