Ucraina şi Rusia, cu medierea Bruxelles-ului, au semnat joi seara târziu acordul privind reluarea livrării de gaze naturale Kievului, în valoare de 4,6 miliarde de dolari , informează Reuters. Bruxelles-ul a garantat plăţile în avans ale Kievului către gigantul rus Gazprom.
Acordul a fost semnat după luni de negocieri, în contextul unor relaţii tensionate între occident şi Rusia.
„Sunt bucuros că responsabilitatea politică, logica cooperării şi simţul economic au învins”, a spus Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, după semnarea documentului.
Nu doar medierea Uniunii europene, dar şi garanţiile oferite de ea au fost decisive. Bruxelles-ul s-a angajat că va ajuta Ucraina să plătească în avans – aşa cum a solicitat Gazprom – livrările de gaze naturale.
Ucraina va plăti 378 de dolari pentru mia de metri cubi până la sfârşitul anului, după care, până la sfârşitul lunii martie, va plăti 365 de dolari. Contractul va expira la finele lui martie 2015.
Plăţile vor fi făcute în avans, în următoarele luni, iar Ucraina a primit garanţia că Rusia nu va modifica preţul pe parcursul contractului. Ministrul ucrainean al energiei a arătat că ţara sa va plăti datoriile către gazprom în două tranşe, una imediat, în valoare de 1,45 miliarde de dolari, iar cealaltă – de 1,65 de miliarde de dolari – până la sfârşitul anului.