Cristian Grosu / Solomon, Neagu și cu Lulu - și diavolul momentului - CursDeGuvernare.ro
vineri

3 decembrie, 2021

Cristian Grosu / Solomon, Neagu și cu Lulu – și diavolul momentului

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

25 ianuarie, 2018

Există oameni care se nasc gata obosiți. Îi vezi la 30 de ani sastisiți de responsabilitatea pe care n-au avut ocazia să și-o asume niciodată; sau fără luciditatea pentru care care, ca să distingă între obiect și noțiune, au nevoie mereu de un dicționar.

Există oameni care se uită, de la un capăt la altul al vieții, în buric; rareori le trece prin minte că mijlocul Universului, al țării, al timpului lor, al comunității care-i produce, dezmiardă și hrănește, e în altă parte.

Există oameni care măsoară lumea exclusiv din punctul de vedere al producerii de bunuri, bani, ”valoare ecomică adăugată”: și cărora niciodată nu le va da prin cap că acestea sunt doar consecințele unui ANUME fel de-a fi și de-a aborda lumea în general, și viața proprie și societatea – în particular.


Există oameni tineri și vii, pe care sistemul asigurărilor sociale îi va mai ține în această ”legitimă” activitate pentru a acoperi prin consum necesarul de producție care împinge înainte societățile lor, fără să le treacă prin mințile lor ușoare faptul că există morți ”grei” care trăiesc viitorul societății cu mai mare intensitate decât își trăiesc acești obleți prezentul.

Trei vorbe despre acești morți – al căror aport la energia vitală cu care se constriește viitorul e mai mare decât cel al viilor care trăiesc parcă doar cu scopul precis de a-l compromite: Despre Neagu Djuvara, Solomon Marcus și despre cei de la celălalt capăt al mentalității României contemporane:

E vorba de ceva aflat deasupra sincopelor în evoluția unui popor și chiar deasupra dezvoltării unei societăți:

E vorba de mentalitatea care stă la baza oricărui succes sau eșec ale individului și, până la urmă, ale societății și chiar speciei umane:


*

Solomon Marcus a murit în urmă cu aproape 2 ani, și până în ultimele sale zile era atât de ”cablat” la mizele contemporane, încât părea venit din viitor; nici nu avea cum să fie altfel:

avea 91 de ani, venea ”de dincolo de comunism”, sincopele istoriei fuseseră pentru el doar derapajele de la care o societate de oameni vii și lucizi reînțelegeau normalitatea pe șinele căreia aveau de repus lucrurile:

charisma sa la profanii care-l cunoșteau stătea tocmai în exasperarea sa față de internet (pe care chiar știa să-l folosească – eram mândri pe-aici că îl știam cititor de cursdeguvernare.ro): în ultimul discurs pe care i l-am auzit se plângea că tinerii nu știu să fructifice avantajul de-a afla în 30 de secunde informații pe care generația lui le căuta – fără garanția succesului – săptămâni întregi în biblioteci:

avea 91 de ani și era tânăr, cu un aplomb greu de găsit la junețea supărată de azi, cu planuri ca si cum ar mai fi avut în față o mie de ani și cu determinarea celui care e convins că încă mai poate schimba lucrurile. Își vedea și timpul și locul într-un sens care majorității tinere și vii îi scapă.

Dacă cineva din tinerii ”necomuniști” care au putere de decizie azi ar fi ciulit urechea și ar fi înțeles măcar un sfert din ce spunea ”bătrânul”, am fi avut azi un spor nu atât economic sau financiar: cât aliajul inestimabil de mentalitate, bun simț exploziv și vitalitate salvatoare care ar putea asigura combustia acestei societăți care – mă tem s-o spun – nu sunt sigur că l-a meritat.

