S-a mai stins o voce lucidă și senină de dincolo de comunism: Neagu Djuvara

Neagu Djuvara a încetat miercuri din viață. Avea 101 ani și 45 i-a trăit în afara ţării, în exil. Istoric, diplomat, filozof, jurnalist şi romancier, Neagu Djuvara a fost una dintre cele mai charismatice și apreciate personalităţi culturale ale României.

18 întâlniri cu istoria. Istoria hard

Pe baza volumelor sale autobiografice, Press One selecta în 2016, în semn de omagiu adus la împlinirea vârstei de 100 de ani, 18 momente istorice pe care Neagu Djuvara le-a trăit cu intensitatea și umorul unui om cu mintea mereu trează:

1. A prins izbucnirea Marii Revoluții din Octombrie 1917 la Sankt Petersburg. Când bolșevicii au preluat puterea declarând prima republică sovietică din lume, Neagu Djuvara avea 1 an, două luni și șase zile. Refugiați din România aflată sub ocupație, mama și fratele lui cu doi ani mai mare încercau să plece din capitala țaristă, unde poliția le-a reținut pașapoartele pentru că bona care îi însoțea, elvețiancă, avea același nume cu o spioană germană. Familia a reușit apoi să fugă prin Finlanda.

2. Monseniorul Vladimir Ghika l-a cununat pe Neagu Djuvara cu France în 1937 (foto) și le-a botezat mai târziu fetița, Domnica. Pe 31 august 2013, Ghika avea să fie beatificat de Biserica Catolică.

3. A scapat de „dezastrul de la Stalingrad”, unde cavaleria românească a fost decimată, după ce s-a mutat de la școala de cavalerie de la Sibiu la cea de infanterie de la Ploiești, ca să își poată vizita mai des o moșie moștenită în Bărăganul Brăilei. Această decizie a coincis cu declanșarea Rebeliunii legionare din 1941. Peste ani, Neagu Djuvara și-a regretat alegerea: „N-am putut ieși din cazarmă neam”.

4. A fost trimis pe front, unde a mărșăluit timp de 175 de zile și a participat la asedierea și căderea Odessei.

5. Ministrul de Externe al României, Mihai Antonescu, l-a solicitat în noaptea de 22-23 august 1944 pentru a-l trimite într-o misiune secretă la Stockholm. Ar fi trebuit să le transmită rușilor, prin intermediul ambasadorului român de acolo, că România era pregătită să reia negocierile privind ieșirea din război. Până să ajungă la destinație, în țară s-a petrecut – chiar în ziua plecării – lovitura de stat și mareșalul Ion Antonescu a fost înlăturat și arestat. Djuvara avea 28 de ani.

6. Când generalul Nicolae Rădescu (prim-ministru între 7 decembrie 1944 și 1 martie 1945) a ajuns în Franța, după ce a părăsit clandestin România în 1946, Neagu Djuvara i-a procurat un „fals, dar autentic pașaport românesc”. „La plecarea la Stockholm pusesem bine câteva pașapoarte virgine și o ștampilă”, scrie el.

7. A fost membru fondator și secretar general al CAROMAN (Comitetul Român de Asistență). Acest organism îi asista pe fugarii din România, care își părăseau țara din pricina ocupației sovietice și a preluării puterii de către comuniști. CAROMAN îi aduna din centrele de refugiați pe cei dezorientați și lipsiți de mijloace. Apoi îi ajuta să depășească procedurile birocratice de eliberare a actelor și să obțină venituri de subzistență prin intermediul unor fundații sau parteneri privați.

8. A condus o „celulă de informații” ca om de legătură al Comitetului Național Român de la New York cu serviciile secrete ale aliaților, după ce a fost recrutat de Ministerul francez de Externe. Organizația aduna informații „de la grupurile de rezistență” din țară și încerca să creeze sau să favorizeze crearea de grupuri ca sprijin intern pentru o potențială intervenție în România. „Acoperirea” lui Djuvara era ca documentarist la Seviciul de Presă al Comitetului Francez pentru Europa liberă. În realitate, el antrena piloți care erau parașutați în România de către americani, cu anumite misiuni.

