Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, miercuri, în discursul ei privind starea Uniunii Europene, că executivul de la Bruxelles va propune actul legislativ pentru cadrul unui salariu minim pe economie.
Ea a oferit și un indiciu important despre cum ar putea arăta documentul, și anume o concesie menită a anula opoziția unor state nordice – reglementarea nu va conține doar o formulă de calcul unică impusă prin lege, ci va permite și existența salariilor minime stabilite prin contracte colective, în țările cu tradiția acestor mecanisme.
“Pentru prea mulți oameni, nu mai este rentabil să mergi la serviciu. Salarii de dumping care distrug demnitatea muncii și penalizează întreprinzătorii care plătesc salarii decente, salarii ce ce denaturează concurența corectă pe piața unică. Practica trebuie să se oprească (…) Toată lumea trebuie să aibă acces la salariul minim, fie prin acorduri colective, fie prin salarii minime obligatorii înscrise în lege”, a declarat miercuri Ursula von der Leyen.
Subiectul este unul controversat, iar discursul a confirmat că vor exista două metode de a stabili „un salariu minim corect” în UE.
“Sunt o susținătoare puternică a acordurilor colective, dar propunerea noastră va respecta deplin competențele și tradițiile naționale,” a explicat Ursula von der Leyen.
Propunerea Comisiei este așteptată în octombrie
Consultarea publică s-a încheiat la începutul lui septembrie și proiectul Comisiei este așteptat în octombrie.
Un salariu minim adecvat este cel care este corect, din punct de vedere al raportării la distribuirea salariilor dintr-o țară și dacă asigură un standard de viață decent, ceea ce nu se întâmplă în mai multe state membre.
Nu va exista un salariu minim universal, ci doar se va stabili cadrul care să sprijine statele să-și construiască sisteme adecvate, care să acopere suficiente persoane și să asigure o monitorizare eficientă.
Justiția socială este fundamentul economiei sociale de piață europene și se află în centrul Uniunii europene, au insistat oficialii europeni de fiecare dacî când au abordat subiectul.
Comisia a recunoscut că situația lucrătorilor cu salarii mici s-a agravat și inegalitățile salariale au crescut, iar în multe state membre salariile reale sunt mai mici decât în urmă cu un deceniu, în pofida faptului că performanțele economice s-au îmbunătățit.
De aceea, executivul de la Bruxelles se grăbește să rezolve această problemă, a sărăciei în muncă, amânată încă de la începutul mandatului fostului preșeidnte Jean-Claude Juncker.
Ursula von der Leyen a explicat miercuri, în discurs că va fi respectată tradiția din fiecare țară.
Aceasta ar însemna:
Statele în care salariile minime sunt stabilite prin acorduri colective nu vor fi obligate să introducă un salariu minim pe economie – sunt vizate Austria și statele nordice – Danemarca, Finlanda și Suedia, precum Italia și Cipru.
Sunt state unde mecanismul funcționează foarte bine, cu tradiție și eficiență în ceea ce privește negocierile dintre patronate și sindicate, motiv pentru care salariile minime stabilite prin contractele colective reflectă corect productivitatea din diferitele industrii și domenii de activitate.
Statele care au un salariu mediu pe economie stabilit prin lege – unde se încadrează și România, precum și toate statele estice – vor continua cu acest mecanism, dar vor stabili exact o formulă în virtutea căruia majorarea se va produce automat de fiecare dată când crește indicatorul la care se va raporta salariul minim.
Variantele luate în discuție
Propunerea generală aproximativă pentru salariul minim european este ca salariul minim să acopere 60% din salariul median (plafonul care desparte jumătatea de salariați cu salarii peste acest plafon și jumătatea cu salarii inferiare).
Conform studiilor privind sărăcia, un astfel de venit din muncă i-ar permite unui lucrător full-time să evite sărăcia fără să apeleze la transferurile sociale ale statului.
Danemarca și Suedia sunt statele membre cu cel mai mare raport, unde contractele colective au stabilit în domeniile cel mai slab plătite salarii ce reprezintă 60 – 70% din salariul median.
În Italia și Cipru, cele mai mici salarii mici au o pondere între 50 și 60% în salariul median.
În ceea ce privește statele cu salariu minim stabilit prin lege, anul trecut doar patru țări se încadrau în standardul 60% din salariul median: Bulgaria, Slovenia, Franța și Portugalia.
În toate celelalte, inclusiv UK și Germania, salariul minim nu atingea plafonul de 60%.
În discuție ar putea intra și o altă formulă de stabilire a nivelul minim de salarizare: 50% din salariul mediu.
Potrivit cercetătorilor Torsten Müller, de la Institutul European al Sindicatelor (ETUI), și Thorsten Schulten, profesor la University of Tübingen și șef de departament la Institutul de Cercetări Economice și Sociale, Germania, ar trebui luate în considerare ambele formule: 60% din salariul median și 50% din salariul mediu (indicele Kaitz).
Pe datele din 2018, conform calculelor făcute de cei doi cercetători, în 2019 România ar fi trebuit să crească salariul minim cu 5%, în cazul raportării la salariul median și cu 22% pentru a ajunge la 50% din salariul mediu. Franța era singura care se încadra în ambele formule:
Chiar dacă s-ar lua în considerare ambele raportări, consideră cei doi cercetători, încă ar putea exista salarii minime care să nu asigure un nivel de trai decent.
Efectele asupra motivației și mobilității sociale
Chestiunea va declanșa dezbateri profunde la nivel național, fiindcă orice decizie va trebui să țină cont de mai multe aspecte ce pot afecta mobilitatea socială.
În timp ce o diferență mare între venitul minim și salariul minim poate încuraja intrarea pe piața muncii a unor persoane, o diferență nesemnificativă între salariul minim și cel al calificaților i-ar putea nemulțumi pe cei din urmă, dar i-ar putea descuraja și pe cei cu salariu minim să facă efortul de a urca pe scara calificărilor și, implicit, salariilor.
În plus, o ecuație comună de evaluare a valorii salariului minim ar crea probleme naționale din cauza diferentelor mari de productivitate, valoare adaugată brută și structură a economiei între statele membre.
