Miniștrii de Externe ai UE încearcă luni să deblocheze decizia privind impunerea de sancțiuni împotriva oficialilor din Belarus care au decis reprimarea violentă a protestelor din Belarus.
UE a pregătit o listă – care acum conține 40 de nume – a celor care trebuie sancționați, însă ambasadorii statelor membre pe lângă UE nu au reușit să o aprobe, săptămâna trecută, din cauza obiecțiilor ridicate de Cipru, afirmă surse diplomatice pentru Politico.
Prezența la Bruxelles a liderului opoziției din Belarus, Svetlana Tsikhanouskaya, care se va întâlni luni cu miniștrii de Externe UE și cu șeful diplomației europene, Josep Borell, ar putea facilita adoptarea deciziei, care mai trebuie confirmată și de Consiliul European.
Decizia de a sancționa lideri ai Belarus are o puternică semnificație politică, dar istoria recentă demonstrează faptul că o asemenea măsură nu influențează cu nimic evoluțiile democratice din această țară.
De ce blochează Ciprul sancțiunile pe Belarus
Lista persoanelor pasibile de sancțiuni europene conținea inițial doar 13 nume, dar s-a extins, în etape, pe măsură ce situația din Belarus s-a tot deteriorat odată cu valul de proteste populare declanșat după alegerile prezidențiale din 9 august, în urma cărora președintele în funcție, Alexander Lukașenko, a fost declarat câștigător cu 80%.
O serie de diplomați europeni au declarat pentru Politico că s-a instalat o frustrare pe acest subiect din cauza faptului că Ciprul a blocat efectiv prin veto impunerea acestor sancțiuni. ”Decizia Ciprului scutește practic Regimul Lukașenko de consecințele comportamentului nedemocratic și opresiv”, spun criticii poziției adoptate de Nicosia.
Ciprul nu dezaprobă însă impunerea de sancțiuni împotriva unor oficiali ai Belarus, ci luptă astfel pentru a convinge UE să impună sancțiuni similare și în relația cu Turcia, din cauza comportamentului abuziv al Ankarei în chestiunea resurselor energetice din Mediterana.
Oficialii ciprioți au prezentat deja UE o listă cu 5 persoane și 3 entități din Turcia pe care li propun a fi sancționate cu înghețarea bunurilor deținute în UE și cu restricții de intrare în Uniune, dar UE se teme că o asemenea decizie ar contribui la deprecierea suplimentară a relațiilor cu Ankara.
Singurele stat care susțin deschis propunerea Ciorului sunt Grecia și Franța.
Abuzuri. Sancțiuni. Relaxare – un ciclu care se repetă de 23 de ani
Măsura impunerii de sancțiuni nu este una nouă în relația UE – Belarus: aproape toate scrutinurile organizate în Belarus după 1996 au fost urmate de sancțiuni europene rămase fără efect, după cum arată o analiză a European Council On Foreign Relations.
Nimic nu indică că noua decizie ar putea contribui în vreun fel la rezolvarea problemelor în țara condusă în continuare de ”ultimul dictator” din Europa.
Uniunea Europeană a decis prima dată să își suspende relațiile bilaterale cu Belarus și să oprească asistența financiară acordată acestui stat în 1997. A fost o reacție la decizia lui Alexander Lukasenko de a dizolva Parlamentul, în decembrie 1996, după un referendum în urma căruia președintele țării a primit puteri extinse asupra executivului și legislativului.
Lukașenko n-a făcut nimic altceva decât să aștepte ca UE să revină la sentimente mai bune, iar asta s-a întâmplat treptat: până în 2004, majoritatea programelor de asistență au fost reinstituite, iar contactele bilaterale la nivel de miniștrii au fost reluate, Belarus intrând în final chiar în rândul membrilor Inițiativei Europene de Vecinătate.
Relația bilaterală avea să fie din nou compromisă în septembrie 2004 când, din cauza ”dispariției misterioase” a unor politicieni și jurnaliști, UE a impus sancțiuni împotriva a patru înalți oficiali ai republicii.
Rezoluția oficială a Consiliului avertiza Belarus că noi sancțiuni vor fi aplicate dacă alegerile din 2006 nu sunt organizate corect.
Bineînțeles, alegerile din 2006 n-au fost organizate corect, iar Consiliul a extins lista oficialilor din Belarus cărora li s-a interzis dreptul de a intra în UE și a decis, în parteneriat cu SUA să înghețe bunurile deținute în Europa de o serie de oficiali bieloruși.
În 2008 însă, Rusia a invadat Georgia, iar UE, în încercarea de a apropia Belarus de valorile occidentale, a suspendat majoritatea sancțiunilor impuse în 2006.
Înaintea alegerilor din 2010, UE a încercat să își schimbe abordare și a trimis emisari la Minsk care i-au promis lui Aleksander Lukașenko 3 miliarde euro asistență financiară în schimbul implementării unor reforme democratice.
Răspunsul lui Lukasenko a fost unul fără echivoc: în campania electorală doi dintre contracandidați au fost arestați, iar adunările electorale organizate de opoziție au fost dispersate cu ajutorul Poliției.
Reacția UE a fost una ”de manual”– peste 220 de oficiali și entități, inclusiv Lukasenko și membri ai familiei sale, au fost fost plasați pe o listă de sancțiuni.
Alegerile prezidențiale din 2015 au fost mult mai calme – observatorii internaționali au anunțat la acel moment doar că acestea nu au fost organizate la standardele internaționale, iar decizia lui Lukasenko de a elibera o serie de prizonieri politici a determinat UE să ridice sancțiunile impuse în 2010.
Alegerile prezidențiale din 2020 s-au derulat după același scenariu, cu același rezultat, iar UE urmează ”manualul” și impune, din nou, sancțiuni împotriva unor oficiali din Belarus.