9. A cunoscut Viena în perioada în care era ocupată de cele patru puteri: estul, de sovietici, iar vestul, împărțit în sectoarele american, britanic și francez.

10. A fost contemporan cu nașterea a 14 noi state independente africane, după dezmembrarea puterilor coloniale, la începutul anilor ’60.

11. A fost consilier independent pe lângă președinția Republicii Niger, proaspăt constituită, și i-a organizat Ministerul de Externe. A fost acolo când s-a stabilit imnul de stat al acestei țări, scris de Nick Frionnet, și când s-a sărbătorit prima zi națională a acestei țări. A stat în Niger 23 de ani.

12. A fost martor când au ajuns primele detașamente ale Peace Corps în Africa nigeriană, trimise de SUA în țările din lumea a treia. Mii de tineri absolvenți de universitate prestau gratuit servicii din specialitatea lor prin orașe și sate.

13. A aterizat în 1967 direct pe iarba din fața Casei Albe, l-a cunoscut pe președintele Lyndon Johnson și a zburat cu Air Force One din Insulele Virgine în Tucson (Arizona).

14. A privit la televizor împreună cu doi președinți de țară (Diori Hamani, președintele Nigerului, și Hubert Maga, fostul președinte al Dahomey-ului) intrarea tancurilor sovietice în Praga în 1968.

15. A supraviețuit unei lovituri de stat, după ce în aprilie 1974 primul președinte al Nigerului a fost arestat, iar în fruntea republicii a ajuns colonelul Seyni Kountche.

16. L-a avut ca profesor pe filosoful francez Raymond Aron. Djuvara a obținut patru licențe, un doctorat în drept și o docență în filosofie. A ajuns el însuși să predea abia la 73 de ani, după ce s-a întors în țară.

17. În perioada când a ocupat funcția de consilier în guvernul din Niger, s-a construit primul pod peste fluviul Niger. Datorită acestui pod, cămilele au trecut, pentru prima oară în Africa, la sud de acea limită geografică.

18. Judecătorul François Renaud a învățat de la Neagu Djuvara să călărească, pe când se afla în Niger. Celebrul magistrat, poreclit „Șeriful”, avea să fie ucis la Lyon de Mafia. Povestea lui a inspirat un film regizat de Yves Boisset în 1977.

O viață mai lungă de un secol

Ziua în care s-a născut este ”18 august pe stil vechi”, 1916. După calendarul nou, la care au fost adăugate 13 zile față de cel iulian, s-a născut pe 31 august 1916.

Tatăl, Marcel Djuvara, era dintr-o familie de aromâni din zona Pindului stabiliţi în Ţările Române la sfârşit de secol XVIII. A fost şef de promoţie la Politehnica din Berlin-Charlottenburg în 1906, apoi căpitan de geniu în armata română şi a murit în cursul marii epidemii de gripă spaniolă din 1918.

Mama, Tinca Grădişteanu, aparţinea ultimei generaţii dintr-un neam de mari boieri munteni descendenţi ai voievodului Basarab, aristocraţi înrudiţi cu familiile Cîmpineanu, Sturza, Ghica şi Mavrocordat şi care care au dat României politicieni, diplomaţi şi universitari. Povestea acestor familii avea să o spună Neagu Djuvara în volumul ”Ce-au fost boierii mari în Țara Românească? Saga Grădiștenilor (secolele XVI–XX)’”, publicat în 2010.

Viaţa i s-a aşezat sub semnul istoriei încă din copilărie, după cum singur povestea într-un interviu acordat Agerpres, în martie 2016. Născut la trei zile după ce, în 1916, România intra în război, familia s-a refugiat mai întâi în Moldova, pentru ca apoi, trecând prin Rusia, la Sankt Petersburg unde au trăit momente dramatice în timpul declanşării Revoluţiei bolşevice, să ajungă în Belgia, la bunicul său care era reprezentantul României la Bruxelles.