Domnul Neagu Djuvara (îl ”domnesc”, tocmai pentru că morții ”nu se domnesc”): 101 de ani de Românie purtată pe câteva continente, de-a lungul câtorva regimuri și paradigme sociale și repausată, în fine, aici:

istorie de istorie, lume de lume, diplomație de diplomație, momentele cruciale ale celui mai pervers și sofisticat secol – în care crima și genocidul își construiau fundamentele pe principiile strâmbate ale umanității lăsând să se vadă, în sfârșit, caracterul omenesc implorând ajutor în fața cumplitelor sale anomalii:

doar înțelegerea discret compătimitoare a etapei de improvizată istorie pe care a ales să o parcurgă acasă, combinată cu optimismul dur și ”sila” seniorală față de ritmul lent în care neaveniții se retrag din scena politicii și istoriei românești au fost mai tenace decât ritmul vieții individuale trăite cu accelerația împinsă până la podea: a murit cu regretul că, la vârsta lui, nu mai putea dansa:

Nevoia noastră de a idealiza în tăcere pe cineva care să personifice tot ceea ce ne-am fi dorit noi să fim tot mai buni și mai înțelepți – cu greu și-ar fi putut găsi un alt personaj.

Ce oameni!… Ei reprezintă moaștele unei normalități de care ne amintim ca de o nostalgie a unui viitor ideal în care visăm să ajungem în timpul vieții noastre – repere la care diavolul momentului ne împiedică să reflectăm pentru a nu  ”păcătui” cu gândul. Sunt respirația universală a unor indivizi care au avut – din fericire pentru patria lor – o cetățenie și o apartenență națională.
Tot defetismul nostru – produs de mentalitatea și felul de-a fi și nevoia de-a se preda ”unui tătuc” ale tribului de la gurile Dunării – dispare în fața acestor ”specimene” care n-au avut niciodată nimic de împărțit cu cota de impostori pe care România și-i livrează singură, an de an, la butoanele de comandă:

n-o să știm niciodată dacă Neagu Djuvara a murit mai aproape de sărbătoarea Unirii, sau mai aproape de ziua în care dl. Lulu Dragnea – decidentul momentului – își afișează guvernul cu care ne îndepărtează și mai mult de România meritocratică: între centenaul unui pas înainte și ziua a încă 10 pași înapoi.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

E o glumă – pe care conul Neagu poate că a conștientizat-o și gustat-o cu binevoitoare înțelegere în ultimele sale clipe – dar, din păcate, la fel de stupidă ca glumițele care circulă zilele astea pe internet, despre o o anume țeastă pleșuvă: asemănarea dintre cheliile produse de vreme și istorie pe capetele celor doi derviși și șoricul lucios al dlui. Codrin Ștefănescu.

PS: Și încă mai avem exemple: să dea Dumnezeu ca ceea ce vedem azi pe ”feisbucurile” decidentilor despre Neagu Djuvara, să fie scrise de alții, peste o altă generație de decidenți, când o să ne zâmbească cu aceeași înțelegere și un alt veteran care, la 101 ani, e stâlpul demonstrațiilor pentru o Românie Europeană: Mihail Șora.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Cred ca aia de 30 de ani, traiesc consecintele greselilor celor “foarte inteligenti”. Equality and Diversity…nu varsta ne face oameni, ci nivelul de empatie. Din articolul asta, empatia, garantat lipseste. Atat de mult e respectata si legislatia in articolul acesta. In functie de nivelul de empatie si respect pentru altii.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Cred ca aia de 30 de ani, traiesc consecintele greselilor celor “foarte inteligenti”. Equality and Diversity…nu varsta ne face oameni, ci nivelul de empatie. Din articolul asta, empatia, garantat lipseste. Atat de mult e respectata si legislatia in articolul acesta. In functie de nivelul de empatie si respect pentru altii.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

A apărut nr. 88 al revistei (exclusiv print) CRONICILE Curs de Guvernare: Din cele 192 de pagini, 22 sunt alocate unei serii de analize care focalizează pe marea problemă...

rrr