În 7 noiembrie 1917, Tinca Djuvara, împreună cu fiii săi, Răzvan şi Neagu, scapă din Petersburgul bolşevizat, luînd ultimul tren spre Helsinki – primul oraş al lumii libere. ”Am plecat din Rusia, care va deveni bolșevică pentru zeci de ani, chiar la momentul ultim, în ultima clipă. Mi s-a povestit asta de când eram copil de 5-6 ani” – spunea Djuvara în interviu. Tatăl său moare, la Bucureşti la câteva zile după armistiţiul care consemneaza capitularea Germaniei, din 11 noiembrie 1918.

În 1928, după trei ani ca elev al Gimnaziului din Sinaia, familia pleacă în Franţa, la Nisa, unde încă din primul an de şcoală Neagu Djuvara ia premiul I, Prix d’Excellence. În familia sa, ca şi în alte mari familii de boieri de acum un secol, în casă se vorbea mai ales în franceză. Româna a învăţat-o, spune Djuvara, abia după vârsta de 4 ani şi pentru că bunicul său, diplomatul Trandafir Djuvara, „mare patriot român”, nu suporta că nepoţii vorbesc „mai cu seamă” franţuzeşte. La Nisa, povesteşte Djuvara, fratele său Răzvan a fost în clasă cu viitorul rege al Afganistanului, Zahir Khan, iar el, în clasă cu un nepot al sultanului şi cu doi copii ai regelui Cambodgiei; unul din doi a devenit rege, celălat a devenit prim-ministru.

În 1937, Neagu Djuvara devine licenţiat în istorie la Sorbona, iar în 1 iunie 1940 îşi ia doctoratul în drept la Paris, la doar o zi după ce Armata 1-a Franceză capitula la Lille în faţa trupelor germane.

Avea să reia mai târziu studiile de filozofie la Sorbona, unde obţine în 1972 doctoratul de stat, sub îndrumarea cunoscutului sociolog şi filosof Raymond Aron, cu o teză de filozofie a istoriei. În 1987 a obţinut Diploma Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale (INALCO) din Paris.

Întors în ţară,  este înrolat în şcoala de ofiţeri, dar nu o termină,  România intrase în război, iar în iunie 1941, sublocotenentul Neagu Djuvara este trimis să lupte pentru eliberarea Basarabiei. În atacul împotriva Odessei Djuvara este rănit şi noiembrie se întoarce în ţară, unde primeşte însărcinarea de a pregăti recruţii regimentelor ce vor continua să lupte în campania din Est.

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Solomon, Neagu și cu Lulu – și diavolul momentului ”)

Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, Neagu Djuvara este trimis curier diplomatic la Stockholm, unde aveau loc negocierile de pace cu Uniunea Sovietică. În 23 august 1944, diplomatul Neagu Djuvara prinde, la propriu, ultimul zbor spre Berlinul (încă) aliat. Momentele acelei zile istorice le va povesti în volumul ”Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 şi unele amănunte aproape de necrezut din preajma dramaticei noastre capitulări” – publicat de Djuvara în 2012.

Din toamna lui 1947, hotărăşte să rămână în exil şi intră în diverse organizaţii al exilului românesc, este secretar general al Comitetului de Asistență a Refugiaților Români, la Paris, ziarist la Radio Europa Liberă şi secretar general al Fundaţiei Universitare „Carol I”.

Din 1961, pleacă în Republica Niger, unde va sta douăzeci şi trei de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine şi va fi şi profesor de drept internaţional şi de istorie economică, la Universitatea din Niamey.

Din 1984, Djuvara devine secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până după decembrie 1989, când, după un exil de 45 de ani petrecut în Franţa şi Niger, Neagu Djuvara s-a întors în România.Din 1991 şi până în 1998, va fi profesor – asociat la Universitatea din Bucureşti.

Neagu Djuvara a fost membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi şi al Institutului de Istorie „N. Iorga” din Bucureşti. În 2012, i s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti şi titlul de Doctoris Honoris Causa al Universitații „Dunărea de Jos” din Galaţi.

A fost decorat cu Marea Cruce a Ordinul naţional „Serviciul Credincios” şi cu „Ordre des Arts et des Lettres” în grad de Ofiţer.

În 2016, fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, cea mai înaltă decoraţie a României,  instituită pentru a recompensa serviciile excepţionale, civile şi militare, aduse statului şi poporului român.